ARGUMENT
A tăia latura religioasă din istoria literaturii româneşti înseamnă a renunţa la cunoaşterea trăsăturii celei mai mari caracteristice din cultura noastră veche şi la una din feţele ei de glorie.
(Nicolae Cartojan - "Istoria literaturii române vechi")
De ce un simpozion interdisciplinar, care vizează vârstele literaturii religioase?
În primul rând, pentru că dintre toate abordările interdisciplinare, rămâne ca poate cea mai justificată relaţia religie - literatură - educaţie artistică, întrucât se poate afirma cu certitudine că religiosul, prin valorile şi atitudinile implicate, domină imaginarul literar-artistic, nu numai pe cel al sferei educaţionale, dar şi pe cel al vieţii cotidiene tipic româneşti. Această relaţie se verifică cel mai bine în mediul şcolar prin literatura cu tematică religioasă (vezi textele considerate ca aparţinând literaturii române vechi sau textele poetice moderne ce promovează structura psalmistă, ca tipuri de scriituri parţial opuse), prin educaţia plastică - pictura, ca posibile rezultante fiind icoanele pictate pe sticlă, prin educaţia muzicală - piese muzicale clasice sau colindele ce promovează o imagine a religiosului în această arie şi se regăsesc în egală măsură în sfera educaţiei.
În al doilea rând, este de menţionat un eveniment semnificativ: 1508 - apariţia primei cărţi tipărite pe teritoriul ţării noastre – Liturghierul lui Macarie. Dincolo de semnificaţiile şi de implicaţiile duhovniceşti ale acestei prime tipărituri, ea marchează şi începuturile literaturii române, care se dovedeşte a fi una dintre cele mai bogate în creaţii de inspiraţie religioasă până la acest moment, nu numai sub aspect tematic, aşadar, dar şi valoric - un motiv în plus pentru a i se acorda atenţie într-un astfel de context.
Nu în ultimul rând, se poate observa că, deşi am trecut recent peste pragul de 20 de ani de la îndepărtarea regimului comunist, societatea românească mai resimte încă rigorile şi apăsările acestuia în ceea ce priveşte mentalitatea cu privire la educaţia religioasă. Se impune ca util în acest sens, explorarea valorilor şi atitudinilor religioase pe care scriitorii români (dar nu numai), artiştii plastici sau muzicienii le-au abordat în opera lor, precum şi maniera în care au realizat acest lucru, valorificându- se experienţa didactică în creionarea unor noi abordări, cu atât mai mult cu cât societatea contemporană apare ca fiind tot mai puţin dispusă spre o înţelegere a acestor valori, ci mai mult spre o ignorare a lor.
SCOPURI:
stimularea interesului pentru cunoaşterea valorilor religioase prin intermediul literaturii;
identificarea unor moduri adecvate de abordare a literaturii religioase, prin asocierea şi cu celelalte arte.
OBIECTIVE:
identificarea unor perspective din literatură asupra valorilor, credinţelor şi ideilor religioase;
diseminarea unor metode eficiente pentru formare de atitudini pozitive faţă de literatura de inspiraţie religioase;
discutarea strategiilor de comprehensiune a textului literar de inspiraţie religioasă;
stimularea creativităţii literar-artistice a elevilor prin ateliere de lucru (cenaclu literar)
GRUP ŢINTĂ:
cadre didactice din învăţământul preuniversitar interesate de promovarea experienţei didactice şi a perspectivelor teoretice proprii, circumscrise problematicii literaturii de inspiraţie religioasă;
elevi din mediul liceal, care îşi propun să abordeze în creaţia lor valori religioase
LUCRAREA
Titlul va fi scris cu MAJUSCULE, fontul Times New Roman, de 14, îngroşat, centrat, cu caractere româneşti (diacritice)
-
Textul va fi scris pe pagini cu formatul A4, cu fontul Times New Roman, de 12, la un rând;
-
Autorul/ autorii şi instituţia de provenienţă se vor scrie la două rânduri sub titlu (Times New Roman 12), aliniat la dreapta;
-
Alinierea va fi stânga - dreapta (pentru text şi eventualele subtitluri) sau centrat (pentru titlu[ri]);
-
Marginile vor fi: 2 cm pentru sus – jos – dreapta şi 2,5 cm pentru stânga
-
Lucrarea va avea între 3 şi 6 pagini, exclusiv pagina de titlu şi eventuala bibliografie;
-
Lucrarea poate fi trimisă în format MS Word (cu extensia .doc)
Lucrările vor fi însoţite de o prezentare PowerPoint (cu extensia .ppt), care se va constitui ca un rezumat al lucrării trimise. Expunerea Dumneavoastră nu va depăşi 10 minute.
