Singura biserica clujeana ocrotita de Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou si-a serbat hramul

Parohia „Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou” din cartierul Gheorgheni – Cluj Napoca, singura biserică clujeană ocrotită de acest sfânt, şi-a serbat hramul.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

În omilia sa, pornind de la modelul de viaţă al Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, a afirmat că „nu există bucurie trainică în comoditate, orice lucru trainic se face prin jertfă și osteneală”.

„«Ostenelile trupului, înfrânarea poftelor şi privegherea de toată noaptea, smerenia cea dintre frați, blândețea, te-au preamărit şi vestit te-au arătat tuturor credincioşilor, o Dimitrie; dar ca cel ce ai mare îndrăzneală către Stăpânul, roagă-te ca şi noi toţi să ne mântuim», spunem în slujba sfântului”.

„Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou s-a străduit toată viața să facă voia lui Dumnezeu, a devenit prieten al lui Hristos și a căpătat mare îndrăznire către Dumnezeu. De aceea, noi stăm cu mare îndrăznire înaintea lui Dumnezeu, luându-l drept mijlocitor pe Sfântul Dimitrie, prietenul lui Hristos, ocrotitorul bisericii dumneavostră”, a afirmat Preasfinţia Sa.

Parohia „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou”, Protopopiatul Cluj II, își are originea în vechea capelă amenajată în anul 1971 de preotul Gheorghe Mureșan pentru creștinii din Cluj-Borhanci.

Începând cu anul 1993, preotul Ioan Bancoș a făcut demersurile necesare pentru ridicarea unei noi biserici pentru creștinii din cartierul Gheorgheni, iar în 26 octombrie 1997 Mitropolitul Bartolomeu Anania pune piatra de temelie. Lăcașul de cult a fost sfințit în de 28 octombrie 2018 de Mitropolitul Andrei.

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).