Privita din perspectiva existentei umane, familia reprezinta un adevarat izvor de viata. Familia este singura care innoieste permanent lumea, aducand cu sine copii care, mai apoi, vor deveni cei ce vor intemeia la randul lor alte familii. Asadar, familia confera prin structura sa unitate intregii societati. Astazi, rolul si importanta acordate familiei sunt tot mai mult diminuate.Responsabilitatea si grija pe care statul, toate celelalte institutii si fiecare dintre noi in parte trebuie sa le manifestam fata de ea constituie o necesitate ce se impune de urgenta in zilele noastre.Invatatura Bisericii Ortodoxe defineste familia, care ia fiinta prin Taina Casatoriei, drept biserica cea mica, sau biserica domestica. La baza uniunii naturale a barbatului cu femeia sta Taina Iubirii, asa cum mai este numita plastic Casatoria, iar scopul urmarit este acela al trairii unei vieti crestine si al procrearii. Pentru ca aceasta uniune se face 'in Hristos si in Biserica', ea primeste chipul unirii dintre Hristos si Biserica. Prin unirea tainei, cele doua parti devin indisolubile si convergente. Prin asimilare si reciprocitate, Regula Bisericii Mari devine regula bisericii de acasa, iar implinirea ei face vie si lucratoare Evanghelia in Biserica si in lume. Şi tot in virtutea acestei uniri, modul de manifestare in raportul cu lumea al Sfintei Treimi devine modelul de manifestare al familiei crestine.'Familia are dreptul de a fi protejata de societate si stat'La nici o saptamana de la inceputul anului civil avem marea sarbatoare a Botezului Domnului sau Epifania (aratarea sau descoperirea Sfintei Treimi). Cu acest prilej vedem cum Tatal marturiseste despre Fiul: 'Acesta este Fiul Meu cel iubit intru Care am binevoit' (Mat. 3, 17). Pe tot timpul propovaduirii Sale, Mantuitorul subliniaza: 'Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la Mine, ci Tatal - Care ramane intru Mine - face lucrarile Lui' (In. 14, 10). Iar despre Duhul Sfant, spune: 'Şi Eu Voi ruga pe Tatal si alt Mangaietor va va da voua ca sa fie cu voi in veac. s...t Acela va va invata toate si va va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu' (In. 14, 16; 26). El este 'Duhul infierii, prin care strigam: Avva! Parinte! si Duhul insusi marturiseste impreuna cu duhul nostru ca suntem fii ai lui Dumnezeu' (Rom. 8, 15-16). Acest chip al comuniunii intertreimice este si trebuie sa ramana modelul familiei crestine. In felul acesta, tatal trebuie sa fie preocupat sa afirme autoritatea mamei in fata copiilor. Mama trebuie sa se straduiasca si sa le arate copiilor iubirea plina de grija si ocrotire a tatalui. Copiii trebuie sa vada unitatea iubirii parintilor si toate darurile pe care le primesc din aceasta. Iata valorile definitorii ale familiei crestine. Ca aceste valori au fost comentate in diverse timpuri, ca s-au accentuat anumite laturi, dupa 'nevoile vremii', cautandu-se mai tot timpul diluarea importantei lor, se vede cel mai clar in contemporaneitate.Daca in urma cu 63 de ani, la 10 decembrie 1948, se statua in Declaratia fundamentala a drepturilor omului, art. 16, c. 3 ca 'familia este nucleul natural si fundamental al societatii si are dreptul de a fi protejata de societate si stat' se observa ca politicile actuale sunt contrare acestei declaratii. Prin metode de exacerbare si extrapolare a unor principii bine definite prin termeni consacrati s-a ajuns la inventarea de noi termeni, prinsi intr-un limbaj lipsit de consistenta si axat doar pe satisfactia imediata si egoista. In foarte multe studii de specialitate se recunoaste rolul de participant activ al familiei in cristalizarea economiei, valorilor si comportamentelor moderne. In acelasi timp, aceste valori sunt scoase din mediul lor firesc - familia, si puse pe seama unor realizatori externi - sisteme, politici, necesitati de multe ori inventate si incapabile sa raspunda nevoilor concrete ale familiei. S-a ajuns astfel sa se vorbeasca tot mai mult si total indefinit despre procesul de modernizare a 'institutiei' familiei. Este drept ca, recunoscandu-i-se, de-a lungul timpului, statutul de subiect social specific si esential pentru viata publica, familia poate fi privita si ca 'institutie', dar, comparativ cu ceea ce intelegem astazi prin acest termen, este de preferat cel simplu, de biserica mica. Iar aceasta, deoarece atitudinea actuala este una si aceeasi cu a tendintelor manifeste ale sistemelor, politicilor si necesitatilor imediate in care se intrevad trei mari tendinte distructive pentru familie, si anume: cea privitoare la