Elevii Cercului de iconografie de la Grupul Şcolar din Darabani au desfăşurat marţi, 20 decembrie, o acţiune caritabilă în parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ Darabani. Activitatea s-a derulat în cadrul proiectului „Micul samaritean“, realizat de şcoala amintită în parteneriat cu Protopopiatul Darabani. S-au oferit pachete cu jucării, haine, alimente, atât din partea elevilor, cât şi din partea părintelui paroh Constantin Pânzariu, protopop al Protopopiatului Darabani, care a însoţit grupul de elevi. „De aceste daruri s-au bucurat şase familii nevoiaşe cu mulţi copii.
Fondurile necesare au fost procurate din vânzarea felicitărilor realizate de elevi în cadrul Cercului de iconografie, coordonat de prof. Mia Marcu. Acţiunea a mai fost sprijinită de Brutăria Protopopiatului Darabani şi de o familie din parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ Darabani.
Află cum poți prelua titlurile din Doxologiaîn saitul sau blogul personal!
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 495
Id: 18828
Data: Dec 22, 2011
Imagine:
Cu câteva zile înainte de praznicul Naşterii Domnului şi de intrarea în vacanţa de iarnă, preşcolarii şi elevii claselor I-IV de la Grupul Şcolar Tătăruşi - sat Pietrosu au participat, însoţiţi de educatori şi învăţători, la Sfânta .....
Data: Dec 22, 2011
La Şcoala cu clasele I-VIII Strunga, din judeţul Iaşi, a avut loc marţi, 20 decembrie, concursul cu teme religioase „Micul creştin“. Tema concursului a fost „În aşteptarea Pruncului Iisus Hristos şi a lui Moş Crăciun“. Au participat 50 de .....
Data: Dec 22, 2011
Membrii Asociaţiei Tineretul Ortodox Român (ATOR) - filiala Piatra Neamţ au participat marţi, 20 decembrie 2011, la un concert de colinde susţinut la Spitalul de Pediatrie din Piatra Neamţ. Tinerii atoreni, îndrumaţi de pr. Nicolae Nicău, coordonatorul ATOR .....
Data: Dec 22, 2011
În perioada 12-18 decembrie 2011 voluntarii Clubului IMPACT 4 YOU de la Grupul Şcolar Economic de Turism Iaşi sărbătoresc Săptămâna IMPACT. În cadrul acestui eveniment, voluntarii promovează şi susţin Campania ROMÂNIA de IMPACT. Echipajul .....
Data: Dec 22, 2011
Parohiile şi mănăstirile din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor s-au mobilizat pentru ca în perioada sărbătorilor dedicate Naşterii Domnului să vină în sprijinul familiilor nevoiaşe. După cum ne-a relatat pr. Petru Crăciun, consilier la Sectorul Asistenţă .....
Data: Dec 22, 2011
Parohia Ivăneşti din judeţul Vaslui a început din 2008 construirea unei case sociale pe care a aşezat-o sub ocrotirea Sfântului Ioan Gură de Aur. Proiectul se adresează în primul rând micilor enoriaşi cu situaţie specială. E vorba de copiii ai .....
Data: Dec 22, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).