Teologii constanteni preocupati de studiul operei Sfantului Ioan Gura de Aur

]]>Facultatea de Teologie din Constanța a organizat ieri, 19 octombrie 2015, la Palatul arhiepiscopal al Tomisului, simpozionul Pastorație și misiune în viața, slujirea și scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur, după cum informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Tomisului. În cuvântul de deschidere, Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, afirma: „Sfântul Ioan Gură de Aur este, prin Sfânta sa Liturghie, în centrul slujirii Bisericii. Este Părintele care a venit cu învățături morale, didactice, și, mai ales, cu acea tălmăcire a Sfintei Scripturi. El n-a vorbit de la sine, a fost însuflețit de dragostea de Dumnezeu, a fost însetat de dragostea de Dumnezeu și a fost preocupat de viața clericilor și a credincioșilor”. Prelegerile cadrelor didactice universitare au subliniat tocmai vastitatea preocupărilor teologice abordate de unul dintre cei mai importanți Sfinți Părinți ai Bisericii: omiletică, morală, liturgică, dar și filosofie. Nici activitatea sa pastorală nu a fost omisă, unele prelegeri axându-se pe Învățătura Sfântului Ioan Gură de Aur despre post, Pastorația și profilul preotului în tratatul «Despre preoție», Sfântul Ioan Gură de Aur – ambasador al săracilor, Frumusețea stilului predicii Sfântului Ioan Gură de Aur și Familia creștină în gândirea teologică a Sfântului Ioan Gură de Aur. La evenimentul dedicat anului comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur au participat membri din conducerea facultății, profesori și foarte mulți studenți, dornici să afle cât mai multe informații despre viața și opera unuia dintre ocrotitorii învățământului teologic.

Download: Click for download attached file: Teologii constanteni preocupati de studiul operei Sfantului Ioan Gura de Aur

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 543

Id: 57206

Data: Oct 20, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).