Duminică, 26 august, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a poposit în parohia Văratec din Protopopiatul Târgu Neamţ, unde, în sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba Sfintei Liturghii, la finalul căreia a sfinţit casa parohială a acestei comunităţi. Alături de pr. Ciprian Ipate, parohul Bisericii „Sfânta Mare Mucenică Varvara“ din Văratec, din soborul slujitor au mai făcut parte pr. Ioan Dogaru, protopopul Protopopiatului Târgu Neamţ, dar şi tatăl şi fratele părintelui paroh, ambii preoţi slujitori în Protopopiatul Piatra Neamţ. După citirea Sfintei Evanghelii, pr. protopop Ioan Dogaru a rostit un cuvânt de bun-venit adresat Înalt Preasfinţitului Teofan pentru dragostea arătată prin venirea în parohia Văratec şi în Protopopiatul Târgu Neamţ. A urmat cuvântul părintelui paroh Ciprian Ipate, care a adresat mulţumiri Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei, părintelui protopop, stavroforei Iosefina Giosanu, stareţa Mănăstirii Văratec, şi părintelui Dumitru Irina din parohia Filioara, pentru sprijinul acordat de-a lungul anilor. Totodată, părintele paroh a subliniat faptul că pentru toţi membrii parohiei Văratec „ziua de astăzi este ziua în care aşteptarea şi emoţiile ce izvorăsc din ea sunt transformate în clipe de neuitat, în rugăciune fierbinte şi în sacră comuniune harică“.
În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor prezenţi, IPS Teofan a explicat pericopa evanghelică a zilei, în care s-a relatat despre întâlnirea unui tânăr bogat cu Mântuitorul Hristos. Întrebarea pe care acest tânăr bogat i-a adresat-o Mântuitorului, anume „Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa cea veşnică?“, a fost fost evidenţiată de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei ca fiind întrebarea fundamentală, de cea mai mare importanţă din viaţă fiecărui om, întrebare care trebuie să fie un reper pentru cel ce vrea să împlinească poruncile lui Dumnezeu. În continuare, IPS Teofan a vorbit despre bogăţie, lucru în care nimeni nu-şi găseşte împlinirea, din contră, aceasta aduce nelinişte şi robie interioară. Doar în harul lui Dumnezeu, după cuvintele Sfântului Apostol Pavel, omul se împlineşte desăvârşit: „dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt; şi harul Lui, care este în mine, n-a fost în zadar, ci m-am ostenit mai mult decât ei toţi. Dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este cu mine“. (Corinteni, cap. XV, v. 10).
La final, IPS Teofan i-a acordat părintelui Ciprian Ipate distincţia de iconom pentru activitatea deosebită desfăşurată în parohie şi o diplomă de merit colectivă tuturor enoriaşilor din Văratec. În semn de preţuire, parohul bisericii din Văratec i-a dăruit Înalt Preasfinţitului Teofan o icoană.
Biserica parohială cu hramurile „Sfânta Mare Mucenică Varvara“ şi „Adormirea Sfintei Ana“ din localitatea Văratec este situată la 600 m de Mănăstirea Văratec şi la 4 km de binecunoscută staţiune balneoclimaterică Bălţăteşti. Satul Filioara şi cătunul Gropi au fost aşezări ale călugărilor sihaştri de pe vremea domnitorilor muşatini. Moşia Filioarei a aparţinut domnitorului Irimia Movilă, care în anul 1623 a donat-o mănăstirii de călugări Agapia, împreună cu două sate: Filioara şi Gropi. În anul 1803 satul Gropi aparţinea de Mănăstirea Văratec, de unde şi-a luat şi numele, iar nevoile religioase erau îndeplinite de preoţii din mănăstirea sus-amintită. În anul 1848, sub iniţiativa preoţilor din Filioara, locuitorii din Văratec au început prin forţele proprii să-şi construiască biserica, lucrare finalizată în anul 1852, purtând hramul „Sf. M. Mc. Varvara“. Biserica, având formă de cruce, cu trei turle şi cu un pridvor orientat către miazăzi, a fost zidită pe pământul donat de preotul Gheorghe Brăteanu, fiind construită exclusiv din lemn şi înzestrată cu cele necesare cultului. Din anul 1999, parohia Văratec este păstorită de pr. Ciprian Ipate, în timpul căruia biserica a fost înfrumuseţată şi au fost construite o casă socială (în interiorul căreia se află şi un muzeu) şi casa parohială.