Înscrierea se va face până la data de 25 mai, iar lucrările vor fi trimise până la aceeaşi dată, pe adresa de email simpozion.vlr@ gmail.com.
Simpozionul va avea loc în data de 29 mai 2010, începând cu orele 9:00, la sediul Colegiului Naţional "Nicolae Titulescu" din Pucioasa (B-dul Trandafirilor, nr. 9).
Înscrierea participanţilor se va face până în data de 25 mai 2010, trimiţând pe adresa de e-mail simpozion.vlr@ gmail.com formularul de înscriere şi o copie a chitanţei de achitare a taxei de participare. Lucrările pot viza primele două secţiuni.
Taxa de participare va acoperi cheltuielile pentru pregătirea mapei simpozionului, programelor, diplomelor de participare şi de editare a unui CD cu ISBN cu toate lucrările participante în format electronic.
Pentru cadrele didactice, taxa de participare este de 20 de lei de persoană. Cei care nu participă în mod direct la simpozion, vor primi prin poştă, la adresa de menţionată în formularul de înscriere, diploma, adeverinţa şi CD-ul.
Orice persoană poate participa la ambele secţiuni, plătind taxa o singură dată.
Elevii pot participa doar la secţiunea Creaţii literare şi nu plătesc taxă de participare. Dacă există elevi care doresc să participe şi cu icoane pe sticlă, realizate de ei, vă rugăm să ne contactaţi. Toţi elevii vor primi diplomă de participare.
Taxa se va achita în contul: RO04BTRL01601202E16 176XX, deschis la Banca Transilvania Pucioasa pe numele Colegiul Naţional "Nicolae Titulescu" Pucioasa, cu menţiunea pentru participare Simpozion VLR.
Transmiterea lucrărilor se va face până la data de 25 mai 2010 în format electronic prin e-mail, la adresa simpozion.vlr@ gmail.com, specificându- se (la subiect) autorul, unitatea şcolară din care acesta face parte și titlul lucrării.
Întrebările Dumneavoastră fie le puteţi trimite pe adresa de email menţionată (simpozion.vlr@ gmail.com), fie ne puteţi contacta la unul dintre următoarele numere de telefon:
0766738827 (Marian Dobrescu - coordonator secţiunea I şi pentru expoziţia de icoane pe sticlă)
0724862031 (Iuliana Ancuţa - coordonator secţiunea a II-a)
0721809711 (Sorina Stan - coordonator secţiunea a III-a)
Formularul de înscriere poate fi descărcat de pe adresa: www.simpozion-vlr.blogspot.com
Categoria: Educatie si cultura
Vizualizari: 836
Id: 9
Data: May 10, 2010
Imagine:
ETAPELE BIRUIRII ÎN LUPTA CU PĂCATUL DESFRÂNĂRII
de Veniamin Ilie
ÎNFRÂNTAREA ŞI URMAREA LUI HRISTOS
Data: May 23, 2010
ETAPELE BIRUIRII ÎN LUPTA CU PĂCATUL DESFRÂNĂRII
de Veniamin Ilie
ÎNFRÂNTAREA ŞI URMAREA LUI HRISTOS
Data: May 23, 2010
ARGUMENT
A tăia latura religioasă din istoria literaturii româneşti înseamnă a renunţa la cunoaşterea trăsăturii celei mai mari caracteristice din cultura noastră veche şi la una din feţele ei de glorie.
(Nicolae Cartojan - "Istoria literaturii .....
Data: May 10, 2010
Hristos a înviat!
Primavara este anotimpul renasterii naturii, fiind sursa de inspiratie pentru toti artistii mari, dar si pentru cei mici.
Învierea
Domnului sau Pastele este cea mai importanta sarbatoare a
crestinatatii, prin care romanii s-au definit ca popor crestin. Bogatia .....
Data: Apr 26, 2009
Hristos a Inviat!
”Hristos a Inviat din morti, Invie si tu,
crestine cu El. Hristos a parasit groapa; rupe si tu catusele
pacatosului...Straduieste-te sa fii o faptura noua in Hristos!”(
Sfantul Grigore de Nazianz )
Vestea cea mare, care .....
Data: Apr 15, 2010
Odată cu primele raze ale soarelui de primăvară, natura reînvie şi coboară lumina în sufletul nostru, vestind miracolul Învierii Domnului.
De Paşte, bucuria cea mai .....
Data: Apr 14, 2011
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).