Un nou spectacol organizat în vederea construirii Asezamântului social „Sfântul Onufrie“, destinat copiilor aflati în dificultate, lânga Manastirea Floresti din judetul Cluj, va fi organizat pe 12 noiembrie, la Casa Universitarilor din Cluj-Napoca, informeaza “Ziarul Lumina”.Toti cei care doresc sa sprijine construirea Asezamântului Social „Sfântul Onufrie“ de la Manastirea Floresti o pot face participând, în luna noiembrie, la spectacolul „Flautul fermecat“ de W. A. Mozart, care va fi sustinut de studentii Academiei de Muzica „Gheorghe Dima“ din Cluj-Napoca.Spectacolul este programat sa aiba loc marti, 12 noiembrie, de la ora 18:30, în sala Auditorium Maximum a Casei Universitarilor din Cluj-Napoca. Evenimentul face parte din campania de strângere de fonduri intitulata „Toti copiii au nevoie de iubire“, initiata de Asociatia „Sfântul Onufrie“ în toamna acestui an.Tot în cadrul acestei campanii, cei doritori pot face donatii de 2 euro prin SMS la numarul 8864, valabil pâna în 10 ianuarie 2014.Pâna în momentul de fata s-a reusit construirea unei case pâna la structura de acoperis, iar a celei de-a doua pâna la primul nivel, urmând ca în continuare sa fie executate lucrarile de zidarie, conform celor precizate de Teodora Angelescu, coordonator al Asociatiei Filantropice „Sfântul Onufrie“. Dorinta membrilor asociatiei este de a acoperi cele doua case pâna la venirea iernii.Biletul de intrare la spectacolul din 12 noiembrie va constitui o donatie adusa asezamântului de binefacere de la Manastirea Floresti.
Campanie pentru centrul de la Floresti
Campania initiata de Asociatia „Sfântul Onufrie“, cu sprijinul Manastirii Floresti, include mai multe spectacole si concerte cu scop caritabil, în care sunt implicati elevii scolilor si liceelor clujene, precum si studentii celor mai importante universitati din Cluj-Napoca. Spectacolele au loc pe parcursul lunilor octombrie-decembrie, în sala Auditorium Maximum a Casei Universitarilor.În data de 6 decembrie, în ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Nicolae, în fata Asezamântului social „Sfântul Onufrie“ din Floresti va fi organizat un teledon, iar pe 17 decembrie este programat, în sala Auditorium Maximum a Casei Universitarilor un spectacol multicultural de Craciun.Asociatia Filantropica „Sfântul Onufrie“, înfiintata anul acesta, pe 14 mai, are în vedere construirea unor case de tip familial pentru ocrotirea copiilor aflati în dificultate. Proiectul prevede construirea a patru corpuri de cazare de tip unifamilial si un corp multifunctional, toate acestea pe un teren donat de Manastirea din Floresti. Piatra de temelie a asezamântului social a fost pusa de Înaltpreasfintitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului si Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului, în data de 13 iunie. Complexul social va cuprinde patru case de tip familial, care vor gazdui, fiecare, aproximativ 10 copii, care sunt separati temporar sau definitiv de parinti.Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 602
Id: 35313
Data: Nov 7, 2013
Imagine:

Data: Nov 7, 2013

Data: Nov 7, 2013

Data: Nov 7, 2013
Cenaclul Sfântul Simeon Noul Teolog al Facultatii de Teologie Ortodoxa din Bucuresti a organizat miercuri seara o conferinta dedicata Parintelui Academician Dumitru Staniloae la .....
Data: Nov 7, 2013

Data: Nov 7, 2013
Cu acest prilej, miercuri 6 noiembrie 2013, pr. Ionel Cuţuhan, protopop al Protopopiatului Ceahlău, a oficiat o slujbă de Te Deum, care a deschis astfel manifestările dedicate acestui eveniment. Au fost prezente mai multe personalități, din partea .....
Data: Nov 7, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).