Studenții secției de Artă Sacră a Facultății de Teologie din București și-au prezentat lucrările intr-o expoziție organizată in Volos, Grecia. La vernisarea expoziției de icoane a participat Mitropolitul Ignatie al Demetriadei.
Vernisajul a avut loc luni la Centrul Cultural „Nea Ionia” din orașul Volos. In deschiderea expoziției, Mitropolitul Ignatie al Demetriadei a oficiat o slujbă de binecuvantare. Ierarhul a fost insoțit de clericii de la centrul eparhial.
La eveniment au participat oficialități ale orașului, jurnaliști, oameni de cultură, pictori, artiști locali și persoane pasionate de arta bisericească.
Delegația de studenți a vizitat numeroase obiective culturale și religioase din zona orașului Volos, ghidați de reprezentanții Mitropoliei Demetriadei.
Lucrările din cadrul expoziției au fost realizate sub indrumarea prof. univ. dr. Dumitru Sorica, profesor in cadrul Departamentului de Teologie Practică, Sistematică, Artă Plastică al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București.
„Scopul acestei expoziții este de a intări comunitatea creștină, de a ocroti valorile creștin-ortodoxe și a inlesni recunoașterea valorilor autentice, ajutand la perpetuarea acestora”, a declarat Profesorul Dumitru Sorica.
Expoziția se va incheia pe 27 martie, cand studenții vor reveni in București.
Foto credit: Prof. Dumitru Sorica
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 192
Id: 78017
Data: Mar 23, 2023
Imagine:
In satul Plopi din Mehedinți, tinerii au invățat la biserică să coase ii și să facă prescuri. Activitățile au avut loc in cadrul Concursului Național Catehetic, la finalul săptămanii trecute și au .....
Data: Mar 23, 2023
Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului implinește sambătă 17 ani de existență, prilej cu care șapte ierarhi se vor ruga la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.
La hram vor sluji Mitropolitul Andrei al .....
Data: Mar 23, 2023
Studenţii de la Masterul Profesional din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti au donat miercuri sange in campania Patriarhiei Romane „Donează sange, salvează o viață!”.
„In .....
Data: Mar 23, 2023
Părintele Profesor Vasile Oltean, care a fondat și condus timp de jumătate de secol Muzeul „Prima Școală Romanească” din Șcheii Brașovului, a fost distins joi cu titlul de Cetățean de onoare al .....
Data: Mar 24, 2023
Episcopul Sloboziei și Călărașilor a publicat joi mesajul pe care il va transmite in cadrul Marșului pentru viață 2023 de la Slobozia. „Nașterea de prunci inseamnă viață!” subliniază ierarhul.
.....Data: Mar 24, 2023
Istoricul literar Aurelia Bălan Mihailovici a avut joi o intalnire cu elevii seminariști din București la Biserica „Sfantul Elefterie” – Nou, Paraclis Patriarhal.
In cadrul evenimentului, Aurelia Bălan Mihailovici, in varstă .....
Data: Mar 24, 2023
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Åži precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Parintele Arsenie Papacioc - Despre Sfanta Impartasanie
Parintele Arsenie Papacioc - Cuvinte frumoase 1 2
Parintele Arsenie Papacioc - Postul in Biserica Ortodoxa
Parintele Arsenie Papacioc - Calea spre curatia inimii 1
Parintele Arsenie Papacioc - Practicarea rugaciunii inimii
Parintele Arsenie Papacioc - Cui da Dumnezeu harul
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).