Preoții din Protopopiatul Bacău, luând exemplul Părintelui Arhiepiscop Ioachim, care și-a donat salariul în beneficiul mai multor spitale, au donat 65.000 lei din salariile lor pentru Spitalul de Pneumoftiziologie din Bacău.
Farmacistul Mădălin Nicolae Pârâianu, managerul instituției medicale, a transmis un mesaj de mulțumire către Arhiepiscopie, în care a scris că „preoții îndeplinesc, în acest context pandemic, pe lângă lucrarea spirituală din biserici, și pe cea materială din spitale”.
Cu acești bani, spitalul va achiziționa aparatură pentru tratarea Covid-19: un monitor de funcții vitale, două infuzomate, un termometru și un pulsoximetru.
„De cele mai multe ori nu ne putem cunoaște îngerii sau binefăcătorii, dar știm că ei sunt prezenți în viețile noastre. Ne-ar face o deosebită plăcere să vă întâlnim și să vă mulțumim personal pentru bunătate”, a scris managerul. „Porțile Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău, dar și inimile noastre, vă sunt mereu deschise”.
„Trăim mereu cu certitudinea că doar uniți putem face lumea mai bună și, în cazul nostru, mai sănătoasă. Cu gândul la ce am făcut până acum și cu speranța la ce vom face împreună de aici înainte, Vă mulțumim pentru tot”, și-a încheiat acesta mesajul transmis în atenția Părintelui Arhiepiscop Ioachim.
Foto credit: Desteptarea.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 261
Id: 69781
Data: Apr 8, 2020
Imagine:
Legea nr. 44/2020 privind instituirea Zilei Satului Românesc în ultima duminică din luna septembrie a fost publicată în Monitorul Oficial.
Ziua Satului Românesc poate fi organizată de către autoritățile administrației publice centrale .....
Data: Apr 8, 2020
- Librăriile fizice au fost închise pentru a proteja atât cititorii, cât și personalul.
- Mitropolia Clujului oferă spre lectură volume duhovnicești în format digital.
Din cauza epidemiei de
Data: Apr 8, 2020
Comunitățile parohiale din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei nu i-au uitat pe românii din țară nici în perioada pandemiei de coronavirus.
Într-un comunicat privind activitatea socială din această perioadă de criză, Eparhia menționează un sprijin financiar .....
Data: Apr 8, 2020
Episcopul Ignatie al Hușilor a vorbit luni la Paraclisul Episcopal din Huși despre pericolele ascunse în singurătatea fără .....
Data: Apr 8, 2020
Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române (SONFR) – filiala Craiova a oferit săptămâna trecută o donaţie de două imprimante 3D către Clubul de robotică al Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti”.
Iniţiativa SONFR .....
Data: Apr 8, 2020
În Duminica a 5-a din Postul Mare, Episcopul Timotei al Spaniei și Portugaliei a oficiat Sfânta Liturghie în Paraclisul Mănăstirii .....
Data: Apr 8, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Sfantul Maxim Marturisitorul - 01 raspunsuri catre Talasie - Filocalia - volumul 2
Sfantul Ioan Scararul - 00 Introducere - Filocalia - volumul 9
Sfantul Maxim Marturisitorul - 12 scurta talcuire a rugaciunii Tatal nostru - Filocalia - volumul 2
Sfantul Maxim Marturisitorul - 01 cuvant ascetic - Filocalia - volumul 2
Sf. Grigorie Palama, viata si scrierile - Filocalia - volumul 7
Evagrie Ponticul - 5 despre rugaciune - Filocalia - volumul 1
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).