]]>Cea de-a XV-a ediție a „Zilelor Episcop Melchisedec Ștefănescu” a debutat joi, 14 mai 2015, ora 10.00, în sala de conferințe din cadrul fundației ce poartă numele ilustrului ierarh, situată în imediata apropiere a Centrului eparhial de la Roman, informează epr.ro. Cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, s-a desfășurat Simpozionul interjudețean interdisciplinar ”Melchisedec Ștefănescu, ierarh cărturar”, la care au participat profesori de religie și preoți iubitori și cunoscători ai activităților multiple ale ”părintelui Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române”. În cuvântul rostit cu acest prilej, prof. Mihai Giosanu, inspector de specialitatea Religie în cadrul ISJ Neamț, a ținut să aprecieze disponibilitatea și implicarea dascălilor și elevilor romașcani într-un asemenea proiect desfășurat ”sub auspiciile unuia dintre cei mai mari episcopi cărturari ai Bisericii noastre, Melchisedec Ștefănescu”. De asemenea, acesta și-a exprimat admirația față de proiectele cultural-educaționale pe care Eparhia Romanului și Bacăului le derulează sub coordonarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim. La rândul său, în contextul ”Anului comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete”, Înaltpreasfințitul Ioachim a reliefat legăturile dintre inestimabilul părinte, pedagog, catehet și învățător al veacului al IV-lea și ierarhul nepereche al veacului al XIX-lea, ambii fiind personalități care se bucură de un interes din ce în ce mai crescut în viața Bisericii. Moderatorul întâlnirii, prof. Ana Bobu, a mulțumit tuturor celor care s-au implicat în finalizarea acestui simpozion, care este inclus în Calendarul Activităților Educative Naționale.
Download: Click for download attached file: Simpozion interdisciplinar la Roman
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 559
Id: 51683
Data: May 15, 2015
Imagine:
]]>Profesorii de religie din Protopopiatul Lipova, Arhiepiscopia Aradului, coordonaţi de profesorul Nicolae Guleş, s-au întâlnit marţi în sala de şedinţe a .....
Data: May 15, 2015
]]>Miercuri, 13 mai, clericii Protopopiatului Sebiş, Arhiepiscopia Aradului, s-au întrunit în biserica Parohiei Sebiş I cu ocazia desfăşurării conferinţei preoţeşti de .....
Data: May 15, 2015
]]>Patriarhia Română a plătit la bugetul de stat debitele restante pentru circularea fără rovinietă a unui autoturism al Administraţiei .....
Data: May 15, 2015
]]>Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, o nouă conferință preoțească semestrială de toamnă a avut loc joi, 14 mai 2015, în Episcopia Oradiei, de această dată .....
Data: May 15, 2015
]]>La Catedrala Mitropolitană din Timișoara va avea loc duminică, 17 mai 2015, or 19:15, un concert susţinut de corala ”Epifania” din Timișoara, potrivit mitropolia-banatului.ro. .....
Data: May 15, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta si cultura azi - Recunostinta si iertarea (11 12 2016)
Credinta si cultura azi - Rostul lecturii in lumea de azi (24 05 2015)
Credinta si cultura azi - Invierea lui Hristos in constiinta contemporana (12 04 2015)
Credinta si cultura azi - Valori de patrimoniu ale spiritualitatii ortodoxe valcene (09 05 2016)
Credinta si cultura azi - Atingerea revelatoare a cuvantului (20 07 2015)
Credinta si cultura azi - Valorile religioase si definirea spatiului public (09 10 2016)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).