Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Aldeia de Santa Margarida, singurul așezămant monahal romanesc din Portugalia și-a sărbătorit joi hramul.
Sfanta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei.
Preasfinția Sa a vorbit despre rolul Maicii Domnului in iconomia mantuirii și a evidențiat smerenia acesteia.
„Cuvantul lui Dumnezeu este dătător de viață, iar Maica Domnului a intrat in viața cea veșnică pentru că a ascultat de Cuvantul vieții”, a subliniat Părintele Episcop.
„Preacurata a adus in lume Viața, pe Domnul nostru Iisus Hristos. Cel mai important lucru pe pămant este să-L căutam pe Dumnezeu și a-L găsi, insă acestea nu pot fi posibile fără a asculta cuvantul Său”.
„Sfantul Serafim de Sarov spunea că țelul omului este de a dobandi Duhul Sfant. Maica Domnului s-a umplut de Duhul Sfant și L-a transmis tuturor celor din jurul ei”, a adăugat la final Episcopul Spaniei și Portugaliei.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Timotei i-a oferit protos. Andrei Jilcu, starețul așezămantului monahal, Crucea Mitropolitană din partea Mitropolitului Iosif al Europei Occidentale și Meridionale.
De asemenea, Episcopul Spaniei și Portugaliei l-a hirotesit protosinghel pe ieromonahul Onufrie Drăguș, ca semn de recunoaștere a activității administrative și pastorale.
Foto credit: Episcopia Spaniei și Portugaliei
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 171
Id: 81671
Data: Aug 16, 2024
Imagine:
„Sfantul Constantin Brancoveanu a scris una dintre cele mai frumoase pagini ale demnității și trăirilor romanești”, a spus vineri ..... Data: Aug 16, 2024 |
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Ițcanii Sucevei, una dintre cele mai vechi mănăstiri ale Moldovei, și-a serbat joi hramul, celebrand ..... Data: Aug 16, 2024 |
De sărbătoarea Sfinților Martiri Brancoveni, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a oficiat Sfanta Liturghie la Biserica „Domnița ..... Data: Aug 16, 2024 |
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” de la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia” din București și-a serbat joi ..... Data: Aug 16, 2024 |
Moaștele Sfantului Domnitor Constantin Brancoveanu vor ajunge la Moinești, pentru prima dată. Primirea lor, in data de 5 septembrie, va fi evenimentul central al ..... Data: Aug 17, 2024 |
Sfantul Constantin Brancoveanu a fost cinstit vineri la Biserica „Sfantul Gheorghe – Nou”, singura ctitorie a domnitorului martir rămasă in ..... Data: Aug 17, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Manuscrise si maestri tipografi - Crucea, coroana si slova, in slujba neamului si a spiritualitatii - Editie speciala
Manuscrise si maestri tipografi - Mitropolitul Teodosie al Ungrovlahiei si Ardealul (02 11 2016)
Manuscrise si maestri tipografi - Mitropolitul Teodosie al Ungrovlahiei - partea I (05 10 2016 )
Manuscrise si maestri tipografi - Tetraevangheliarul Sfantului Nicodim de la Tismana (27 07 2016)
Manuscrise si maestri tipografi - Colectia de manuscrise a Bibliotecii Nationale a Romaniei (II)
Manuscrise si maestri tipografi - Manuscrise antimiene (17 08 2016)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).