De 12 ani, în ultima duminică a lunii mai, pe islazul oraşului Târgu Neamţ, la locul numit „Aerodrom“, are loc slujba de binecuvântare a holdelor şi de cerere a ajutorului lui Dumnezeu. La acest eveniment, care a devenit de acum tradiţie şi s-a transformat într-o sărbătoare a oraşului, sunt chemaţi credincioşii din parohiile oraşului, care, împreună cu preoţii parohi, vin să ceară ajutorul lui Dumnezeu. Şi în acest an, locuitorii oraşului şi-au găsit timp pentru a fi împreună în rugăciune. Astfel, duminică, 27 mai, s-a sfinţit de către un sobor de preoţi troiţa de pe imaşul „Aerodrom“, care să fie „mărturie a credinţei locuitorilor de pe aceste plaiuri, dar şi o aducere-aminte de Patimile şi Învierea Domnului Hristos“. „Ridicarea unei troiţe ne aduce aminte de datoria de mărturisitor a creştinului şi de menirea omului de a tinde către Dumnezeu“, a subliniat în cuvântul de învăţătură pr. Ioan Dogaru, protopop al Protopopiatului Târgu Neamţ. Troiţa s-a înălţat ca răspuns la îndemnul Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a participat la sărbătoarea oraşului de anul trecut, când a oficiat şi slujba de binecuvântare a câmpului. Serbarea câmpenească a fost completată de prima ediţie a Festivalului de Poveste, iniţiat prin proiectul ProMoVal, în parteneriat cu Primăria Târgu Neamţ, Consiliul Local Târgu Neamţ, liceele şi şcolile generale din oraş. Acest festival cuprinde expoziţii culinare, expoziţii de animale de rasă ale crescătorilor de animale din Moldova, precum şi un spectacol folcloric, prezentat de ansambluri artistice moldoveneşti. Manifestările artistice au fost animate de fanfara oraşului, care, prin cântec, a adus buna dispoziţie în mijlocul tuturor celor prezenţi. (Pr. Gheorghe Marian Filip)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 641
Id: 22250
Data: May 28, 2012
Imagine:
La sediul Protopopiatului Darabani s-a desfăşurat, pe 25 mai 2012, premierea copiilor care au obţinut premiile I, II şi III la faza pe protopopiat a concursului „Alege şcoala!“. Nouă copii participanţi la cele trei secţiuni ale concursului (literară, .....
Data: May 28, 2012
Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a săvârşit duminică, în sobor de preoţi şi diaconi, slujba de sfinţire a locului viitoarei biserici din cartierul botoşănean ANL Bucovina. Din soborul de slujitori au făcut parte pr. Marian .....
Data: May 28, 2012
Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamţ a găzduit, în perioada 25-27 mai, a VII-a ediţie a parteneriatului interjudeţean „Valori culturale româneşti“.
Proiectul a fost iniţiat de Seminarul .....
Data: May 30, 2012
În sala de festivităţi a Centrului eparhial Suceava a avut loc ieri premierea copiilor care au participat la concursul „Alege Şcoala!“, etapa eparhială. După cum ne-a relatat pr. prof. Gheorghe Hoştiuc, inspector al Sectorului Învăţământ .....
Data: May 30, 2012
Peste 100 de slujitori ai sfintelor altare din parohiile afiliate Protoieriei Bacău au participat ieri la slujba de Te Deum, oficiată în Biserica Precista din Bacău. După rugăciunea din sfântul lăcaş, toţi cei prezenţi s-au adunat în sala mare de .....
Data: May 30, 2012
În contextul Anului omagial al Tainei Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi a Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei .....
Data: May 30, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 2 - subtitrare romana
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 3 - subtitrare romana
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 6 - subtitrare romana
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 5 - subtitrare romana
Talpa Maicii Domnului - Pochaev - film ortodox rusesc tradus
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 4 - subtitrare romana
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).