responsabilitati, cea a delimitarii si izolarii familiei de societate si cea a alternativelor propuse sa inlocuiasca familia.Suntem responsabili mai intai familiei si mai apoi societatiiIn raport cu responsabilitatile traditionale ale parintilor intreolalta si fata de copii, ale copiilor fata de parinti, care formeaza coeziunea si comuniunea in familie si care sunt reduse uneori, tendentios, la unul de subordonare dictatoriala, tiranica chiar, observam ca se vorbeste tot mai mult despre responsabilitatile indivizilor in familie. Familia nu mai este impreuna responsabila pentru membrii sai, iar acestia nu mai sunt datori intai familiei in ce priveste coresponsabilitatea, ci societatii sau, mai precis, institutiilor abilitate. Aceasta tendinta a condus in unele legislatii de aiurea si conduce treptat, daca se va merge pe acest sablon, spre pierderea personalitatii juridice a familiei, diminuandu-se rolul sau social. Astfel s-au diminuat si chiar pierdut legaturile intime din familie, legaturile cu cei din acelasi neam (alternativa romaneasca pentru clan, un cuvant strain folosit frecvent in studiile de specialitate; de ce oare?!), legaturile cu cei din comunitate. Rolul sotilor se rezuma nu la o viata impreuna, ci la rezolvarea separata a problemei fiecaruia in privinta carierei. Carierismul clamat ca o realitate de sine si perceput ca atare la nivel individual conduce la indiferenta fata de problemele familiei. Functiile traditionale ale familiei: de crestere a copiilor si de ingrijire a batranilor sunt pe cale de disparitie. Ele sunt impartite cu alte institutii sociale, total diferite de familie si de caldura acesteia. Socializarea se rezuma fie la intalniri protocolare, fie la unele de descatusare a unor inhibari personale ca rezultat al insingurarii. La modul acesta, familia devine doar un loc de refugiu afectiv-mizantropic ca reactie la stresul cotidian.O alta directie de diminuare a importantei si rolului familiei este cea a delimitarii si izolarii ei de societate. In tot mai multe lucrari de sociologie, psihologie, psihopedagogie etc., lucrari ce observa si noteaza tendintele actuale in e(in)volutia familiei, o considera pe aceasta drept locul unor simple legaturi si interese private. Nimic din ceea ce 'produce' familia nu este absolut necesar societatii in forma sa structural-institutionala. Ea este o desfasurare de trairi si concepte cu valabilitate interna, care nu produc efecte in afara arealului sau. Ca un revers al acestei atitudini vedem cum pentru diversi indivizi, constituiti intr-o uniune de interese, iar nu intr-o unitate de comuniune, asa cum este familia, primul si ultimul scop este 'sa ne fie noua bine'.Familia nu este locul unor simple legaturi si interese privateO a treia directie, la fel de pagubitoare, este aceea prin care familia este inteleasa ca o simpla coabitare, lasandu-se cale libera concubinajului sau, cum se spune mai nou, uniunilor consensuale (contract care se incheie prin simplul acord de vointa al partilor). Drept urmare, se lasa a se intelege ca familia, redusa la cuplu, este o alegere oarecare, bazata pe asa-zisa 'potrivire': gusturi comune, optiuni, aranjamente in functie de interese private, fara angajamente sau responsabilitate publica. In sprijinul unei asemenea stari de lucruri sunt aduse motivatii precum: lipsa veniturilor, a unei locuinte, a unei persoane protectoare sau chiar a atractiei fizice. In felul acesta, problema 'spinoasa' a divortului dispare cu totul.Din cele de mai sus, se observa ca locul familiei crestine (traditionala la noi) - comuniune de iubire - este luat de individualismul egocentric. Structura si functiile familiei in raport cu importanta sa sociala sunt diminuate, total schimbate sau chiar pervertite. Toate aceste modificari s-au produs si se produc cu aportul major a ceea ce numim informatie. Pentru ca a pierdut exercitiul dialogului, accident care a avut loc inca din momentul caderii lui Adam, omul modern a devenit in egala masura omul receptor si omul monologic. Isi impropriaza extrem de usor atitudini induse, iar finalitatea esuata nu este niciodata impartasita. Adevarul este ca nu poti impartasi (darui) ceea ce nu ai. Ca orice fals, este doar imprastiata, raspandita.Biserica Ortodoxa nu si-a schimbat si nu isi va schimba vreodata viziunea asupra familiei, care are drept temei iubirea Sfintei Treimi si icoana vazuta Familia Sfanta, in care Fiul lui Dumnezeu a crescut 'cu intelepciunea si cu varsta si cu harul la Dumnezeu si la oameni' (Luca, 2, 52). Rolul sau este acela de a sustine si afirma