Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit marţi, 25 februarie 2014, Sfânta Liturghie în Biserica "Sfântul Dumitru" din Bacău. Pe lângă preoţii din Protopopiatul Bacău, care au fost împărtăşiţi din acelaşi sfânt potir, la slujbă au participat numeroşi credincioşi din oraşul Bacău. Sfânta Liturghie prilejuită de Sinaxa preoţilor Protopopiatului Bacău face parte din Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi, respectiv, Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni. După cum a menţionat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, "bucuria slujirii în comuniune a clerului cu ierarhul locului a constituit un moment de reamintire pentru preoți a importanței și frumuseții demnității la care au fost chemați în această lume". În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, PS Ioachim Băcăuanul a explicat rolul şi importanţa unei sinaxe. Părintele Constantin Tomozei, protopop al Protopopiatului Bacău, a mulțumit ierarhului pentru bucuria făcută preoților și credincioșilor din Bacău prin săvârşirea Sfintei Liturghii, iar pr. paroh Ioan Pleșcău a reînnoit invitația făcută Preasfinției Sale de a reveni în ”Mitrovița” Moldovei. "Sinaxa preoților s-a încheiat la așezământul social-filantropic al parohiei «Sfântul Dumitru», unde a avut loc prezentarea ultimelor trei volume apărute la Editura «Filocalia» a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, scrise de Preasfințitul Ioachim Băcăuanul. Lucrările au fost prezentate de preot dr. Nicolae Hurjui de la Catedrala «Înălțarea Domnului» din Bacău, de pr. Ciprian Burcă de la Biserica «Buna Vestire» din Bacău, și de pr. Valentin Băltoi, consilier cultural al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului", a relatat pr. Constantin Gherasim.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 603
Id: 38393
Data: Feb 26, 2014
Imagine:
Întâlnirea s-a desfăşurat cu binecuvântarea Preasfințitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Delegaţii Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul au fost pr. Dorel Eva, inspector eparhial, şi pr. .....
Data: Feb 26, 2014
În Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, PS Ioachim Băcăuanul, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a slujit Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Roman. Preasfinţia Sa a adresat un cuvânt de învăţătură .....
Data: Feb 26, 2014
Expoziţia cuprinde mărţişoare, broşe şi tablouri de primăvară realizate de persoanele cu handicap, beneficiare ale centrului social. Expoziţia este una cu vânzare, iar cei interesaţi îşi vor putea achiziţiona un mărţişor .....
Data: Feb 26, 2014
Grija pentru patrimoniul cultural naţional este o preocupare majoră a Bisericii noastre. În acest sens, din dorinţa de a spori nivelul de instruire a personalului propriu implicat în acest demers, Episcopia Severinului şi Strehaiei a .....
Data: Feb 26, 2014
Arhiepiscopia Bucurestilor a înfiintat în luna ianuarie a anului 2012 un sector în cadrul Centrului eparhial pentru o mai buna organizare si întretinere a .....
Data: Feb 27, 2014
Luni, 24 februarie, la Centrul Eparhial a avut loc prima întâlnire de lucru din acest an în cadrul proiectului „Tineri în .....
Data: Feb 27, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Parintele Coman despre Invierea Domnului, Universul Credintei, TVR 1
Pr Hrisostom Filipescu
De la stiinta la Dumnezeu - Interviu cu fizicianul Andrei Dorobantu
Icoana Bunei Vestiri - Marturiile icoanei - Universul Credintei
Pustnici la schitul Sf Antonie Neamt
Parohia Sfanta Treime - Tei - Pr Alexandru Motoc - Universul Credintei
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).