Sectorul de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor, prin Departamentul Minorităţi, a organizat, în urmă cu două zile, o manifestare culturală dedicată sărbătorii Naşterii Domnului şi Zilei Minorităţilor Naţionale din România (18 decembrie). Evenimentul, ce s-a derulat cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a adunat copii şi tineri ai minorităţilor naţionale care au colindat, au spus poezii şi au dansat. În deschiderea spectacolului „Crăciunul de la noi“, etnograful Angela Olariu, referent în cadrul Departamentului Tradiţii al Sectorului de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor, a făcut o sinteză a tradiţiilor şi obiceiurilor românilor şi a altor comunităţi minoritare. Comunitatea ruşilor lipoveni a prezentat un moment artistic, iar corul Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi (ASCOR) - filiala Iaşi a susţinut un repertoriu constând în colinde româneşti din Moldova. Istoria romilor a fost expusă de Margareta Herţanu, reprezentanta comunităţilor rome, iar grupul de copii romi de la Podu Iloaiei a intonat câteva colinde. Tinerii din comunitatea armeană din Iaşi au prezentat un dans specific perioadei Crăciunului, făcând o urare celor prezenţi în limba armeană. Tinerii din comunitatea de romi din Târgu Frumos au prezentat un spectacol de obiceiuri şi tradiţii specific perioadei Anului Nou. Cei prezenţi au ascultat-o în continuare pe Paula Bortaş din parohia Leţcani II, Protopopiatul Iaşi 1, dar şi pe tinerii şi copiii din parohia Pietriş - Dolheşti, Protopopiatul Iaşi 2, care au susţinut un repertoriu de colinde româneşti, având o linie melodică specifică minorităţii rome. Tinerii comunităţii ucrainene din Iaşi au intonat trei colinde în limba lor, iar la final toţi participanţii la spectacol au cântat „O, ce veste minunată!“. „Copiii şi tinerii prezenţi la eveniment au primit la final cărţi, fructe, dulciuri, din partea Centrului eparhial Iaşi şi din partea unor sponsori. Prin acest eveniment am dorit să marcăm sărbătoarea Naşterii Domnului şi Ziua Minorităţilor Naţionale“, a declarat Andreea Gheţu, referent al Departamentului Minorităţi din cadrul Sectorului de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Vestirea Naşterii Domnului, în limba maternă
Spectacolul de tradiţii şi obiceiuri a fost organizat pentru prima dată la Iaşi. Participanţii au încercat să arate prin cântec, vestimentaţie sau dans câteva din tradiţiile specifice perioadei Naşterii Domnului. „Am venit la acest eveniment, alături de un grup de studenţi ai Uniunii Ucrainenilor din Iaşi, pentru a vesti Naşterea Domnului în limba ucraineană. Tinerii provin din judeţul Suceava şi s-au pregătit doar zece zile. Mulţumesc prof. Ilie Gorovei, de la Colegiul de Artă «Octav Băncilă» din Iaşi, care i-a coordonat pe studenţii noştri“, a declarat Daniel Serdenciuc, vicepreşedintele Uniunii Ucrainenilor - filiala Iaşi. „Am început acum o lună de zile să ne pregătim pentru acest spectacol. Ne-am bucurat când am aflat că Sectorul de Misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor organizează această întâlnire dedicată minorităţilor. În seara aceasta (n.r. sâmbătă seara), din parohia Pietriş - Dolheşti au colindat 24 de tineri. Majoritatea dintre ei participă duminică de duminică la Sfânta Liturghie, oferind răspunsurile liturgice. Tot ei sunt cei care se implică în această perioadă în ajutorarea familiilor sărace din parohie“, a explicat pr. Marian Nimerincu, parohul de la Pietriş - Dolheşti.
Află cum poți prelua titlurile din Doxologiaîn saitul sau blogul personal!
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 590
Id: 18734
Data: Dec 18, 2011
Imagine:
La Biserica „Sfânta Treime“ din cartierul ieşean Canta, s-a desfăşurat vineri, 16 decembrie, un program de sărbătoare cu prilejul Naşterii Domnului. Corul „Pelerinii“ al parohiei şi Grupul psaltic „Păcurarii“, dirijate şi .....
Data: Dec 18, 2011
Evenimentul a fost moderat de Protos. Hrisostom Rădăşanu, consilier al Sectorului învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor. Alături de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei au participat peste 1000 de persoane, atât din Iaşi .....
Data: Dec 18, 2011
Mănăstirea „Sfântul Daniil Sihastrul“ din judeţul Suceava a aniversat ieri, cu prilejul hramului, două decenii de când a fost înfiinţată. Un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit slujba Sfintei Liturghii, la care au participat sute de .....
Data: Dec 18, 2011
Cei trei ierarhi au oficiat, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, Sfânta Liturghie în Biserica cu hramurile "Izvorul Tămăduirii" şi “Sfântul Serafim de Sarov”. După cum ne-a relatat Arhim. Melchisedec Velnic, exarhul .....
Data: Dec 18, 2011
La Centrul de zi „Sfântul Nicolae“ din parohia Pănceşti, a avut loc vineri, 16 decembrie, şedinţa lunară a preoţilor din Protopopiatul Sascut. În cadrul întâlnirii, care a avut loc cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim .....
Data: Dec 18, 2011
Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, a săvârşit ieri slujba Sfintei Liturghii la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Vaslui. După momentul împărtăşirii clericilor, Preasfinţia Sa a rostit un cuvânt de învăţătură cu referire .....
Data: Dec 18, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).