Astazi, 7 octombrie, in Duminica a XX-a dupa Rusalii, la biserica cu hramul ,,Buna Vestire', Protoieria Giurgiu, Sfanta Liturghie a fost savarșita de Intaistatatorul eparhiei, inconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi, dupa cum informeaza episcopiagiurgiului.ro.In cuvantul de invațatura rostit numeroșilor credincioși prezenți, Preasfințitul Parinte Ambrozie a explicat sensurile duhovnicesti desprinse din pericopa evanghelica in care a fost prezentata minunea Invierii fiului vaduvei din Nain. Prin aceasta minune, a subliniat Chiriarhul, se arata iubirea și compasiunea lui Dumnezeu pentru cei aflați in suferința, dar și pedagogia divina, care voia sa incredințeze pe cei prezenți ca El este Mesia, de Care vorbeau proorocii. Evanghelia de astazi, a continuat Preasfintitul Parinte Episcop Ambrozie, ni-l arata pe Mantuitorul Hristos ca fiind Datator de viata si izvor de bucurie. Moartea, care reprezinta destramarea fiintei, este depasita de viata noua in Hristos.Raspunsurile la strana au fost date astazi de Corul Seminarului Teologic'Teoctist Patriarhul' din Giurgiu.Dupa Sfanta Liturghie, Preasfințitul Parinte Ambrozie a savarșit slujba de sfințire a Troiței ridicata in curtea bisericii ,,Buna Vestire'. La final, credinciosii prezenti au primit din partea ierarhului iconite si ultimul numar al revistei eparhiale.Zidita intre anii 1863-1865, Biserica Buna Vestire este un reper duhovnicesc și cultural al orașului Giurgiu. Valoare ei deosebita este data și de picturile marelui pictor bisericesc Gheorghe Tattarescu.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 554
Id: 24974
Data: Oct 7, 2012
Imagine:
Sambata 6 Octombrie 2012, P.S. Iustin Sigheteanul a savarsit slujba de resfintire a capelei de cimitir ,,Sfantul si dreptul Lazar,, din Parohia Ortodoxa Romana Odoreu, Prot. Satu Mare, ctitorita de familia Valentin si Elisabeta Heres din aceasta localitate, dupa cum informeaza .....
Data: Oct 7, 2012
Vineri, 5 octombrie 2012, Preasfintitul Parinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a efectuat mai multe vizite pastorale la unele parohii din cuprinsul Protoieriei Giurgiu. Cu acest prilej, Preasfintia Sa a vizitat biserica Parohiei Sfintii Martiri Brancoveni unde se afla in stadiu avansat de .....
Data: Oct 7, 2012
Cateva sute de credinciosi au fost prezenti astazi la resfintirea Bisericii Sfintii Imparati Constantin si Elena din localitatea Smadovicioara, comuna Secu, judetul Dolj. Slujba de resfintire si Sfanta Liturghie au fost savarsite de un sobor format din 6 ierarhi, membri ai Sfantului Sinod al .....
Data: Oct 7, 2012
Preasfintitul Macarie, Episcopul ortodox roman al Europei de Nord a savarsit duminica, 7 octombrie, Taina Sfintei Liturghii pentru romanii din orasul suedez Jönköping, cu prilejul sarbatoririi hramului Parohiei Acoperamantul Maicii Domnului , informeaza episcopiasandinavia.se.In cadrul .....
Data: Oct 7, 2012
Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, in cuvantul de invatatura rostit pe 7 octombrie 2012 in Paraclisul Sfantul Grigorie Luminatorul din Resedinta Patriarhala, a explicat semnificatiile pericopei evanghelice a Duminicii a XX-a dupa Rusalii de la Sfantul .....
Data: Oct 7, 2012
Biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului din satul buzoian Terca a fost astazi, 6 octombrie 2012, sfintita. Slujba de tarnosire a fost oficiata de Inaltpreasfintitul Parinte Epifanie, Arhiepiscopul Buzaului si Vrancei, impreuna cu un sobor de preoti si diaconi, informeaza TRINITAS TV. .....
Data: Oct 7, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Pr Constantin Coman - Cuvant pentru suflet - Postul mare cale spre Inviere - 19 martie 2013
Pr Constantin Coman - conferinta la Edinet
Pr Constantin Coman - Despre vederea lui Dumnezeu - 18.04.2013 - p1
Pr Constantin Coman - Sf Ioan Gura de Aur, exeget al iubirii dumnezeiesti
Pr Constantin Coman - Despre vederea lui Dumnezeu - 18.04.2013 - p4
Pr Constantin Coman - Biblia in istorie - Intelegerea duhovniceasca a Sfintei Scripturi 27 ianuarie 2013
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).