Sfantul Grigorie Palama este reprezentant al Traditiei Bisericii Ortodoxe, dezvoltata in secole de experienta duhovniceasca a harului lui Dumnezeu. Chiar daca la nivel rational este aproape imposibila acceptarea a ceea ce la nivel experimental este intru totul posibil, teologia energiilor necreate ramane fundamentul posibilitatii impartasirii de Dumnezeul Cel vesnic. De asemenea, chiar daca de-a lungul timpului aceasta teologie a fost considerata de multe ori o inovatie, impartasirea de Dumnezeu ramane o realitate neclintita. In aceeasi marturisire cu Sfantul Maxim Marturisitorul, Sfantul Grigorie Palama afirma ca darul indumnezeitor al Duhului, lumina necreata, este realitatea dumnezeiasca care ii deschide omului posibilitatea de a gusta relatia personala cu Dumnezeu.Impartasirea de DumnezeuProvocarea imensa pe care teologia ortodoxa o adreseaza lumii contemporane prin aceasta formulare participativa nu poate sa ramana lumina ascunsa sub obroc. Este foarte adevarat ca raspunsul la aceasta provocare nu este unul facil. Departe de a fi o teologie a unei elite separationiste, experienta lui Dumnezeu, a harului sau, nu este totusi un demers lipsit de o angajare ferma si constienta. Din pacate, apelul multor teologii si teologi la simplitatea asa-zisa a crestinismului primar isi asuma riscul indepartarii de o traditie isihasta extrem de vie timp de multe secole. Este extrem de actual indemnul Sfantului Grigorie Palama: Cine este impins de nebunie pana la atata indrazneala incat sa se opuna cuvintelor Sfintilor Parinti, acela este departe de Teologia sigura a crestinilor. Şi evident ca, daca el nu venereaza si nu admira invatatura acelora, nu vom lauda nici noi ideile lui. Caci prin ce se va dovedi demn de credinta, daca el nu socoteste pe sfinti demni de credinta?.Ratiunea incearca sa explice, experienta propune. Este cazul tipic si al disputei lui Varlaam cu Sfantul Grigorie Palama, dar si al indiferentei cu care uneori traditia experientei harului lui Dumnezeu este minimizata. Poate fi dificil sau usor a crea sisteme de gandire asa-zis teologica, care pot oferi raspunsuri de farmacie la multele (si indreptatitele de altfel) incercari ale ratiunii de a-si explica necunoscutele vietii si legaturii cu Dumnezeu. Insa, asa cum spunea Ava Dorotei, Parintii au spus ca omul dobandeste frica lui Dumnezeu avand pomenirea mortii si amintirea chinurilor si cercetandu-se in fiecare seara pe sine, cum a folosit ziua, si dimineata iarasi, cum a trecut noaptea; apoi din neindraznire si din alipirea de un om care se teme de Dumnezeu. Caci se spune ca un frate a intrebat pe un Batran oarecare: Ce voi face, Parinte, ca sa ma tem de Dumnezeu ? Şi Batranul i-a raspuns: Mergi, alipeste-te de un om care se teme de Dumnezeu si, din frica lui de Dumnezeu, invata si tu sa te temi de Dumnezeu. La fel este si in cazul isihasmului. Pus pe masa disectiei, poate fi interpretat in cele mai felurite moduri. Asumat insa in plinatatea experientei intregii Biserici, isihasmul - lucrarea rugaciunii intru linistirea inimii si a mintii spre unirea cu Dumnezeu - nu are cum sa fie altceva decat imersiune in traditia si experienta tuturor Parintilor care au batatorit cu smerita lor cutezanta calea impartasirii de Dumnezeu.Vedere prin harIata cum talcuieste Sfantul Grigorie, intr-una dintre omiliile sale, posibilitatea comuniunii reale cu Dumnezeu (de retinut ca acest pasaj se gaseste in Omilii, si nu in diferitele tratate indreptate