Fundatia Solidaritate si Speranta, aflata sub patronajul Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, a reusit sa-si dezvolte activitatile social-filantropice, venind in sprijinul multor categorii de persoane aflate in situatii de risc: de la varstnici ramasi fara sprijinul familiei sau societatii, persoane cu handicap sau boli grave, copii sau adolescenti proveniti din familii nevoiase, pana la persoane dependente de alcool si alte droguri.Cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, la acea vreme Mitropolit al Moldovei si Bucovinei, a luat fiinta la Iasi, la 12 august 2002, Fundatia Solidaritate si Speranta, organizatie nonguvernamentala si nonprofit, aflata sub patronajul Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, care isi propune sa implementeze programe sociale, filantropice, culturale, educationale si civice, informeaza Ziarul Lumina.La cateva luni de la infiintarea juridica a Fundatiei Solidaritate si Speranta, in ianuarie 2003, a fost infiintata cantina sociala Sfantul Sava, prin intermediul careia este oferita o masa zilnica membrilor dezavantajati ai comunitatii. In acelasi an a fost achizitionata, intrand apoi intr-un amplu proces de consolidare si amenajare, Casa Diaconia, cladire monument istoric in care isi desfasoara de atunci activitatea fundatia.Dupa organizarea cantinei Sfantul Sava, in anul 2004, este dat in folosinta Centrul de asistenta sociala si ingrijire la domiciliu Sfantul Mina, un proiect adresat persoanelor afectate de boli cronice invalidante, mai ales persoane in varsta, ramase fara sprijin social.Tot in 2004, in cadrul fundatiei a fost deschis Centrul Sfantul Nicolae, destinat persoanelor dependente de alcool si alte droguri, iar un an mai tarziu, printr-un parteneriat cu organizatia World Vision Romania, a luat fiinta Centrul pentru persoane cu handicap de auz si vorbire din Iasi. In paralel, pe fondul lipsei de personal calificat pentru a oferi astfel de servicii, a fost deschisa si scoala postliceala pentru pedagogi de recuperare Principesa Olga Sturdza, cu scopul de a forma specialisti in recuperarea persoanelor cu handicap sau a altor categorii aflate in dificultate.Programe dedicate copiilor si adolescentilorIn 2006, Fundatia Solidaritate si Speranta a demarat un program de prevenire a abandonului scolar in randul copiilor proveniti din familii defavorizate si marginalizate social, infiintand, in comuna ieseana Barnova, Centrul de zi pentru copii Mia Casa - Inculet.Tot in sprijinul educatiei copiilor in spiritul valorilor crestine, in luna septembrie 2006 s-a deschis Gradinita cu program prelungit Buna Vestire, unitate de invatamant privat autorizata de Ministerul Educatiei si Cercetarii. Paralel, este pus la punct Centrul Infoadolescent, cu scopul de a preveni avorturile si bolile cu transmitere sexuala in randul adolescentilor, prin formarea unei perspective responsabile fata de relatiile de dragoste. Activitatile de tip pro-vita ale acestui proiect se desfasoara in prezent, in cadrul fundatiei, prin Centrul Sfintii Ioachim si Ana.Tot in 2006, in contextul acutizarii fenomenului abandonului scolar, Fundatia Solidaritate si Speranta a pus bazele Centrului de zi pentru copii Sfanta Marina, in cadrul caruia copii din municipiul Iasi, proveniti din familii defavorizate sau marginalizate social, beneficiaza de educatie, meditatii, activitati pentru dezvoltarea deprinderilor de baza si consiliere psihologica.Un sprijin constant pentru beneficiarii saiLa opt ani de la demararea proiectului Solidaritate si Speranta, coordonatorii proiectului au constatat ca multi dintre beneficiarii serviciilor oferite, care intrasera in programele fundatiei la varste fragede, au ajuns tineri sau adulti care aveau in continuare nevoie de sprijin in construirea unor perspective de viitor. Pentru ei, precum si pentru alti ieseni aflati in situatii dificile, a fost infiintat, in luna octombrie 2010, Centrul de incluziune sociala. In cadrul acestui centru oferim sprijin pentru facilitarea accesului pe piata muncii persoanelor provenite din grupuri vulnerabile: persoane cu dizabilitati, persoane foste dependente de droguri, tineri peste 18 ani care parasesc sistemul institutionalizat de protectie a copilului, persoane aflate in detentie, persoane afectate de boli - HIV, SIDA, cancer etc. - care le influenteaza viata profesionala si sociala, victime ale traficului de persoane, persoane de etnie roma, persoane provenite din familii monoparentale sau familii cu multi copii, explica directorul executiv al Fundatiei Solidaritate si Speranta, pr. Mihai Dorosinca.Un an mai tarziu, in luna martie 2011, in cadrul proiectului Intreprinderi sociale pentru incluziune sociala, implementat de Federatia Filantropia a Patriarhiei Romane, in parteneriat cu NESsT Europe, s-a deschis la Iasi si Centrul de recuperare si ingrijire medicala la domiciliu Sfanta Ana, un proiect gandit pentru a oferi persoanelor cu venituri reduse si grave afectiuni de sanatate din orasul Iasi si din imprejurimi posibilitatea de a apela la servicii specializate de recuperare si ingrijire medicala. Grija Fundatiei «Solidaritate si Speranta» pentru beneficiarii sai nu se opreste acolo unde se termina un program sau un serviciu social, astfel ca, pentru persoanele de varsta a treia, care traiesc in singuratate, Arhiepiscopia Iasilor a considerat necesara deschiderea unui centru de zi. In asezamantul social «Vovidenia», beneficiarii acestui program vin zilnic, primesc un pranz cald si se bucura de activitati de socializare, destindere, relaxare si recuperare medicala, a precizat directorul executiv al Fundatiei Solidaritate si Speranta.Activitate extinsa in noua filiale din Arhiepiscopia IasilorActivitatea sociala a fundatiei a fost extinsa si in alte localitati din zona Moldovei, prin cele noua filiale de pe langa protopopiatele din Arhiepiscopia Iasilor, imbratisand aceleasi valori moral-crestine si aceeasi dorinta de a sprijini pe aproapele aflat in necaz. In prezent, Fundatia Solidaritate si Speranta functioneaza cu filiale in localitati precum Botosani, Pascani, Harlau, Saveni, Piatra Neamt, Tg. Neamt, Roznov, Darabani sau Savinesti. Multumim Bunului Dumnezeu ca a ingaduit ca toate acestea sa se intample pentru miile de oameni suferinzi din comunitatea ieseana si nu numai si rugam sa binecuvanteze continuarea si dezvoltarea tuturor activitatilor social-filantropice pe care Fundatia «Solidaritate si Speranta» le intreprinde. Viziunea acestui proiect merge pana acolo unde beneficiarii sai ajung sa-si poata face singuri viata decenta, sa poata asigura toate cele necesare lor si familiilor lor, sa fie buni crestini, oameni responsabili, independenti social si cu perspective de viitor, a subliniat pr. Mihai Dorosinca.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 1054
Id: 29882
Data: Apr 10, 2013
Imagine:
Pentru a marca importanța Sarbatorii Invierii Domnului, Romfilatelia a pus in circulație o noua emisiune filatelica – Sfintele Paști 2013.Directorul general Romfilatelia, Cristina Popescu, a .....
Data: Apr 10, 2013
S-au implinit astazi, 10 aprilie, 101 de ani de la nasterea parintelui arhimandrit Cleopa Ilie, cel mai mare duhovnic roman al secolului XX. Nascut pe 10 aprilie 1912 in localitatea .....
Data: Apr 10, 2013
O noua biserica va fi construita in municipiul Bistrița. Lacașul de rugaciune va fi ridicat in incinta Spitalului de Oncologie din oraș și va purta hramul Sfantul Nectarie de Eghina , .....
Data: Apr 10, 2013
Saptamana care a trecut, in toate scolile din cadrul Arhiepiscopiei Aradului, sub genericul Sa stim mai multe, sa fim mai buni , au avut loc o serie de activitati, in urma carora elevii .....
Data: Apr 10, 2013
In perioada 1-5 aprilie 2013, la Cluj-Napoca, s-a desfasurat a V-a editie a Olimpiadei nationale de Religie Ortodoxa. In acest an, au participat 264 de elevi din clasele VII – XII, cate un .....
Data: Apr 10, 2013
In ziua sarbatorii Sfantului Ierarh Calinic de la Cernica, la 11 aprilie 2013, Inaltpreasfintitul Parinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei, va savarsi slujba Sfintei .....
Data: Apr 10, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Pr Gheorghe Surpanelu Pr Lucian Golinschi - Pomenirea celor adormiti
IPS Teofan - Predica la Duminica Floriilor 2011
Pr Marcel Cojocaru - Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Cretanul
Pr Liviu Petcu - Despre Sfintii Trei Ierarhi
IPS Teofan - Cuvant de invatatura la Sarbatoarea Pogorarii Sfantului Duh
Pr Liviu Petcu - Semnificatia Sfintelor Patimiri
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).