In Duminica a V-a dupa Rusalii, astazi, 27 iunie, Preasfintitul Parinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, inconjurat de un ales sobor de preoti si diaconi, a savarsit Sfanta Liturghie Arhiereasca in biserica Parohiei Palanca din Protoieria Bolintin, informeaza episcopiagiurgiului.ro. In cuvantul de invatatura rostit cu acest prilej, Intaistatatorul Eparhiei Giurgiului a vorbit despre sensurile duhovnicesti desprinse din pericopa evanghelica in care a fost prezentata minunea vindecarii celor doi demonizati din tinutul Gadarei, subliniind prezenta iubirii si a puterii vindecatoare a lui Hristos care elibereaza oamenii de rautatea diavolului. De asemenea, Preasfintia Sa a aratat faptul ca insusirile diavolului se cunosc din faptele lui manifestate impotriva oamenilor, el fiind dintru inceput ucigas de oameni' si tatal minciunii'. La final, i-a indemnat pe numerosii credinciosi prezenti sa lupte impotriva diavolului cu indelunga rabdare, straduindu-se cu credinta sa-L cheme in rugaciune pe Hristos – Mantuitorul, asemeni Sfantului Apostol Pavel: Intru toate prin inchinaciune si prin ruga cu multu¬mire, cererile voastre sa fie aratate lui Dumnezeu'.La final, Preasfintitul Parinte a apreciat lucrarea deosebita in plan pastoral-misionar, cultural si social-filantropic desfasurata de parintele Nicolae Dumitrescu, inspector eparhial si paroh al bisericii Sf. Ap. Petru si Pavel' din localitatea Palanca. Totodata, pentru implicarea de care a dat dovada in sprijinirea Bisericii, Preasfintia Sa a acordat domnului Constantin Dumitru, primarul Comunei Floresti-Stoienesti, distinctia eparhiala Vrednicia Vlasceana'. De asemenea, in urma hotararii Consiliului local, Domnia Sa a acordat Preasfintiei Sale titlul de Cetatean de onoare' al comunei Floresti-Stoienesti.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 666
Id: 7447
Data: Jun 27, 2010
Imagine:
In ziua pomenirii Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, in Episcopia Sloboziei si Calarasilor si in Episcopia Husilor, vor avea loc o serie de manifestari religioase si culturale dedicate implinirii unui an de pastorire a ierarhilor eparhioti, informeaza
Data: Jun 28, 2010
Cea de-a IV-a editie a Simpozionului Sfantul Nectarie - vindecatorul si luminatorul sufletelor s-a incheiat ieri, 27 iunie, in Parohia Posta din Episcopia Maramuresului si Satmarului. Timp de mai multe zile, elevii participanti au sustinut referate si au participat la Sfanta Liturghie de la .....
Data: Jun 28, 2010
In Casa de Cultura a orasului Veria din Grecia, sub egida Mitropoliei de Veria, Naousia si Campania, arhipastorita de catre Inaltpreasfintitul Panteleimon, a inceput sambata, 26 iunie, cea de a XVI-a editie a Congresului International de Teologie Pavlia , dedicat Sfantului Apostol Pavel, .....
Data: Jun 28, 2010
Episcopia Giurgiului, impreuna cu Federatia Filantropia si Asociatia Letca Noua , a organizat vineri, 25 iunie, la Manastirea Comana, cu binecuvantarea Preasfintitului Ambrozie, Episcopul Giurgiului, o intalnire regionala in cadrul proiectului strategic Integrare pe piata muncii pentru .....
Data: Jun 28, 2010
Membrii comitetelor parohiale din Municipiul Arad s-au intrunit ieri, 27 iunie, pentru discutarea implementarii unui nou program de asistenta sociala la domiciliu. Proiectul intitulat Fii aproapele semenului tau vizeaza acele categorii sociale vulnerabile in fata crizei economice actuale si .....
Data: Jun 28, 2010
Parohia ortodoxa romana din Strasbourg, Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul , si-a serbat ieri, 27 iunie, hramul, pentru a putea fi prezenti cat mai multi credinciosi. Biserica deserveste comunitatea romaneasca din acest oras din anul 1984.Mai multe informatii a oferit pentru TRINITAS TV, .....
Data: Jun 28, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
PF Daniel - Duminica tuturor Sfintilor 22.06.2003
PF Daniel - Duminica a 26-a dupa Rusalii - Pilda bogatului caruia i-a rodit tarina - 17-11-2013
PF Daniel - Duminica a 4-a dupa Pasti - a Slabanogului - 22-05-2016
PF Daniel - Sf. Treime 16.06.2003
PF Daniel - Duminica a 19-a dupa Rusalii - Predica de pe munte - iubirea vrajmasilor - 05-10-2014
PF Daniel - Nasterea Maicii Domnului 2000
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).