valorile familiei si a intari pozitia acesteia in societate. Familia este parte a intregului, trup din trupul Bisericii. Daca Regula Mare a Bisericii este valabila in egala masura si pentru biserica mica, se aplica si reciproca.Pastoratia familiei trebuie sa inceapa din scaunul spovedanieiPrin metodele sale pastorale Biserica trebuie sa lucreze permanent la intarirea familiei.Parohia este comunitatea familiilor aflate in comuniune harica de credinta si marturisire. La randul lor, comunitatile 'care marturisesc pe Dumnezeu in Sfanta Treime, pe temeiul Sfintei Scripturi si al Sfintei Traditii si participa la viata Bisericii prin aceleasi Sfinte Taine, slujbe liturgice si randuieli canonice', formeaza comunitatea crestinilor ortodocsi care este Biserica Ortodoxa Romana (Statutul BOR, art. 1). In virtutea acestei responsabilitati, fiecare slujitor al Bisericii trebuie sa caute cele mai adecvate metode de pastoratie pentru familie. Departe de a cuprinde intreaga varietate a acestora, credem ca ele trebuie sa se raporteze concret tocmai la tendintele de disolutie enuntate.Pastoratia familiei trebuie sa inceapa din scaunul spovedaniei. Spun Parintii Bisericii ca, asa cum nu putem sa avem mai multi parinti trupesti, nu putem sa avem nici mai multi parinti duhovnicesti. Şi cum cei doi parinti trupesti devin una prin Taina Nuntii, la fel si parintele duhovnicesc, prin unicitatea sa, ni se face nascator spre Imparatia lui Dumnezeu, dupa cuvantul Sfantului Apostol Pavel: 'Caci de ati avea zeci de mii de invatatori in Hristos, totusi nu aveti multi parinti. Caci eu v-am nascut prin Evanghelie in Iisus Hristos' (I Cor. 4, 15). De aceea, preotul duhovnic este primul responsabil de indrumarea fiecaruia in parte si a tuturor laolalta. Importanta marturisirii sotilor la acelasi duhovnic sta in faptul ca acesta poate sa medieze si sa previna orice conflict latent care ar aparea intre acestia, ca poate sa le dea sfaturi, indemnuri si chiar porunci care sa pastreze unitatea de gandire si actiune, ca in acelasi parinte duhovnicesc isi gasesc ei insisi impacarea, multumirea si implinirea de sine, manifestandu-se plenar ca persoane si pastrand in acelasi timp unitatea familiei in duhul lui Hristos. La fel de important este ca parintii sa fie constientizati si indrumati de catre preot asupra modului de crestere duhovniceasca a copiilor lor. Sa fie adusi de mici la biserica, sa fie impartasiti, iar odata cu cresterea varstei, sa se spovedeasca la acelasi duhovnic la care merg si parintii lor pentru considerentele expuse mai sus. In felul acesta, parintii devin modele pentru copii si se evita mult mediatul vedetism.O alta metoda pastorala este aceea a implicarii fiecarei familii in viata comunitatii, parohiei. Mediile familiale difera intr-o comunitate tocmai prin unicitatea lor. Astfel se manifesta vizibil, unic si plenar Taina Casatoriei, care incepe cu binecuvantarea din Biserica si se desavarseste in Imparatia lui Dumnezeu.A gasi rostul fiecarei familii intr-o comunitate inseamna implinirea sufleteasca a fiecareia in parte, afirmarea si constientizarea rolului social pe care il au si implinirea lor eshatologica.Responsabilitatea cea mai mare a preotului in problema familiei sta in a explica fiecarui cuplu de tineri in parte importanta Tainei Casatoriei. Atentia lui trebuie sa fie indreptata in special asupra a ceea ce se prezinta deformat si fals despre familie prin diferitele canale media. Faptul ca aceasta nu este o simpla intelegere, care poate fi incalcata oricand ori abordata oricum. Ca se face pentru vesnicie, si nu pentru o vreme. Se face pentru impreuna-mantuirea celor doi si a celor ce iau fiinta prin ei, si nu pentru alte scopuri (I Cor. 7, 14). Ca relatia de concubinaj inainte de casatorie lasa rani adanci si greu de vindecat nu doar in viata celor doi, ci si in cea a urmasilor lor. Ca Logodna nu tine locul Cununiei. Ca preotul nu poate 'dezlega' ceea ce este nefiresc si in afara Tainei. Ca atare, rolul preotului si al comunitatii credinciosilor este acela de a sustine si intari familia, de a-i da importanta cuvenita, subliniind faptul ca ea este centrul spre care se indreapta si prin care se propovaduieste in lume Evanghelia lui Hristos si in care salasluieste de-a pururi Sfanta Treime: 'Ca unde sunt doi sau trei uniti in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor' (Mat. 18, 20). (Articol publicat in ziarul 'Lumina de Duminica' din data de 20 februarie 2011)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 1264

Id: 11931

Data: Feb 20, 2011

Imagine: