În Duminica a VI-a dupa Pasti (a Orbului din nastere). Cu acest prilej, Preasfintitul Parinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un sobor de preoti si diaconi, a savârsit Sfânta Liturghie Arhiereasca în biserica „Sf. Ioan Rusul si Sf. Cuv. Xenia" din localitatea Comana, Protopopiatul Heresti, informeaza episcopiagiurgiului.roPentru bucuria duhovniceasca a credinciosilor au fost aduse spre închinare de la Catedrala Episcopala din Giurgiu, particele din moastele Sfintei Mari Mucenite Ecaterina, ale Sfântului Apostol Andrei si ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.În cuvântul de învatatura, Întâistatatorul Eparhiei a vorbit despre pericopa evanghelica în care a fost prezentata minunea vindecarii orbului din nastere, subliniind, totodata, ca Mântuitorul l-a vindecat mai întâi de orbirea trupeasca, daruindu-i apoi si privelistea lumii duhovnicesti. În acelasi timp, Preasfintia Sa a evidentiat si bunatatea nemasurata a lui Hristos care nu asteapta rugamintea celor în suferinta, ci, din iubire de oameni, vine în întâmpinarea rugamintii lor. De asemenea, Chiriarhul nostru i-a îndemnat pe credinciosii prezenti sa-si arate credinta în Dumnezeu, asemeni celui vindecat si sa urmeze pildele de dragoste fata de aproapele si de savârsire a binelui, pe care ni le înfatiseaza Mântuitorul Hristos.În continuare a fost savârsita o slujba de pomenire pentru ctitorii sfântului locas, trecuti la cele vesnice.La final, Preasfintia Sa i-a oferit Parintelui Ulmeanu Florinel, parohul bisericii, lucrarea "Constantin Brâncoveanu - Documente din colectia Bibliotecii Academiei Române", iar credinciosilor prezenti ultimul numar al publicatiei „Familia Ortodoxa" si icoane.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 620
Id: 40942
Data: May 26, 2014
Imagine:

Data: May 26, 2014

Data: May 26, 2014

Data: May 26, 2014

Data: May 26, 2014

Data: May 26, 2014

Data: May 26, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
IPS Bartolomeu Anania - Duminica lasatului sec de carne - a Infricosatoarei Judecati - 02 03 2003
IPS Bartolomeu - Duminica a 7-a dupa Pasti - a Sf. Parinti de la Sinodul I Ecumenic - 12 06 1994
IPS Bartolomeu Anania - Duminica a 2-a dupa Rusali - a Sf. Romani - Chemarea primilor Apostoli - 25 06 2006
IPS Bartolomeu Anania - Duminica a 3-a dupa Pasti - a mironositelor - 15 05 2005
IPS Bartolomeu Anania - Duminica a 4-a dupa Pasti - a Slabanogului - 06 05 2000
IPS Bartolomeu Anania - Duminica a 25-a dupa Rusalii - Pilda samarineanului milostiv - 12 11 2000
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).