Slujbă arhierească în parohia Bărcăneşti, Roznov
În după-amiaza zilei de sâmbătă, Înalt Preasfinţitul Teofan s-a aflat în mijlocul credincioşilor parohiei Bărcăneşti din Protopopiatul Roznov, unde, în sobor de preoţi şi diaconi şi alături de sute de credincoşi, a oficiat slujba Vecerniei unită cu Litia. La finalul slujbei, pr. Vasile Ţoc, protopop al Protopopiatului Roznov, a mulţumit Înalt Preasfinţitului Teofan pentru grija arătată prin venirea în parohia Bărcăneşti, după care a urmat cuvântul părintelui paroh Lica Vasile, care a făcut un scurt istoric al bisericii în care slujeşte de mai bine de 36 de ani. IPS Teofan, în cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor prezenţi, a vorbit despre importanţa slujbelor de seară din cultul ortodox, slujbe ce trebuie să culmineze obligatoriu cu participarea la Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie.
Actuala biserică din Bărcăneşti, Roznov, este cel de-al treilea sfânt lăcaş din această localitate, construit între anii 1975-1979, sub îndrumarea părintelui Lica Vasile. Tot la iniţiativa părintelui Lica Vasile au fost construite o casă de prăznuire şi o casă socială, dar şi două biserici, în localităţile vecine, Frunzeni şi Dragova.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 740
Id: 24121
Data: Aug 27, 2012
Imagine:
În parohia Băseşti, a avut loc sâmbătă, 25 august, a IV-a ediţie a concursului de şah adresat copiilor şi tinerilor. Competiţia s-a derulat cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, şi a .....
Data: Aug 27, 2012
La Centrul de zi „Sfântul Nicolae“ din parohia Pănceşti a avut loc, la începutul săptămânii trecute, întrunirea lunară a preoţilor din Protopopiatul Sascut. Delegaţii Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei .....
Data: Aug 27, 2012
În parohia Dodeşti, Protopopiatul Huşi, a avut loc duminică, 26 august, sfinţirea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“. Slujba a fost oficiată de Preasfinţitul Corneliu, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa a sute de credincioşi .....
Data: Aug 27, 2012
Liga Femeilor Crestine Ortodoxe din Ramnicu Valcea, asociatie social-caritabila aflata sub patronajul Arhiepiscopiei Ramnicului, a participat la concursul de idei de economie sociala aplicata din cadrul proiectului Proactiv - de la marginal la incluziv , dupa cum informeaza .....
Data: Aug 28, 2012
Bolnavii cu afectiuni psihice, internati la Spitalul Orasenesc Turceni, au primit astazi, 28 august 2012, pachete cu alimente din partea Societatii Ortodoxe Nationale a Femeilor Romane (SONFR), filiala Craiova, ONG aflat sub patronajul Mitropoliei Olteniei, dupa cum ne-a precizat Gabriela .....
Data: Aug 28, 2012
Cu binecuvantarea Preasfintitului Parinte Vincentiu, Episcopul Sloboziei si Calarasilor, cercul de pictura Sf. Apostol Luca al Protopopiatului Urziceni a participat la cea de-a 17-a editie a Olimpiadei nationale Mestesuguri artistice traditionale , dupa cum ne-a precizat Diac. Berbec Aurel, .....
Data: Aug 28, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Pr Dumitru Staniloae - 6 Iubirea treimica
Pr Dumitru Staniloae - 5 Crestinism si paganism
Pr Dumitru Staniloae - Bunavestire
Pr Dumitru Staniloae - 5 Mantuirea
Pr Dumitru Staniloae - 4 Filocalia
Pr Dumitru Staniloae - Despre Maica Domnului, sfintenie, evolutie si Boboteaza
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).