]]>Duminică, 2 noiembrie, biserica "Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil" din localitatea Herăşti a fost sfinţită. Slujba de sfinţire a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, de Preasfinţitul Părinte Mihail, Episcopul ortodox român al Australiei şi Noii Zeelande şi de Preasfinţitul Părinte Ieronim, Episcop - Vicar Patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi. Pentru bucuria duhovnicească a credincioşilor, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a dăruit Episcopiei Giurgiului o icoană cu chipul Sfântului Constantin Brâncoveanu în care sunt încadrate părticele din moaștele sfântului domnitor, icoana fiind adusă spre închinare cu ocazia acestui eveniment deosebit din viața parohiei. Totodată, potrivit episcopiagiurgiului.ro, de la Parohia Letca Nouă a fost adusă spre închinare icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, de asemenea au fost aduse frgamente din moaştele Sf. Ioan Rusul de la mănăstirea cu acelaşi nume din localitatea Slobozia de Giurgiu şi părticele din moaştele Sf. Ier. Nectarie, de la Mănăstirea Buna Vestire din Bolintin. Sfântul locaş din localitatea Herăşti a mai primit, pe lângă hramul Sfintei Treimi și al Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, și hramul Sfinții Martiri Brâncoveni. Slujba de sfinţire a fost urmată de săvârşirea Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii, într-o atmosferă de aleasă sărbătoare. În cuvântul de învăţătură adresat numeroşilor credincioşi prezenţi, Preasfinţitul Părinte Ieronim, Episcop - Vicar Patriarhal, a explicat sensurile duhovniceşti desprinse din pericopa evanghelică în care a fost prezentată Parabola bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr, în care Mântuitorul arată care este starea omului după moarte şi elementele care determină această stare. Evanghelia de astăzi, a subliniat Preasfinția Sa, arată că viața omului nu se sfârşeşte la mormânt, existenţa omului, creat după chipul lui Dumnezeu, continuă prin nemurirea sufletului, iar pentru a câștiga bunătățile veșnice ale Împărăției cerurilor creștinii trebuie să dobândească bogăția smereniei saracului Lazăr. În continuare, Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului și Preasfinţitul Părinte Mihail, Episcopul ortodox român al Australiei şi Noii Zeelande au adresat cuvinte de învățătură numeroșilor credincioși prezenți în care au evidenţiat frumuseţea duhovnicească a momentului sfinţirii bisericii. La propunerea Preasfinţitului Părinte Ambrozie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a acordat Ordinul ,,Sfinții Martiri Brâncoveni”părintelui Cazacu Adrian, protoiereu al Protoieriei Herăști și părintelui Podaru Mihăiță, consilier pe probleme de patrimoniu şi paroh al bisericii din Herăşti. De asemenea, domnului Dan Duinea, cântăreţul bisericii, Chiriarhul i-a acordat distincţia eparhială, Vrednicia Vlăsceană, pentru activitatea şi implicare deosebită în viaţa parohiei timp de 72 de ani. Totodată, doamnei preotese, Dida Podaru, Episcopul Giurgiului i-a oferit, în semn de preţuire, o icoană a sfinţilor Martiri Brâncoveni. După Sfânta Liturghie, a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru ctitorii sfântului locaș trecuţi la cele veşnice. Manifestările organizate cu prilejul sfințirii bisericii ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” au continuat în Casa de Piatră ,,Udriște Năsturel” cu lansarea monografiei ,,Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din localitatea Herăști”, scrisă de Părintele Cazacu Adrian și de Părintele Podaru Mihăiță. În acest cadru, la propunerea Preasfinţitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a acordat doamnei Marina Stolojan, moștenitoarea Casei de Piatră ,,Udriște Năsturel”, ordinul ,,Crucea Maria Brâncoveanu”. La final, numeroşii credincioşi prezenţi au participat la agapa frăţeacă, iar la plecare au primit icoane cu chipul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din localitatea Herăşti, a fost ctitorită de Elina Doamna, soţia voievodului Matei Basarab şi sfinţită pentru prima oară în anul 1644. Din cauza vicisitudiniilor vremurilor, biserica a fost refăcută de prinţul sârb Miloş Obrenovici, în secolul al XIX-lea, care a înfrumusețat-o cu pictură, i-a dăruit clopot nou şi a sfinţit-o în anul 1833. În ultimul deceniu, biserica Parohiei Herăşti s-a aflat într-un amplu proces de restaurare care a constat în refacerea acoperişului iar la interior, sfântul locaş a fost pictat cu multă măiestrie de cunoscutul pictor, Dl. Alexandru Conţ.
Download: Click for download attached file: Sfintirea bisericii din localitatea giurgiuveana Herasti
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 811
Id: 45047
Data: Nov 4, 2014
Imagine:
]]>Anul acesta, la data de 2 noiembrie, s-au împlinit 160 de ani de la trecerea la cele veşnice a ilustrului protopsalt, compozitor, dascăl de muzică bisericească şi literat Anton Pann. .....
Data: Nov 4, 2014
]]>Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, în data de 06 noiembrie a.c. - în intervalul orar 16:00-17:00 - în staţia de metrou Constantin Brâncoveanu va avea .....
Data: Nov 4, 2014
]]>Cu binecuvântarea şi la invitaţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, arhimandritul Zaharia Zaharou, de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Maldon-Essex, Anglia, a .....
Data: Nov 4, 2014
]]>Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat participanţilor la cea de-a XXVI-a Consfătuire Panortodoxă a Reprezentanţilor Bisericilor .....
Data: Nov 4, 2014
]]>4 noiembrie 1906 - S-a născut în Cilieni, județul Olt, preotul și istoricul Ion Popescu-Cilieni. Studii la Serninarul din Râmnicu Vâlcea și la Facultatea de Teologie din .....
Data: Nov 4, 2014
]]>4 noiembrie 1934 - A trecut la cele veșnice în Bistrița, preotul și profesorul Grigorie Pletosu. Studii la Gimnaziul grăniceresc din Năsăud (1863-1871), la Institutul .....
Data: Nov 4, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Duminica dupa Botezul Domnului-2016
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Predica Duminicii a 27-a dupa Rusalii (Tamaduirea femeii garbove) - 7122014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Duminica a 24-a dupa Rusalii - 2014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Inaltarea Domnului - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Botezul Domnului - 2016
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).