Credincioșii parohiei clujene Adormirea Maicii Domnului din cartierul clujean Manaștur l-au avut duminica, 24 martie, in mijlocul lor pe PS Vasile Someșanul, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Clujului. Incepand cu ora 10:00 Preasfinția Sa a savarșit in biserica parohiala Sfanta Liturghie, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi. In cadrul cuvantului de invațatura, ierarhul le-a vorbit celor prezenți despre post, dar și despre rugaciunea care trebuie sa insoțeasca aceasta perioada a postului, de care mai cu seama ne amintește azi biserica. De asemenea, PS Vasile i-a indemnat pe clujeni la smerenie și la marturisirea pacatelor pentru a parcurge cum se cuvine perioada postului. Tot in cadrul cuvantului de invațatura, Preasfinția Sa a subliniat importanța faptelor milei sufletești și trupești și le-a mulțumit tuturor celor care au sprijinit realizarea Centrului de Ingrijiri Paleative Sfantul Nectarie din Cluj, unde vor beneficia de ingrijire bolnavii oncologici in faza terminala. Preasfintitul Vasile Someșanul a fost primul invitat al manifestarilor duhovnicești organizate de parohia clujeana in Postul Mare, potrivit Radio Renasterea. In fiecare duminica vor fi invitați pentru a sluji ierarhi, preoți, duhovnici și profesori ai instituțiilor de invațamant teologic din municipiu. Duminica urmatoare va fi in mijlocul credincioșilor duhovnicul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj, parintele Arhimandrit Samuel Cristea. Parintele va oficia de la ora 18 slujba Vecerniei, iar la final va adresa cateva indemnuri duhovnicești.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 512
Id: 29449
Data: Mar 25, 2013
Imagine:
Data de 25 martie are o conotatie speciala in orasul dobrogean de pe malurile Dunarii, la Tulcea, anul acesta implinindu-se cinci ani de la intronizarea Preasfintitului Parinte Visarion .....
Data: Mar 25, 2013
Aflat la Budapesta pentru Duminica Ortodoxiei, Preasfintitul Parinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Romane din Ungaria, a participat si la Praznicul Buneivestiri (25 martie 2013), la .....
Data: Mar 25, 2013
Biserica Sfantul Anton - Curtea Veche, Paraclis Patriarhal, si-a sarbatorit pe 25 martie 2013, de praznicul Bunei Vestiri, hramul istoric. Cu aceasta ocazie, Preasfințitul Parinte .....
Data: Mar 25, 2013
O procesiune cu moastele mai multor sfinti a fost organizata ieri seara in orasul Navodari. Evenimentul a avut loc, dupa Vecernia oficiata in Biserica Buna Vestire de Inaltpreasfintitul .....
Data: Mar 25, 2013
Manastirea constanteana Strunga si-a sarbatorit, de Buna Vestire, hramul. Sfanta Liturghie a fost oficiata de Arhiepiscopul Tomisului, Inaltpreasfintitul Parinte Teodosie, informeaza .....
Data: Mar 25, 2013
Unul dintre cele mai cunoscute asezaminte monahale din Romania, Manastirea suceveana Moldovita, si-a sarbatorit hramul de Buna Vestire. Inaltpreasfintitul Parinte Arhiepiscop Pimen al .....
Data: Mar 25, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).