Slujiri arhieresti in comuna Matca, judetul Galati

Credinciosii din comuna Matca, judetul Galati au avut astazi, 9 mai, bucuria de a avea in mijlocul lor pe Inaltpreasfintitului Casian, Arhiepiscopul Dunarii de Jos si pe Preasfintitului Mihail, Episcopul romanilor ortodocsi din Australia si Noua Zeelanda, originar din aceasta localitate. Cei 2 ierarhi au oficiat Sfanta Liturghie in doua din parohiile comunei si anume: Parohia Matca I si in Parohia Matca III, apoi au participat impreuna la mai multe activitati. Arhiepiscopul Dunarii de Jos, Inaltpreasfintitului Casian a oferit mai multe informatii, pentru Radio TRINITAS, cu privire la programul zilei de astazi: Am consacrat ziua mai intai pentru fiul localitatii Matca care este Preasfintitului Episcop Mihail. Pentru prima data un fiu al acestei localitati, in calitatea lui de Episcop a slujit in biserica unde a fost botezat, unde a crescut, iata, pana la masura pastorului. Sa nu uita am inaugurat si un centru comunitar, pastoral - filantropic Sfantul Nicolae la Parohia cu acelasi nume, pastorita de parintele Nicolae Lazar. De asemenea, ne-am intalnit si cu credinciosii de la Oastea Domnului. Insa toate au fost incununate de numarul mare de credinciosi prezenti din toate cele cinci parohii si localitatea s-a bucurat astazi de doua Sfinte Liturghii arhieresti .

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 633

Id: 6281

Data: May 9, 2010

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).