Sfintirea Bisericii Sfintii Imparati Constantin si Elena din Frenciugi

Credinciosii din Parohia „Sfânta Treime“ din Frenciugi, o localitate mica aflata la granita judetelor Iasi si Vaslui, au trait duminica, 25 mai 2014, cel mai semnificativ eveniment religios care s-a desfasurat vreodata în parohia lor, sfintirea Bisericii cu hramul „Sfintii Împarati Constantin si Elena“. Evenimentul a capatat o mare amploare, atât datorita actului divin în sine si prezentei Chiriarhului locului, Înaltpreasfintitul Parinte Mitropolit Teofan, cât si datorita numarului mare de preoti prezenti în soborul slujitor, peste 30, lucru mai putin întâlnit, mai ales în cazul unei sfintiri la sat, informeaza Ziarul Lumina. Au contribuit la crearea atmosferei de sarbatoare si cele câteva sute de credinciosi prezenti care au avut ocazia sa treaca prin altarul noului lacas sfintit, precum si hirotesia întru iconom a preotului paroh Ionut Alexandru Figher.Credinciosii parohiei Frenciugi, desi nu sunt foarte bogati din punct de vedere material, au reusit sa-si ridice în localitate o frumoasa biserica, închinata Sfintilor Împarati Constantin si Elena, precum si numeroase si importante anexe. Ca o încununare a tuturor lucrarilor frumoase savârsite în parohia Frenciugi, IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, a fost cel care, înconjurat de un numeros sobor de preoti si diaconi, a oficiat slujba de sfintire a Bisericii parohiale „Sfintii Împarati Constantin si Elena“, precum si slujba Sfintei Liturghii. Înca de la primele ore ale diminetii, grupuri de credinciosi au sosit atât din localitate, cât si de prin satele si orasele vecine, pentru a asista la evenimentul pe care enoriasii din Frenciugi îl asteptau de ani buni. Zeci de copii îmbracati în traditionalul costum popular l-au întâmpinat cu flori de la poarta bisericii pe Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, care, dupa traditionala primire cu pâine si cu sare, a fost condus de soborul slujitor pâna în fata bisericii, unde a început slujba de târnosire a lacasului de cult. Biserica cu hramul „Sfintii Împarati Constantin si Elena“ a fost sfintita prin stropire cu apa sfintita si prin ungere cu Sfântul si Marele Mir, iar sfânta masa din altar a fost târnosita, împodobita si pregatita pentru slujbele cultului divin. La slujba de sfintire, urmata de slujba Sfintei Liturghii, savârsita pe o scena frumos împodobita, au luat parte sute de credinciosi care au stat la rând pentru a trece prin sfântul altar. La eveniment au participat si membri ai autoritatilor locale.„Trebuie sa avem mintea îndreptata spre iubirea lui Dumnezeu si spre iubirea celor din jurul nostru“În cuvântul adresat credinciosilor prezenti, IPS Parinte Mitropolit Teofan a explicat pericopa evanghelica a zilei, apoi a subliniat ce anume trebuie sa faca omul pentru a se mântui: „Trebuie sa avem mintea îndreptata spre iubirea lui Dumnezeu si spre iubirea celor din jurul nostru, mai apropiati sau mai îndepartati - aceasta este calea pe care Domnul Hristos o arata ca raspuns la întrebarea: «Ce sa fac ca sa dobândesc viata vesnica; ce sa fac pentru a ma mântui?». Un alt raspuns, dar în esenta cuprinzând acelasi gând, aceeasi realitate, îl ofera în cuvântul rostit în aceasta zi din Faptele Apostolilor Sfântul Apostol Pavel: «Crede în Domnul Iisus Hristos si te vei mântui tu si toata casa ta». Acestea sunt raspunsurile pe care pe de o parte Domnul Hristos, iar pe de alta parte Sfântul Apostol Pavel le dau celor care îndraznesc sa-si puna în modul cel mai serios cu putinta problema mântuirii, a vietii celei de veci, precum si problema unei vietuiri frumoase aici, în aceasta lume“.La sfârsit, IPS Mitropolit Teofan l-a hirotesit pe preotul paroh Ionut Alexandru Figher întru iconom. De asemenea, Înaltpreasfintia Sa a felicitat atât pe parinte, pe sotia acestuia, cât si pe enoriasi, pentru felul în care au stiut sa-si construiasca si sa-si împodobeasca biserica, oferind distinctii de vrednicie tuturor celor care au ajutat de-a lungul timpului la constructia lacasului de cult. Nu au fost uitati nici preotii care au contribuit în trecut la ridicarea lacasului de cult din Frenciugi, pr. Ioan Razvan Scurtu si pr. Constantin Catalin Chifu, care au primit din partea Mitropolitului Moldovei si Bucovinei rangul de sachelar.Înainte de a parasi Parohia Frenciugi, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei a sfintit biblioteca parohiala „Preotul Constantin C. Popescu“ si a luat parte la lansarea volumului „Bisericile din satul Frenciugi, comuna Draguseni, judetul Iasi“ - autori Costin Clit si pr. Ionut Alexandru Figher, precum si la un concert sustinut de copiii din Frenciugi si satele învecinate.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 1106

Id: 40965

Data: May 27, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).