]]>La solicitarea studenţilor Universităţii de Petrol şi Gaze din Ploieşti, cu ocazia începerii noului an universitar, miercuri 29 octombrie, la ora 18:00, membrii filialei A.S.C.O.R.-Ploieşti, împreună cu părintele coordonator Anton Savelovici, de la Biserica Maica Precista, s-au întâlnit pentru stropirea cu apă sfinţită a căminelor Universităţii. Sfinţirea căminelor Universităţii are o tradiţie de 6 ani, chiar de la primele întruniri dintre studenţii ascoreni. De atunci participăm în fiecare an cu bucurie pentru că este o acţiune cu dublu scop: caracterul duhovnicesc îndeplinit de părinte prin binecuvântare şi în acelaşi timp este o ocazie bună pentru a sta de vorbă cu studenţii care locuiesc la cămin. Ei l-au primit cu căldură pe părinte în camerele lor, în timp ce membrii A.S.C.O.R. au cântat troparul “Mântuieşte Doamne” şi le-au fost oferit pliante cu principalele activităţi A.S.C.O.R., fiind invitaţi să se alăture. Se doreşte ca în acest mod să se pună început bun în activitatea universitară şi totodată grupul de ascoreni să devină şi mai numeros prin implicarea mai multor studenţi în asociaţie.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 660
Id: 45072
Data: Nov 4, 2014
Imagine:
]]>În perioada 5-9 noiembrie 2014, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va efectua două vizite canonice în Arhiepiscopia Timişoarei şi Episcopia Devei şi Hunedoarei, care se vor .....
Data: Nov 4, 2014
]]>Parohia "Naşterea Domnului" din Sibiu a reluat Proiectul "Dăruind vei dobândi", desfășurat în parteneriat cu Fundaţia ”Papageno” din Elveţia. Pentru al VII-lea an consecutiv, 50 de .....
Data: Nov 5, 2014
]]>La Colegiul Naţional de Arte “Regina Maria” din Constanța a avut loc marțea aceasta conferinţa “Pitagora – filozof şi matematician”. Evenimentul a fost .....
Data: Nov 5, 2014
]]>La Centrul eparhial din Timişoara a fost organizată marțea aceasta o nouă sesiune de examene pentru obţinerea gradelor profesionale în preoție. Candidaţi din cele trei .....
Data: Nov 5, 2014
]]>Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nicolae va fi pomenit, joia aceasta, la împlinirea a 40 de zile de la trecerea la cele veșnice. Parastasul va fi oficiat în .....
Data: Nov 5, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).