In Duminica dupa Botezul Domnului, Preasfintitul Gurie, Episcopul Devei si Hunedoarei, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi, a savarsit Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala episcopala 'Sfantul Ierarh Nicolae' din Deva, dupa cum ne informeaza Ziarul Lumina, Editia de Banat.La finalul Sfintei Liturghii, Preasfintia Sa a rostit un cuvant de invatatura, in care a aratat necesitatea Sfantului Botez, ca o conditie indispensabila pentru dobandirea calitatii de 'fiu al lui Dumnezeu' si 'fiu al Bisericii', implicit posibilitatea de intrare in Imparatia cerurilor, scopul existentei umane. Odata cu aceasta duminica s-a incheiat ciclul sarbatorilor sfarsitului de an 2011 si inceput de an 2012, praznice care au avut menirea de a-L infatisa pe Hristos intai ca Prunc Nascut din Fecioara Maria si mai apoi ca Pedagog, iesit la propovaduirea Imparatiei cerurilor si la dobandirea acesteia prin fapte vrednice de pocainta.Catedrala episcopala 'Sfantul Ierarh Nicolae' din Deva a fost ridicata in anul 1861, din initiativa mitropolitului Ardealului de la acea vreme, Sfantul Ierarh Andrei Şaguna. Pictura sfantului lacas a fost executata intre anii 1929 si 1931 de catre profesorul Alexandru Pop, directorul Academiei de Belle-Arte din Cluj-Napoca, iar iconostasul, din lemn de stejar, a fost realizat de Şcoala de Meserii din Deva in anul 1940. Cele trei clopote ale maretului lacas au fost turnate din material de razboi, pe cheltuiala familiei dr. Petru Groza. Catedrala impresioneaza prin conceptul sau inedit arhitectonic, precum si prin frumoasele ornamentatii si cele 21 de cruci ce o impodobesc.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 677
Id: 19234
Data: Jan 11, 2012
Imagine:
Credinciosii Parohiei 'Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul' din Bolic, Protopopiatul Huedin, s-au bucurat de prezenta Preasfintitului Vasile Somesanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului, care a oficiat Sfanta Liturghie. Preasfintia Sa a evidentiat puterea Duhului .....
Data: Jan 11, 2012
In Duminica dupa Botezul Domnului, pe data de 8 ianuarie, credincioșii ortodocși romani din Alcalá de Henares l-au primit in mijlocul lor pe Preasfințitul Parinte Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei. Ierarhul a savarșit Sfanta Liturghie arhiereasca in capela catolica in care se oficiaza .....
Data: Jan 11, 2012
Biserica Ortodoxa sarbatoreste la 11 ianuarie peCuviosul Teodosie cel Mare, Incepatorul vietii de obste . Acesta s-a nascut in anul 423, in Mogarion, un sat din Capadocia (Asia Mica) din parintii Proheresiu si Evloghia care i-au oferit o educatie aleasa. Cuviosul Teodosie a .....
Data: Jan 11, 2012
Un incendiu puternic a izbucnit luni seara la Biserica 'Sfantul Mucenic Pantelimon' si 'Sfanta Cuvioasa Parascheva' de la Foisorul de Foc din Bucuresti, mistuind in intregime turla principala. Credinciosii s-au mobilizat imediat si au salvat obiectele de cult, iar acum lucreaza intens pentru a .....
Data: Jan 11, 2012
Sectorul Patrimoniu Cultural si Sectorul teologic-educational ale Patriarhiei Romane organizeaza, in perioada 9 ianuarie – 21 mai 2012, prima editie a Concursului national Icoana ortodoxa – lumina credintei . Concursul acesta se doreste o platforma pentru pictorii iconari si doreste sa .....
Data: Jan 11, 2012
La sediul Protopopiatului Ceahlău a avut loc marţi, 10 ianuarie, şedinţa lunară cu preoţii. Părintele Andrei Fabian de la parohia „Pogorârea Sfântului Duh“ - Ceahlău a susţinut referatul cu tema „Desacralizarea omului şi a familiei - rolul .....
Data: Jan 11, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).