În predica rostită luni la Mănăstirea Hozeva, de sărbătoarea Sfântului Ioan Iacob, Preafericitul Părinte Teofil al Ierusalimului a spus despre cuviosul român că a învăţat smerenia şi blândeţea de la Hristos Domnul.
Părintele Patriarh Teofil a îndemnat să dobândim virtuţile respective având ca exemplu pe Sfântul Ioan Iacob.
„Chiar această blândețe și smerenie a inimii suntem chemați să o dobândim, dragi frați, imitând pe Sfântul nostru Părinte Ioan Iacob, întrucât a devenit un următor al lui Hristos”, a spus Patriarhul Teofil.
Sfântul Ioan Iacob a fost sărbătorit luni conform calendarului iulian nerevizuit respectat în Patriarhia Ierusalimului. Preafericirea Sa a slujit în mănăstirea din Pustiul Hozevei împreună cu Arhiepiscopul Aristarh de Constantina, cu egumenul mănăstirii şi clerici din patriarhie.
„Sfântul Părinte Ioan Iacob, care a devenit vas al Duhului Sfânt și a primit de la El lucrare facerii de minuni, ne-a strâns în locul ascezei sale pentru a cinsti sfânta sa pomenire”.
Sfântul Ioan Iacob Hozevitul s-a născut în data de 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, județul Botoșani, primind la botez numele de Ilie. Rămas orfan de mic, a fost crescut de bunica sa Maria, iar mai apoi de unchiul său Alecu Iacob, care l-a ajutat să continue gimnaziul şi liceul.
În anul 1933, intra în obştea Mănăstirii Neamț, condusă atunci de viitorul Patriarh al României, Nicodim Munteanu, unde peste trei ani este călugarit cu numele de Ioan.
Pleacă în Ţara Sfântă unde trăieşte mai întâi ca pustnic, iar după doi ani intră în Mănăstirea Sfântul Sava. În anul 1947 a fost hirotonit preot şi instalat ca egumen al Schitului românesc Sfântul Ioan Botezatorul de pe Valea Iordanului, unde a rămas până în anul 1952.
Ultimii opt ani din viață i-a petrecut într-o peșteră greu accesibilă, numită Sfânta Ana, din apropierea Mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul.
A murit la 5 august 1960, la vârsta de 47 de ani. La 20 de ani de la trecerea sa la cele vesnice, i-a fost deschis mormântul unde i s-a găsit trupul plin de mireasmă. Acesta a fost așezat spre cinstire în biserica Mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul Sfinţilor în 20 iunie 1992, iar Patriarhia Ierusalimului a proclamat sfințenia lui în 31 ianuarie 2016.
Citeşte şi: 5 lucruri mai puţin cunoscute despre Sfântul Ioan Iacob
Foto credit: Patriarhia Ierusalimului
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 230
Id: 70976
Data: Aug 11, 2020
Imagine:
ASCOR Iași organizează în data de 15 august un concert de muzică populară cu scop caritabil, pentru susținerea activităților sociale ale asociației, între care și campania ,,Împreună ridicăm o casă”.
Concertul va avea loc de Adormirea Maicii Domnului, seara, începând .....
Data: Aug 12, 2020
Scriitoarea Ioana Revnic a lansat a cel de-al patrulea concurs de creaţie din cadrul Proiectului „Spune-mi o poveste pentru suflet”. Concursul „Minunile din jurul nostru” este dedicat copiilor şi familiilor lor.
„Spune-mi o poveste pentru suflet” este un proiect de .....
Data: Aug 12, 2020
Primul Episcop al Hotinului, Mitropolitul Visarion Puiu, a fost comemorat luni la împlinirea a 56 ani de la trecerea în veşnicie. Slujba a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Antonie în oraşul Bălţi, fosta reşedinţă a Eparhiei .....
Data: Aug 12, 2020
Părintele Patriarh Daniel a adresat un mesaj cu prilejul Duminicii migranților români, care anul acesta este sărbătorită în 16 august 2020. Duminica migranţilor români este celebrată în Patriarhia Română în prima .....
Data: Aug 12, 2020
Potrivit ONU, Ziua Internațională a Tineretului (12 august) reprezintă un prilej de a sărbători şi a integra vocile, acţiunile şi iniţiativele tinerilor, precum şi implicarea lor semnificativă, universală şi echitabilă.
Acest moment este unul potrivit pentru a .....
Data: Aug 12, 2020
Patriarhul Daniel îi numeşte pe tineri „darul lui Dumnezeu” pentru familie, Biserică şi societate. Patriarhul îi îndeamnă adesea să-L aşeze pe Hristos în centrul vieții personale.
Cu ocazia Zilei Internaționale a Tineretului, vă prezentăm 10 gânduri ale Preafericirii .....
Data: Aug 12, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).