Teologi și specialiști in discipline socio-umane vor discuta in perioada 13-15 mai despre legătura dintre teologie și medicină, precum și despre implicațiile terapeutice ale credinței, la Simpozionul Internațional de Știința, Teologie și Artă (ISSTA), organizat de Facultatea de Teologie din Alba Iulia.
Tema ediției de anul acesta „Teologie și medicină: dimensiunea bioetică și terapeutică a credinței și a științei”, a fost stabilită in contextul declarării anului 2024, drept An omagial al pastorației și ingrijirii bolnavilor.
Lucrările științifice vor fi inscrise in patru paneluri: (1) Teologia suferinței și știința medicinei duhovnicești; (2) Biserica și Spitalul – pastorația clinică și ingrijirea medicală a bolnavilor; (3) Paradigmele bioeticii creștine intr-o societate somatocratică; (4) Art-terapia – terapia prin artă intr-o societate tehnicizată, in care invitații vor fi distribuiți potrivit preocupărilor și ariilor de cercetare științifică.
Manifestarea este organizată in parteneriat cu Arhiepiscopia Alba Iuliei, Secretariatul de Stat pentru Culte și Consiliul Județean Alba.
Printre personalitățile bisericești anunțate se numără: Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei, Episcopul vicar Benedict Bistrițeanul al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului și Episcopul vicar Emilian Crișanul al Arhiepiscopiei Aradului.
De asemenea, unul dintre invitații de seamă ai manifestării este profesorul francez Jean-Claude Larchet, unul dintre cei mai cunoscuți teologi ortodocși contemporani, alături de care vor susține comunicări științifice Porzia Quagliarella de la Facultatea de Teologie Apuliană, Bari, Italia, Mark J. Cherry de la Universitatea „St. Edward’s” din Austin, SUA și pr. Ioan Chirilă de la Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.
Citește și:
Tipuri de boli mintale in viziunea Sfinților Părinți, explicată de Jean-Claude Larchet
Foto credit: Arhiepiscopia Alba Iuliei
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 101
Id: 80972
Data: May 10, 2024
Imagine:
In a treia zi de Paști, Arhiepiscopul Ciprian al Buzăului și Vrancei a oficiat Sfanta Liturghie la capela Mausoleului Eroilor de la Mărășești, ..... Data: May 10, 2024 |
Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul a oficiat vineri Sfanta Liturghie la Mănăstirea Ghighiu din județul Prahova, cu ocazia Izvorului Tămăduirii, hramul ..... Data: May 11, 2024 |
In data de 10 mai este aniversată Ziua Independenței Naționale a Romaniei, potrivit Legii nr. 189/8 iulie 2021. Anul acesta se implinesc 147 de ani de ..... Data: May 11, 2024 |
De sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, membrii Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane vor sluji după următorul program, transmis de eparhii prin ..... Data: May 11, 2024 |
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis vineri un mesaj de felicitare Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei romane cu ocazia Zilei Naționale a ..... Data: May 11, 2024 |
Prin Legea nr. 156/7 iunie 2021 a fost instituită Ziua Romanității Balcanice, o sărbătoarea națională care amintește de recunoașterea ..... Data: May 11, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Duminica dupa Botezul Domnului-2016
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Duminica a 24-a dupa Rusalii - 2014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica Duminicii a 27-a dupa Rusalii (Tamaduirea femeii garbove) - 7122014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Inaltarea Domnului - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Botezul Domnului - 2016
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).