]]>În Duminica a XXII-a după Rusalii, 01 noiembrie 2015, Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Arhiepiscopul Ortodox Român al celor două Americi, și Preasfinţitul Părinte Ioan Casian de Vicina, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi, au oficiat, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi, slujba de târnosire a bisericii parohiei românești cu hramurile Sfânta Treime și Sfinții Mărturisitori Ardeleni din Philadelphia, Pennsylvania, Statele Unite ale Americii. La sfârșitul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae a oferit părintelui paroh Nicolai Buga și părintelui Diacon Timotei Avram, în numele Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Ordinul Crucea Sfântului Andrei, ca semn de apreciere pentru lucrarea misionară și efortul depus pentru restaurarea bisericii, informează Alexandru Popovici. Înaltpreasfinția Sa a mulțumit credincioșilor comunității pentru susținerea proiectului restaurării bisericii și i-a felicitat pentru această frumoasă realizare. Apoi i-a îndemnat să fie mărturisitori și continuatori ai Ortodoxiei românești în această zonă a Statelor Unite ale Americii. Părintele paroh Nicolai Buga a dăruit ierarhilor, ca semn de mulțumire din partea comunității bisericii, câte o icoană reprezentând pe Sfânta Treime. Biserica a fost neîncăpătoare pentru numărul mare de enoriași care au participat la slujba de târnosire. Aceștia au avut posibilitatea de a intra și a se închina în Sfântul Altar și de a cinsti moaștele Sfintei Ana, Mama Fecioarei Maria și ale Sfintei Teodora, Împărăteasa Bizanțului, aduse spre închinare de la Parohia Sf. Treime din Rochester, NY. Sfințirea bisericii românești din Philadelphia reprezintă încununarea a nouă ani de strădanie depusă de către enoriași, în frunte cu Pr. Nicolai Buga, în vederea restaurării clădirii bisericii și a întregului complex al parohiei. Totodată, slujba de târnosire a marcat sărbătorirea bicentenarului Bisericii.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 562
Id: 57630
Data: Nov 3, 2015
Imagine:
]]>În Philadelphia a avut loc, în perioada 30-31 octombrie 2015, sub preşedinţia Înaltpreasfințitului Părinte Nicolae, Arhiepiscopul Ortodox Român al celor două Americi, întrunirea .....
Data: Nov 3, 2015
]]>Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, a oficiat marţi, 03 noiembrie 2015, slujba de înmormântare pentru tânărul muscelean, Fieraru Ionuț .....
Data: Nov 3, 2015
]]>Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat marţi, 03 noiembrie 2015, la Galaţi, slujba înmormântării tinerei Valentina Florea şi a participat, în .....
Data: Nov 3, 2015
]]>La Chişinău a fost organizat, în perioada 31 octombrie - 01 noiembrie 2015, evenimentul intitulat Maratonul copiilor, după cum aflăm dintr-un comunicat de presă emis de Misiunea .....
Data: Nov 3, 2015
]]>La îndemnul și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, preoții din Cercul Pastoral Nr. 1 al Protoieriei Topoloveni au oficiat o .....
Data: Nov 3, 2015
]]> 01 noiembrie 2015 Preafericirii Sale, Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României Preafericirea Voastră, Iubit frate şi coliturghisitor înaintea Tronului Domnului! .....
Data: Nov 3, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).