Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit duminică, 8 ianuarie, Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Nicolae“ din parohia Ipatele, Protopopiatul Iaşi 2. La finalul slujbei, PS Calinic Botoşăneanul a rostit un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile pericopei evanghelice din Duminica după Botezul Domnului. În acelaşi timp, Preasfinţia Sa a subliniat legătura dintre praznicul Botezului Domnului şi sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul. Părintele Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2, a mulţumit Episcopului-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor pentru prezenţa în mijlocul credincioşilor din parohia Ipatele. Părintele protopop Vilie Doroşincă a apreciat sprijinul pe care primarul comunei Ipatele, Costică Postârnac, îl acordă parohiilor din comuna Ipatele. „Primarul Costică Postârnac a contribuit semnificativ la ridicarea bisericii din parohia Ipatele, fiind ctitorul principal al acestui sfânt lăcaş. De asemenea, primarul Costică Postârnac a mai construit casa parohială a parohiei Ipatele şi cea din parohia Bâcu - Ipatele, iar în parohia Cuza-Vodă - Ipatele sprijină ridicarea unei locuinţe pentru preotul paroh“, a relatat pr. protopop Vilie Doroşincă.
Zece ani de rugăciune în biserica nouă
La Sfânta Liturghie au participat sute de credincioşi din comuna Ipatele, dar şi din alte comune învecinate. În parohia Ipatele se derulează în prezent lucrările de reconsolidare la biserica cimitirului din sat. „Toate aceste lucrări sunt coordonate de pr. paroh Mihai Bărboşelu, care se implică în activităţile social-pastorale din parohie, fiind susţinut de consiliul parohial şi de enoriaşi“, a adăugat pr. protopop Vilie Doroşincă. Biserica parohiei Ipatele a fost ridicată între anii 1993-2002. În urmă cu zece ani a fost sfinţită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. În luna noiembrie a anului trecut, credincioşii din parohia Ipatele au avut bucuria să primească vizita pastorală a Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi a Înalt Preasfinţitului Serafim, Arhiepiscopul Ortodox al Germaniei şi Mitropolitul Europei Centrale şi de Nord. În parohia Ipatele a fost derulat, în anii trecuţi, programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor“. În perioada sărbătorilor de iarnă, micii enoriaşi participă în număr mare la sfintele slujbe, iar în fiecare an de Crăciun primesc daruri de la părintele paroh Mihai Bărboşelu. Parohia Ipatele are o bună colaborare cu şcoala din comună. La sărbătorile din timpul săptămânii, când se oficiază Sfânta Liturghie, elevii, însoţiţi de profesorii lor, vin în timpul orei de religie pentru a participa la slujbă. O atenţie deosebită la marile sărbători de peste an este acordată vârstnicilor, care primesc pachete cu alimente şi îmbrăcăminte.
Află cum poți prelua titlurile din Doxologiaîn saitul sau blogul personal!
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 688
Id: 19189
Data: Jan 9, 2012
Imagine:
Cunoscut de întreaga lume ortodoxă, Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti va fi serbat în mod deosebit şi în acest an, în Eparhia Romanului şi Bacăului. De altfel, cinstirea acestui „povăţuitor preaînţelept al călugărilor şi .....
Data: Jan 9, 2012
La Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh“ din Oneşti a avut loc ieri Sinaxa preoţilor din Protopopiatul Oneşti. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, .....
Data: Jan 9, 2012
În Protopopiatul Buhuşi, s-a desfăşurat, în perioada 25 decembrie 2011-8 ianuarie 2012 o acţiune social-filantropică care a avut ca scop ajutorarea bolnavilor de la secţia Psihiatrie - Cronici a Spitalului Orăşenesc Buhuşi. Acţiunea a avut loc cu .....
Data: Jan 9, 2012
"Parastasul de un an va fi în 29 ianuarie. Se va citi o ectenie (rugăciune rostită în timpul slujbei de preot sau diacon, n.red.) şi în timpul Liturghiei, iar după aceea va fi oficiată slujba de pomenire, parastasul. Acesta va fi slujit în .....
Data: Jan 10, 2012
De pe ordinea de zi vor face parte mai multe probleme legate de planificarea activităţilor catehetice pentru anul 2012. De asemenea, vor fi puse la punct mai multe detalii privitoare la organizarea Congresului Tinerilor Creştini Ortodocşi din Arhiepiscopia Craiovei.
.....Data: Jan 10, 2012
Totodată, ca în fiecare an a adus cu sine şi Aghiasma Mare sfinţită conform rânduielilor liturgice şi tipiconale în biserica Parohiei Timişoara Plopi, pe care a împărţit-o celor prezenţi, conform tradiţiei iniţiate de directorul Aquatim Timişoara, .....
Data: Jan 10, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).