]]>La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir (26 octombrie 2015), Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala cu hramul Adormirea Maicii Domnului din oraşul Bolintin Vale, fiind înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi, informează site-ul oficial al Episcopiei. În cuvântul de învățătură, Chiriarhul a subliniat faptul că Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, prin vitejia și tăria sa în credința lui Hristos, a biruit deșertăciunile vremelnice ale acestei lumi, mărturisind chiar până la moarte dreapta credință în Cel care este Biruitorul iadului și al morții și chezașul vieții noastre celei veșnice în Împărăția Cerurilor. „Prin faptele sale”, a mai amintit Preasfinția Sa, „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie devine un model de urmat pentru noi, îndemnându-i pe credincioși să fie împreună lucrători și următori lui Hristos pe calea mântuirii”. În semn de preţuire, Preasfinţitul Părinte Episcop Ambrozie a oferit părintelui Ion Şerban, Inspector General Bisericesc şi paroh al bisericii Adormirea Maicii Domnului, şi părintelui lect. univ. dr. Nicuşor Beldiman, mai multe publicaţii apărute la Editura Episcopiei Giurgiului și la Editura Basilica a Patriarhiei Române. Credincioşii prezenţi au primit ultimul număr al publicaţiei eparhiale Revista Ortodoxă şi al revistei Familia Ortodoxă.
Download: Click for download attached file: Slujire arhiereasca la Catedrala din Bolintin Vale
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 564
Id: 57425
Data: Oct 28, 2015
Imagine:
]]>Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, a fost cinstit luni, 26 octombrie 2015, și la Schitul Nicolinț din Episcopia Caransebeşului. Astfel, din încredințarea .....
Data: Oct 28, 2015
]]>La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir (26 octombrie 2015) biserica din cartierul Cazărmii al Municipiului Caransebeș și-a cinstit ocrotitorul. Cu acest .....
Data: Oct 28, 2015
]]>Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, s-a aflat duminică, 25 octombrie 2015, în Parohia Dubești din Protopopiatul Făget, informează site-ul oficial al Eparhiei. .....
Data: Oct 28, 2015
]]>Catedrala Mitropolitană din Craiova şi-a serbat luni, 26 octombrie 2015, ocrotitorul, pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, informează site-ul oficial al Mitropoliei .....
Data: Oct 28, 2015
]]>Parohia Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, din Municipiul Baia Mare, (cartierul Valea Borcuţului) şi-a sărbătorit luni, 26 octombrie 2015, hramul, informează site-ul .....
Data: Oct 28, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Cuvant pentru suflet - Invataturi din pateric ale Sf Antonie cel Mare
Cuvant pentru suflet - Canonul cel mare al Sf Andrei Criteanul (18 martie 2013)
Cuvant pentru suflet - Botezul Domnului si sfintirea noastra (03 ianuarie 2013)
Cuvant pentru suflet - Schimbarea la Fata a Domnului (05 08 2015)
Cuvant pentru suflet - Grijile lumii si sfarsitul vietii
Cuvant pentru suflet - Sfantul Vasile cel Mare Texte si alcatuiri alese (01 ianuarie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).