Desi ne aflam la inceputul Postului Mare, intr-o perioada de pocainta si sobrietate, in slujbele Bisericii se intrezaresc mici strafulgerari ale luminii pascale care aduc bucurie si speranta. Chiar daca Mirele este luat de la noi, El Isi trimite lumina Sa in fiecare zi pentru a ne calauzi in urcusul nostru pe calea postului spre Inviere. Un astfel de moment se gaseste in Liturghia Darurilor inainte sfintite, aproape de finalul Vecerniei si inceputul Liturghiei, cand, in timpul citirilor din Vechiul Testament (paremii), preotul se intoarce cu fata catre credinciosi tinand in mana cadelnita si o lumanare aprinsa, pe care o inalta si binecuvanteaza adunarea prosternata, cantand cu glas ridicat: Lumina lui Hristos lumineaza tuturor. Acest moment din Liturghia Sfantului Grigorie Dialogul a mai fost numit de liturgisti slujba luminii, nu doar pentru solemnitatea deosebita a actului liturgic, ci mai ales pentru semnificatiile foarte adanci ale acestuia. Mai mult decat cantarea Lumina lina, intonata cu cateva clipe mai inainte in aceeasi slujba, aceasta exclamatie a preotului sugereaza fulgerarea luminii Invierii. Ieromonahul Makarios Simonopetritul arata ca aparitia neasteptata a luminii, insotita de aceste cuvinte ale preotului, care ii afirma semnificatia hristologica si pascala, reprezinta pentru credinciosii afundati in intunericul pregatirii o scurta anticipare a luminii, ce va straluci la privegherea pascala si le da asigurarea ca acesta este scopul spre care tinde intregul lor efort ascetic. Lumina lui Hristos vestita scurt in Liturghia Darurilor inainte sfintite e, asadar, si lumina calauzitoare a celor care se pregatesc pentru experienta fundamentala a vietii duhovnicesti in acest Post al Sfintelor Pasti. (Articol publicat in Ziarul Lumina din data de 22 martie 2013)
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 637
Id: 29361
Data: Mar 22, 2013
Imagine:
Cinci preoti din Arhiepiscopia Craiovei au primit, astazi, 22 martie 2013, hirotesia in duhovnicie de la Inaltpreasfintitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, la Paraclisul mitropolitan Toti .....
Data: Mar 22, 2013
Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, numita și Duminica iertarii, a adus pentru comunitatea credincioșilor ortodocși romani din Bamberg - Germania, bucuria participarii pentru prima data .....
Data: Mar 22, 2013
Coliva, element nelipsit de la slujba parastasului și a inmormantarii, este expresia materiala a credinței noastre in nemurire și inviere, fiind facuta din boabe de grau, pe care Domnul .....
Data: Mar 22, 2013
Starețul Schitului Pocrov din județul Neamț, Parintele protosinghel Ghervasie Gheorghe, a trecut in aceasta dimineața, la Domnul. Parintele avea 85 de ani și era de 35 de ani egumenul .....
Data: Mar 22, 2013
Parohia Ortodoxa Romaneasca din Jaca (Zsáka), apartinand Episcopiei Ortodoxe Romane din Ungaria, va avea o noua casa parohiala.Dupa cum ne informeaza Biroul de Presa al Episcopiei Ortodoxe .....
Data: Mar 22, 2013
La Catedrala Patriarhala, potrivit randuielii Bisericii noastre, in primele patru zile din prima saptamana a Postului Mare a fost oficiat Canonul Sfantului Andrei Criteanul in cadrul .....
Data: Mar 22, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Canon de pocainta catre Domnul nostru Iisus Hristos
Canon de rugaciune catre puterile ceresti si catre toti sfintii
Canon de rugaciune la Praznicul Bunei Vestiri
Canon de rugaciune catre Sfintii Apostoli si Diaconi Prohor, Nicanor, Timon si Parmena, dintre cei saptezeci
Canon de rugaciune la Praznicul asezarii in racla a Cinstitului Brau al Maicii Domnului (1)
Canon de rugaciune catre Sfantul Ierarh Acachie, Episcopul Melitinei
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).