Biserica Ortodoxa de astazi este chemata sa faca fata unei îndoite provocari: pe de-o parte, trebuie sa pastreze învatatura de veacuri înradacinata în traditia Bisericii noastre si, pe de alta parte, trebuie sa transmita adevarul mântuitor unei lumi desacralizate si sa se „adapteze“ la cerintele acestui veac, ocupându-se de fiecare suflet în parte.Şi daca „Dumnezeu vrea ca tot omul sa se mântuiasca si la cunostinta adevarului sa vina“ (1 Tim. 2, 4), înseamna ca Biserica, prin slujitorii sai, trebuie sa se aplece, cu purtare de grija, catre fiecare suflet în parte, fie ca este vorba de un copil, de un adolescent, de un adult, de o persoana vârstnica, într-o maniera personala; sa-i iubeasca asa cum sunt.Urcusul acesta duhovnicesc pe care ni-l propune Biserica se poate realiza în masura în care traim, într-un mod deplin, în viata Bisericii: cu rugaciunea, postirea, participarea la Sfintele Slujbe, în special Sfânta Liturghie, Spovedania si Împartasania cu Trupul si Sângele Mântuitorului Hristos. Aceasta este directia noastra, aceasta este tinta noastra: unirea cu Hristos. „Activitatea educativa a Bisericii trebuie sa fie tridimensionala: sa cladeasca o viata pe deplin liturgica în parohii, sa tinteasca parintii si familia si sa instruiasca copiii... aceasta misiune totalizatoare este ceea ce Biserica Ortodoxa are de îndeplinit în zilele noastre“.Mai multe detalii în “Ziarul Lumina”.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 660
Id: 41308
Data: Jun 6, 2014
Imagine:
Nu de mult, am trait clipe înaltatoare participând la o rasoforie si o calugarire, la Manastirea Saracinesti din judetul Vâlcea. Şi pentru ca cele doua candidate la .....
Data: Jun 6, 2014
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale va avea loc .....
Data: Jun 6, 2014
În Biserica Ortodoxa, la 6 iunie 2014, este sarbatorita Odovania Sarbatorii Înaltarii Domnului.Odovanie se numeste sfârsitul, dezlegarea sau încheierea .....
Data: Jun 6, 2014
Urmare a hotarârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu numarul 10.236 din 31 octombrie 2012, luata în sedinta sa de .....
Data: Jun 6, 2014
În aceasta seara, la Centrul eparhial din Tmisoara a avut loc sedinta de constituire a noii Adunari Eparhiale a Arhiepiscopiei Timisoarei pentru .....
Data: Jun 6, 2014
În Arhiepiscopiei Timisoarei s-au încheiat Astazi, 6 iunie 2014, conferintele preotesti cu tema „2014 – Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii si al .....
Data: Jun 6, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).