Sinaxa stareților și starețelor din Episcopia Salajului

Sub președenția Preasfințitului Parinte Petroniu, Episcopul Salajului, a avut loc joi, 3 aprilie 2014, la Centrul Eparhial al Episcopiei Salajului, sinaxa stareților și starețelor din Eparhie, a precizat Parintele Arhid. Adrian Onica.La aceasta sinaxa au participat stareții și starețele celor șapte așezaminte monahale din județul Salaj. Întrucât aceasta a fost prima sinaxa desfașurata în noua cladire a sediulului Centrului Eparhial, Preasfințitul Parinte Petroniu le-a urat bun venit Preacuvioșilor Parinți stareți și Preacuvioaselor Maici starețe. De asemenea, Preasfinția Sa a mulțumit tuturor manastirilor și schiturilor din Eparhie pentru ajutorul acordat pe tot parcursul lucrarilor de ridicare și finalizare a sediului Centrului Eparhial.Cu aceasta ocazie Preasfințitul Parinte Petroniu a adus la cunoștința celor prezenți hotarârea Sinodului Mitropolitan al Clujului, Maramureșului și Salajului de înființare a Manastirii Tuturor Sfinților din Municipiul Zalau. Aceasta manastire, al 8-lea așezamânt monahal din Eparhie, s-a nascut din inițiativa și cu binecuvântarea Preasfințitului Parinte Petroniu, fiind considerata o necesitate misionar-pastorala a Eparhiei și mai cu seama a credincioșilor din urbea de la poalele Meseșului.În continuare, parinții stareți și maicile starețe au prezentat referate cuprinzând activitatea manastirilor pe care le conduc și s-au discutat probleme de ordin administrativ, gospodaresc și duhovnicesc ivite în cadrul obștilor monahale.În Episcopia Salajului functioneaza în prezent 7 manastiri si schituri, dintre care patru manastiri de monahi (Strâmba, Voivodeni, Balan și Bobota), doua manastiri de maici (Bic si Rus) și un schit de maici (Marca). În toate aceste asezaminte monahale vietuiesc, dupa rânduiala Sfintei Biserici si în conformitate cu rânduielile monahale, 33 de calugari si calugarite, care se ostenesc, dupa putere, sa slujeasca lui Dumnezeu si oamenilor.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 608

Id: 39461

Data: Apr 3, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).