* Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va sfinţi sâmbătă, 21 mai 2011, exteriorul Bisericii cu hramurile "Întâmpinarea Domnului" şi "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" - Roseti din Botoşani şi casa socială a acestei parohii. Slujba de târnosire va fi urmată de Sfânta Liturghie, la finalul căreia se va oficia Parastasul pentru ctitori. Sfântul lăcaş a fost ridicat în anul 1826 de spătarul Costache Roseti, ultima dată fiind resfinţit în anul 2004, după ce a fost finalizată pictura, de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. În ultimii ani au fost efectuate mai multe lucrări la exteriorul lăcaşului de închinăciune.
* Înalt Preasfinţitul Teofan va sfinţi duminică, 22 mai 2011, biserica filiei Moara Ciornei a parohiei Ţibana, Protopopiatul Iaşi 1. Terenul pe care este construit lăcaşul de închinăciune a fost sfinţit în anul 2008 de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. "Lucrările au început în anul 2001, aducându-şi aportul foarte mulţi credincioşi atât din comuna Ţibana, cât şi din alte localităţi. Preoţii din zonă ne-au acordat tot sprijinul prin apelul făcut către enoriaşii lor, dar am fost ajutaţi şi de autorităţile locale. Dorim ca Dumnezeu să-i binecuvinteze şi să-i întărească pe toţi cei care s-au ostenit pentru această biserică", a spus pr. Cezar Mai, parohul de la Ţibana. (C.C.)
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 627
Id: 13807
Data: May 19, 2011
Imagine:
La sfârşitul săptămânii trecute a avut loc o nouă etapă a Concursului Internaţional "Cultură, Tradiţie şi căi spirituale" la Curtea de Argeş. Din delegaţia profesorilor nemţeni au făcut parte prof. Elena Apetroaie, prof. Elena Laiu, .....
Data: May 19, 2011
De sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, va pune piatra de temelie pentru Biserica "Sfântul Ierarh Nicolae", ce se va construi în parohia Bogdăneşti, Protopopiatul Huşi. Răspunsurile la .....
Data: May 19, 2011
O delegatie din Sri Lanka, condusa de ministrul de externe Neomal Perera, a vizitat astazi, 19 mai, Patriarhia Romana. Oficialii au fost primiti de reprezentantul Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, Preasfintitul Parinte episcop-vicar patriarhal Ciprian Campineanul, informeaza TRINITAS .....
Data: May 19, 2011
41 de elevi de la Seminarul Teologic Nifon Mitropolitul din Bucuresti au sustinut astazi, 19 mai, examenul de atestat la finalizarea celor 4 ani de cursuri teologice, informeaza TRINITAS TV. Examinarea a constat in doua probe. Examenul pentru atestarea cunostintelor de specialitate se .....
Data: May 19, 2011
Biserica Ortodoxa Romana este autocefala si organizata ca Patriarhie. Patriarhia Romana cuprinde eparhii (Arhiepiscopii si Episcopii) grupate in Mitropolii. In conducerea BOR functioneaza doua feluri de organisme centrale. Potrivit actualului Statut avem trei categorii de organe la nivel .....
Data: May 19, 2011
La Targu Jiu se desfasoara, saptamana aceasta, cea de-a XI-a editie a Zilelor Municipiului. Manifestarea se desfasoara sub egida Sfintilor Imparati Constantin si Elena, patronii spirituali ai urbei de pe Jiu. Despre sarbatoarea de la Targu Jiu ne ofera amanunte corespondentul Radio .....
Data: May 19, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Scriptura Noului Testament - Pr. Petian - Ingeri - partea II
Scriptura Noului Testament - Valoarea sufletului
Scriptura Noului Testament - Despre iubirea crestina
Scriptura Noului Testament - Importanta Sfintei Scripturi
Scriptura Noului Testament - Rascumpararea
Scriptura Noului Testament - Invierea Mantuitorului
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).