Credincioşii din filia Antonceni a Parohiei Oniceni au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Pimen. Ierarhul locului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a sluji Sfânta Liturghie în Biserica „Sfânta Parascheva“. După cum ne-a relatat Doina Ciobanu, Înaltpreasfinţia Sa a fost întâmpinat la orele dimineţii de călăreţi îmbrăcaţi în costume naţionale şi de credincioşii din localitate şi din alte sate învecinate. Răspunsurile la strană au fost oferite de corul Bisericii „Sfânta Parascheva“. În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a amintit că Sfântul Ioan Scărarul, pomenit de Biserica noastră în Duminica a 4-a din Post, a scris „Scara“, care arată 33 de virtuţi. „Nu trebuie să ne înfricoşeze necazurile din viaţa noastră. Dacă noi suportăm aceste necazuri, Dumnezeu vine în ajutorul nostru şi ne dă tăria de a suporta durerile sufleteşti. Trebuie să alergăm cât mai des la Sfânta Taină a Spovedaniei şi la Sfânta Taină a Împărtăşaniei“, a explicat IPS Pimen, care a apreciat frumuseţea bisericii din Antonceni. „Frumuseţea acestei biserici este dată de activităţile dumneavoastră şi ale părintelui paroh“, a mai adăugat ierarhul. După oficierea Sfintei Liturghii, IPS Pimen a sfinţit casa socială a comunităţii filiei Antonceni. Părintele Neculai Lăzărică ne-a relatat că aşezământul social a fost ridicat cu sprijinul celor 90 de familii de credincioşi „uniţi, harnici şi doritori de lucru bun şi frumos“. „Enoriaşii noştri participă la toate activităţile Bisericii atât religioase, cât şi administrative. Astfel, am realizat lucruri frumoase în această filie a parohiei Oniceni“, a spus pr. paroh Neculai Lăzărică. Piatra de temelie a bisericii din Antonceni a fost pusă pe 4 iulie 1927, iar construcţia sfântului lăcaş a fost terminată în anul 1943. Edificiul din piatra cu două turle este construit în stilul bisericilor moldoveneşti, prin contribuţia enoriaşilor.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 617
Id: 39376
Data: Mar 31, 2014
Imagine:
Localitatea Fundu Moldovei din judeţul Suceava a fost pentru o zi capitala muzicii corale din Moldova. Ajuns la cea de-a XXIV-a ediţie, Festivalul-concurs naţional de muzică corală religioasă ortodoxă „Buna Vestire“ s-a bucurat de prezenţa .....
Data: Mar 31, 2014
Aceşti copii, implicaţi în programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor”, au învăţat să facă prescuri, plăcinte de post şi alte reţete tradiţionale din zonă. Cu cele pregătite, au surprins plăcut pe credincioşii .....
Data: Mar 31, 2014
În cadrul întâlnirii au mai rostit alocuţiuni: Conf. Univ. Dr. Ioan St. Lazăr, Aurora Gherghina, subprefect de Vâlcea, scriitoarea Zenovia Zamfir, Prof. Dr. Florin Epure, Prof. Elena Stoica şi Dragoş Teodorescu, .....
Data: Mar 31, 2014

Data: Apr 1, 2014
Data: Apr 1, 2014

Data: Apr 1, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).