Studenții secției de Artă Sacră a Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia şi-au expus lucrările în ziua de cinstire a Sfinţilor Trei Ierarhi la Muzeul icoanei și al cărții vechi, Museikon, din Alba Iulia.
Desfăşurată sub titlul de Mozaikon, expoziţia a ajuns la a cincea ediţie.
Anul acesta a fost invitat academicianul Marius Porumb, renumit critic și istoric al artei românești, membru titular al Academiei Române începând cu anul 2009.
„Sunt bucuros să vizitez această expoziție ce pune în evidență activitatea studenților teologi albaiulieni care sunt preocupați de arta mozaicului, iar un lucru excepțional este că se lucrează cu piatra colorată”, a afirmat academicianul în deschiderea expoziţiei.
Toate operele sunt executate doar din piatră naturală, în vederea recuperării unei vechi tradiții și a revitalizării unui tip de artă care s-a pierdut pe teritoriul României, se precizează pe site-ul Arhiepiscopiei Alba Iuliei.
Alături de coordonatorii și invitații speciali ai evenimentului, la eveniment au luat parte părinți profesori din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, clerici și credincioși din protopopiatul Alba Iulia, dar și numeroși studenți ai secției de Artă Sacră.
Expoziţia poate fi vizitată până în data de 24 aprilie 2022.
Perioada cuprinsă între Ziua Unirii Principatelor Române și sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi surprinsă într-o serie de fotografii. Vă invităm să vedeți articolul nostru „Săptămâna în imagini” din perioada 24 – 30 ianuarie 2022.
Sfinţii Trei Ierarhi au fost cinstiţi la Cluj-Napoca timp de trei zile.
Manifestările au debutat în 28 ianuarie .....
Data: Jan 31, 2022
Luni a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru Domnitorul Mircea cel Bătrân la Mănăstirea Cozia. În mesajul transmis cu .....
Data: Jan 31, 2022
Adunarea Generală a Asociației Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei (AFO – ABV) s-a întrunit sâmbătă în Aula brâncovenească a Palatului arhiepiscopal din municipiul Buzău.
Întâlnirea, la care au participat 30 de reprezentante ale celor peste 7.000 .....
Data: Jan 31, 2022
De sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi, duminică, 30 ianuarie, Preasfințitul Părinte Ignatie a participat la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Mitropolitană din Iași. În cuvântul rostit, Episcopul Hușilor
Data: Jan 31, 2022
De sărbătoarea ocrotitorilor învățământului teologic, profesorul Gheorghe Popa, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, a primit din partea Preafericitului Părinte Patriarh „Crucea Patriarhală”. Distincția i-a fost înmânată de Înaltpreasfințitul Părinte .....
Data: Jan 31, 2022
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Sfanta Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur - Corul Gavriil Muzicescu al Filarmonicii Iasi
Saptamana Luminata - A doua Inviere sau Invierea mica
Slujba Canonului cel Mare si Sfanta Liturghie a Darurilor oficiate de PS Iustin Sigheteanul
Paraclisul Maicii Domnului - Manastirea Radu Voda Bucuresti - 21 iulie 2013
Slujba Privegherii in cinstea Sfintei Cruci si a Sfintilor Imparati Constantin si mama sa Elena - Patriarhie
Canonul mare al Sfantului Andrei Criteanul - fragment (Trinitas TV 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).