La Catedrala "Înălţarea Domnului" din municipiul Bacău va avea loc mâine, 30 aprilie, la ora 10:00, o slujbă de Parastas pentru vrednicul de pomenire episcop Ioachim Mareş, la doi ani de la mutarea sa la cele veşnice. Slujba de pomenire a fost iniţiată de familia episcopului Ioachim Mareş. "Parastasul va fi precedat de Sfânta Liturghie, care va fi oficiată de PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi, la demisolul catedralei din Bacău. La Parastasul de doi ani, alături de iniţiatorii acestei slujbe, respectiv membrii familiei episcopului Ioachim Mareş, se vor afla şi preoţii sosiţi special la acest eveniment tocmai din Măgireşti, zona natală a vrednicului de pomenire ierarh", a declarat pr. Constantin Gherasim, inspector pe probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. (C.C.)
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 541
Id: 13367
Data: Apr 29, 2011
Imagine:
La Biserica "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din parohia Valea lui Ion, Protopopiatul Buhuşi, va fi oficiată astăzi, de la ora 17:00, slujba Vecerniei unită cu Litia de către PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, .....
Data: Apr 29, 2011
Liceul Teoretic "Spiru Haret" din Moineşti şi Protopopiatul Moineşti şi-au unit eforturile şi în acest an pentru a aduce o rază de bucurie pe chipurile celor internaţi în Centrul de Recuperare şi Reabilitare a persoanelor cu handicap .....
Data: Apr 29, 2011
Aproximativ 7000 de maramureseni au venit la Manastirea Rohia pentru a participa, in Vinerea Saptamanii Luminate, la hramul paraclisului asezamantului monahal. Sfanta Liturghie a fost oficiata de Inaltpreasfintitul Parinte Arhiepiscop Justinian, Episcopul Maramuresului si Satmarului, .....
Data: Apr 29, 2011
Sute de credinciosi au venit si in Vinerea Saptamanii Luminate la Catedrala arhiepiscopala din Curtea de Arges, pentru a participa la Sfanta Liturghie si pentru a lua agheasma. Atat slujba de sfintire a apei cat si Sfanta Liturghie au fost oficiate in baldachinul din fata catedralei de .....
Data: Apr 29, 2011
Sarbatoare a fost in Vinerea din Saptamana Luminata si pentru obstea Manastirii Dalhauti, din Protopopiatul Focsani I . Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiata in paraclisul de vara al manastirii de Inaltpreasfintitul Parinte Epifanie, Arhiepiscopul Buzaului si Vrancei, impreuna cu un sobor .....
Data: Apr 29, 2011
Paraclisul de iarna al Manastirii Romanesti din comuna Tomesti, judetul Timis, si-a sarbatorit, in ziua praznicului Izvorul Tamaduirii , hramul. Sfanta Liturghie a fost oficiata de Preasfintitul Parinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timisoarei, informeaza TRINITAS .....
Data: Apr 29, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).