Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, va săvârşi astăzi Sfânta Liturghie la Mănăstirea Giurgeni din judeţul Neamţ, cu prilejul serbării hramului. Credincioşii care vor veni la hramul acestei mănăstiri se vor putea închina icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Cu acest prilej, Preasfinţia Sa hirotoni întru ierodiacon pe monahul Nectarie Cepoi şi va sfinţi cele cinci clopote ale mănăstirii. Primul clopot, de 310 kilograme, adus din Baia Mare, a fost donat de familia Apetrii Gheorghe, iar al doilea, de 130 de kilograme, adus din Germania, a fost donat de familia Anegroaiei Gelu. După cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, celelalte trei clopote sunt ale Mănăstirii Giurgeni, fiind recondiţionate anul acesta. „Clopotele care vor fi sfinţite de PS Ioachim Băcăuanul vor fi aşezate în noua clopotniţă a mănăstirii, aflată în construcţie“, a spus pr. Constantin Gherasim. (C.C.)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 612
Id: 24360
Data: Sep 7, 2012
Imagine:
Tabăra de dezvoltare personală de la seminarul nemţean s-a dorit a fi un context în care copiii să îşi dezvolte abilităţi precum autocunoaşterea, comunicarea, orientarea în timp şi spaţiu. De aceea, s-au desfăşurat activităţi atât în grupuri .....
Data: Sep 8, 2012
Astăzi, de sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de IPS Nikolaj Metodiev Sevastianov, Mitropolit de Plovdiv (Bulgaria), va săvârşi Sfânta Liturghie .....
Data: Sep 8, 2012
Preoţii Protopopiatului Iaşi 2 vor beneficia în perioada următoare de un sediu nou, a cărui construcţie a început în luna iulie a acestui an.
Lucrările de construcţie se derulează sub supravegherea părintelui Vilie Doroşincă, protopop al .....
Data: Sep 8, 2012
În paraclisul parohiei „Sfântul Nicolae“ din parohia Andrieşeni, Protopopiatul Iaşi 1, a avut loc joi, 6 septembrie 2012, întrunirea unui cerc pastoral. Cu acest prilej, a fost oficiată slujba Acatistului şi Sfânta Liturghie de către .....
Data: Sep 8, 2012
Manastirea Camarzani, din judetul Suceava si-a serbat sambata, 8 septembrie 2012, ocrotitorea. Cu acest prilej, Sfanta Liturghie a fost oficiata de Inaltpreasfintitul Parinte Pimen, Arhiepiscop al Sucevei si Radautilor, potrivit TRINITAS TV. Nasterea de prunci este porunca de la Dumnezeu, .....
Data: Sep 8, 2012
Predica Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, la Duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim)
'Zis-a Domnul: Nimeni nu s-a suit la cer decat Cel ce S-a coborat din cer, Fiul .....
Data: Sep 8, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).