contra celor ce nu acceptau aceste realitati; poate fi acesta un indemn si pentru predica actuala - recursul asumativ la teologia cea vie): Taina cea mai inalta a Crucii este atunci cand omul e rastignit cu desavarsire, murind pacatului si traind virtutii. Iacov spune: «Am vazut pe Dumnezeu in fata si mantuit a fost sufletul meu». (Facere 32, 30) Unde sunt cei care urmeaza inca flecarelile fara noima ale oamenilor cu faima rea ce s-au aratat in vremurile noastre? Sa auda ei ca Iacov a vazut fata lui Dumnezeu, si nu numai ca nu i s-a luat viata, ci, precum el insusi spune, a si fost mantuit. Oare sunt doi dumnezei? Unul a carui fata se arata vederii sfintilor si altul a carui fata este mai presus de vedere? Departe de noi asemenea blasfemie! Dar fata lui Dumnezeu cea vazuta este lucrarea harului dumnezeiesc ce se descopera celor vrednici. Iar fata lui Dumnezeu cea nevazuta este ceea ce se numeste firea dumnezeiasca, aflata mai presus de toata infatisarea si vederea. Astfel, vederea duhovniceasca a lui Dumnezeu izgoneste din suflet patimile cele rele si demonii care le insufla, dar si invataturile gresite (Omilia 11).Sfantul Grigorie Palama a fost numit, in vremea sa, «Teologul cel nou». Initial, a fost numit asa in mod peiorativ, de catre adversarii isihasmului si ai teologiei unirii omului cu Dumnezeu prin e-nergiile necreate. O mai buna traducere a acestui supranume ar fi «teolog inovator». Dincolo de neputintele inerente intr-o disputa de acest gen, si care au generat astfel de atitudini din partea celor care nu acceptau o Traditie existenta si activa de veacuri, cei care l-au poreclit astfel pe Sfantul Grigorie nu aveau cum sa stie ca ceea ce pentru ei era obiect de ras in fata lui Dumnezeu si a constiintei intregii Biserici va deveni nume puternic atribuit Sfantului: exista marturii care atesta ca Sfantul Grigorie avea sa fie numit pentru inceput Noul Teolog (aidoma Sfantului Simeon Noul Teolog), iar mai apoi avea sa fie numit Al Doilea Hrisostom.Inserarea in Traditie Necesar si mantuitor este a cugeta in toate la fel cu Parintii, Apostolii, Profetii, cu toti prin care a grait Duhul Sfant, atat despre Dumnezeu, cat si despre fapturi. Descoperirile altora, chiar de-ar fi adevarate, nu contribuie la mantuire. Sa fim siguri ca nimic din ce e necesar si folositor la mantuire nu lipseste in invatatura Duhului Sfant (Sfantul Grigorie Palama). Iata cum ne avertizeaza Sfantul Grigorie despre pericolul suficientei. Asa cum spuneam la inceputul acestui articol, darul indumnezeitor al Duhului, lumina necreata, este realitatea dumnezeiasca care ii deschide omului posibilitatea de a gusta relatia personala cu Dumnezeu.Noul Teolog-Hrisostom traseaza clar jaloanele experientei: constiinta cadrului ecleziastic (si asezarea in smerenie la umbra Batranilor calauzitori), debarasarea de maniera de a fi teolog in context instrumentalizat, curajul de a asuma teologia care ne provoaca de o maniera adeseori inconfortabila. Este ceea ce cateva secole mai tarziu avea sa spuna Cuviosul Paisie Aghioratul: Teologia este cuvantul lui Dumnezeu ce se percepe de sufletele simple, smerite si renascute duhovniceste, iar nu cuvintele frumoase ale mintii ce se alcatuiesc prin tehnica filologica si se exprima prin duh juridic sau lumesc. (Articol publicat in Ziarul Lumina din data de 23 ianuarie 2010, semnat de pr Roger Coresciuc)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 623

Id: 29600

Data: Mar 31, 2013

Imagine: