Astazi, 2 iunie, dupa savarsirea Sfintei Liturghii, a avut loc Sinaxa staretilor si staretelor manastirilor din cuprinsul Episcopiei Giurgiului care a fost prezidata de catre Intaistatatorul eparhiei Giurgiului, Preasfintitul Parinte Ambrozie, potrivit episcopiagiurgiului.ro. Lucrarile propriu-zise ale sinaxei s-au desfasurat in biserica cea noua a Manastirii Delta Neajlovului, prilej cu care parintele Protos. Mihail Muscariu, exarhul manastirilor din cuprinsul eparhiei a prezentat cateva instructiuni cu privire la ordinea si disciplina din manastiri si schituri. De asemenea, au fost sustinute referate ce au avut ca tema Taina Sfantului Botez, in cadrul carora s-a insistat asupra intelesului eshatologic al acestuia. Botezul este Taina prin care omul renaste pentru viata spirituala, adica devine membru al Bisericii lui Hristos. El reface sau restaureaza in fiinta credinciosului chipul lui Dumnezeu, care a fost alterat prin caderea in pacat, fiind o anticipare a creatiei eshatologice. Tot in cadrul lucrarilor, au fost abordate si probleme curente ale activitatii pastoral-misionare si administrativ-gospodaresti cu care se confrunta asezamintele monahale din cuprinsul Episcopiei Giurgiului. De asemenea, au fost luate in discutie subiecte cu privire la disciplina monahala, stadiul lucrarilor desfasurate la locasurile de cult, precum si aspecte privind situatia personalului clerical si neclerical din manastirile si schiturile din cuprinsul Episcopiei Giurgiului.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 607
Id: 14152
Data: Jun 2, 2011
Imagine:
Sute de credinciosi au participat astazi, 2 iunie 2011, in ziua slavitului praznic al Inaltarii Domnului, la hramul Manastirii Delta Neajlovului, din comuna Comana, Protoieria Heresti, informeaza episcopiagiurgiului.ro. Manifestarile prilejuite de hramul bisericii manastirii au inceput ieri, .....
Data: Jun 2, 2011
Pelerinii din ţară şi străinătate s-au îndreptat şi în acest an către străvechea ctitorie a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare de la Mănăstirea Neamţ, care a îmbrăcat straie de sărbătoare. Programul liturgic a început miercuri .....
Data: Jun 3, 2011
Programul liturgic dedicat acestei sărbători a început miercuri seara, cu Slujba Privegherii, oficiată de un sobor de preoţi şi diaconi. La sfârşitul Slujbei de Priveghere de miercuri seara, pr. prof. dr. Ion Vicovan, prodecanul Facultăţii de Teologie .....
Data: Jun 3, 2011
În Protopopiatul Dorohoi se desfăşoară Proiectul "Tineri descoperind pe Dumnezeu", organizat la iniţiativa părintelui Stelian Ciurciun, protopop al Protopoiatului Dorohoi, şi a părintelui Daniel Precob, parohul de la Hilişeu Cloşca, responsabil cu .....
Data: Jun 3, 2011
Credincioşii din Suceava şi din localităţile limitrofe au participat ieri la hramul Catedralei arhiepiscopale din Suceava, ocrotită de Sfântul Ioan cel Nou. Programul liturgic a început miercuri seara cu slujba Privegherii. Ieri dimineaţă, .....
Data: Jun 3, 2011
În municipiul Bârlad a fost organizată ieri o manifestare de pomenire, cinstire şi comemorare a înaintaşilor care şi-au vărsat sângele pentru credinţă, patrie şi neam, la Monumentul şi mormintele eroilor din Cimitirul "Eternitatea". La .....
Data: Jun 3, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Pr Arsenie Papacioc - Despre milostenie ispite gandul la moarte 1997
Pr Arsenie Papacioc - 04 Fericirile
Pr Arsenie Papacioc - 02 Despre smerenie partea1
Pr Arsenie Papacioc - 18 Trezvia
Pr Arsenie Papacioc - Dreptate si pace 1997
Pr Arsenie Papacioc - La braul Maicii Domnului mai 2008
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).