]]>Biserica parohiei Şindriliţa, Com. Găneasa, Protopopiatul Ilfov Nord a fost târnosită duminică, 2 noiembrie 2014. Slujba de sfințire și de binecuvântare a lucrărilor realizate la această parohie a fost oficiată de către Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, în calitate de delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Apoi, după cum ne-a transmis pr. Protopop Cristian Burcea, ierarhul înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Slujba Sfintei Liturghii. Din soborul slujitor a făcut parte și Arhim. Veniamin Goreanu, Consilier Administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, în cuvântul de la finalul sfintei liturghii a menţionat că anul acesta se împlinesc 100 de ani de la prima târnosire a acestei biserici şi 10 ani de la numirea părintelui Protopopescu Constantin pe seama parohiei Şindriliţa, felicitându-l pe părintele paroh pentru toată osteneala depusă, mulţumind binefăcătorilor şi întregii comunităţi pentru grija faţă de biserică. Cu prilejul târnosirii bisericii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a aprobat ca biserica să primească doilea hram, Sf. Muceniţă Filofteia de la Curtea de Argeş, cu zi de prăznuire 7 decembrie. La final au fost acordate mai multe distincții: - Pc. Pr. Paroh Protopopescu Constantin a fost ridicat la rangul de Iconom stavrofor. - Diploma omagială Sfinţii Martiri Brâncoveni a fost acordată Pc. Pr. Valentin Fătu de la Parohia Delea Nouă, Pc. Pr. Ţeugea Ioan Gheorghe de la Parohia Sfânta Fecioară Maria, Protoieria Sector III Capitală; Dlui. Tudor Marin, primarul Comunei Găneasa; Dnei. Tăcăluţă Mariana, Dnei. Steluţa Hortoglu şi Dlui Preda Gheorghe credincioşi ai parohiei. - Distincţia de vrednicie cu chipul Sfântului Cuvios Dimitrie Cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor a fost acordată domnului pictor Vâja Liviu şi Consiliului parohial al parohiei Şindriliţa. - Distincţia de vrednicie cu chipul Maicii Domnului a fost acordată Comitetului parohial al parohiei Şindriliţa La final, Pc. Pr. Paroh Protopopescu Constantin, a oferit Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul, în semn de mulțumire şi preţuire din partea comunității, un un epitrahil şi un omofor. Zidită între anii 1904-1914 cu ajutorul locuitorilor satului şi alte ajutoare, biserica din satul Şindriliţa a fost la început filie a Parohiei Găneasa, iar mai târziu parohie de sine stătătoare. S–a târnosit pentru prima dată aceată biserică în ziua de 6 iulie 1914 de către Preasfinţitul Evghenie Piteşteanul, însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi în cel de al II–lea an al păstoriei Înalt Preasfințitului Mitropolit Primat Konon Arămescu Donici şi în al 48-lea an de domnie al M.S. Regelui Carol I, Prim Ministru al Ţării fiind Ion I.C. Brătianu şi Ministru Cultelor şi Lucrărilor Publice dl. I.G. Duca. În anul 1953, cu Binecuvântarea Patriarhului Iustinian şi cu stăruința preotului paroh G. Georgescu s‑au efectuat lucrări de renovare a bisericii. Din anul 2009, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a început pictura din nou a bisericii în tehnica „fresco”, fiind realizată de pictorul Vâja Liviu. Cu ajutorul Bunului Dumnezeu şi cu sprijinul enoriaşilor au fost finalizate lucrările de pictură în data de 18 iulie 2014, împreună cu alte lucrări de reparații la zidurile exterioare şi interioare ale bisericii, prin grija preotului paroh Constantin Protopopescu. (fragment din Actul de Sfinţire)
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 724
Id: 45011
Data: Nov 3, 2014
Imagine:
]]>3 noiembrie 1872 – A trecut la cele veşnice la Paris, arhimandritul Iosafat Snagoveanul. Învaţă la Şcoala de preoţie din Episcopia Buzăului, hirotonit preot în 1829 pentru Parohia .....
Data: Nov 3, 2014
]]>Viața adevărată începe numai după moarte”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Antonie, Mitropolit de Borispol și Brovary, în cadrul Sfintei Liturghii oficiată în Catedrala .....
Data: Nov 3, 2014
]]>4 noiembrie 1906 - S-a născut în Cilieni, județul Olt, preotul și istoricul Ion Popescu-Cilieni. Studii la Serninarul din Râmnicu Vâlcea și la Facultatea de Teologie din .....
Data: Nov 3, 2014
]]>4 noiembrie 1934 - A trecut la cele veșnice în Bistrița, preotul și profesorul Grigorie Pletosu. Studii la Gimnaziul grăniceresc din Năsăud (1863-1871), la Institutul .....
Data: Nov 3, 2014
]]>Sâmbătă, 1 noiembrie, la chemarea smerită a Sfinţilor Cosma şi Damian s-au reunit în comuniune de rugăciune credincioşi şi pelerini pentru a se închina sfintelor lor moaşte care .....
Data: Nov 3, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Duminica dupa Botezul Domnului-2016
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Predica Duminicii a 27-a dupa Rusalii (Tamaduirea femeii garbove) - 7122014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Duminica a 24-a dupa Rusalii - 2014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Inaltarea Domnului - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Botezul Domnului - 2016
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).