Vrednicul de pomenire Parintele Patriarh Teoctist a adormit intru Domnul la data de 30 iulie 2007. Astazi se implinesc trei ani de la trecerea sa la cele vesnice. In Ziarul Lumina din data de 30 iulie, in paginile 8 si 9 se gasesc doua articole dedicate Parintelui Patriarh Teoctist. Articolele sunt semnate de catre Daniela Carlea Şontica - Amintire in vesmant alb si de catre Steluta Popescu (Coban) - nepoata a fericitului intru adormire Parinte Patriarh Teoctist – Cuvant de dor, la implinirea a trei ani de la plecarea in bucuria Invierii Mantuitorului: O candela a neuitarii parintelui nostru patriarh Teoctist Amintire in vesmant alb Astazi se implinesc trei ani de cand patriarhul Teoctist a adormit intru Domnul. Celui de-al cincilea patriarh al Romaniei i se fac slujbe de pomenire atat la Catedrala patriarhala, cat si in alte biserici din tara. Cand merg la slujba la Patriarhie, ma asez cel mai adesea langa mormantul lui si traiesc aceasta dubla prezenta: un patriarh slujeste in altar, iar altul, tacut, abia perceput, se odihneste undeva, in partea dreapta, cu multe flori albe aduse in dar. Am tot sperat ca, apropiindu-se ziua in care se implinesc, iata, trei ani de cand patriarhul Teoctist a plecat la Domnul, o sa mi se aseze mai clar in minte felul in care as putea sa-i evoc figura blanda, de bunic si calugar adevarat. Acest lucru nu s-a intamplat si, inainte sa ma apuc de scris, aproape m-am intristat. Sa nu mai stiu ce sa spun despre el dupa trei ani? Şi totusi. Cum as putea sa uit cel mai emotionant interviu pe care l-am luat vreodata cuiva, intr-o zi de 9 noiembrie, cand imi imaginez ca intreg soborul ingerilor mi l-a inlesnit?... Nici dreapta sa de o finete deosebita, scriindu-mi o dedicatie pe o carte si dandu-mi binecuvantarea, nu e de uitat. Apoi, mi-l amintesc invesmantat in alb, pasind usor pe coridoarele Resedintei patriarhale, unde, dupa interviu, ne-a condus peste tot. 'N-a mai calcat picior de ziarist pe aici!', ne spunea, si-i sorbeam cuvintele, si il lasam sa ne fie ghid pretios prin locuri atat de tainice. Ne-a condus apoi in Paraclisul patriarhal, acolo unde se ruga uneori departe de ochii lumii. In acel mic lacas, fotoreporterul a suprins cele mai spectaculoase fotografii cu el. Patriarhul nostru de atunci parea un urias alb, aratand spre fresce si vitralii ca spre adevaratele lacasuri de sus. Sus, acolo unde spera, si speram si noi, sa fi ajuns, odihnindu-se printre patriarhii cei din vechime. Apoi, trecand prin Sala sinodala, ne-a descifrat scenele monumentale de pe pereti, reprezentandu-i, printre altele, pe greco-catolici revenind la Biserica-mama. Se intorcea din cand in cand patriarhul si imi spunea un personal 'Daniela!', asa cum numai tata imi mai spune uneori. Ne-a dus apoi prin foisorul care da spre gradina, unde imi inchipui ca iesea sa ia aer, scuturandu-si in orele serii, pentru cateva momente, umerii plini de grijile patriarhale, de zgura acuzatiilor de tot felul si de povara anilor. O indrazneala de care ma bucur acum m-a impins la sfarsitul interviului si turului de resedinta sa-l rog sa se lase fotografiat langa mine, asa incat pastrez cu bucurie amintirea aceasta langa documentele sonore in care imi raspunde de fiecare data cu rabdare la zecile de intrebari. Sa nu mai stiu ce sa spun despre patriarhul Teoctist ar fi ca si cum as uita ca de fiecare data cand ma gandesc la un lucru frumos din profesia mea apare de departe si de necontestat aceasta amintire cu vesmant alb.Cuvant de dor, la implinirea a trei ani de la plecarea in bucuria Invierii Mantuitorului: O candela a neuitarii parintelui nostru patriarh Teoctist 'Foarte greu este sa ierti. Dar a ierta inseamna a-ti jertfi persoana interioara, mandria, iar acesta este darul cel mai placut in fata lui Dumnezeu… Eu nu am suferit niciodata despre ce s-a spus despre mine. Eu sufar insa de sufletul credinciosilor care au suferit o viata intreaga, ca martori ai vietii mele. Ma doare inima pentru durerea lor. Dar, din durere, in orice, se iveste virtutea. Şi am vazut din copilaria mea ca iertarea rodeste bunatate.'Imi este din ce in ce mai greu sa scriu despre parintele patriarh Teoctist, pentru ca imi este din ce in ce mai greu sa cuprind in cuvinte faptele si tainele unei vieti. Autentic si simplu. Pentru ca, pe masura trecerii timpului, in inima mea se cuprind mai adanc amintirile prezentei sale vii in viata noastra si se desprind mai clar orizonturile cunoasterii, cu mult mai presus decat in timpul vietuirii sale. Şi, ca orice mare eveniment petrecut, darurile intelegerii infloresc la mult timp dupa petrecerea sa, iar exprimarea devine din ce in ce mai adanca.Iata ce scriam pe un petic de hartie, in 6 iunie 1998, dupa o intalnire de familie cu parintele patriarh: 'Simt ca mi se umple inima de lacrimi si mi se sfasie sufletul cand ne pregatim de plecare de la Preafericirea Sa, cand parasim caldura unei smerenii care ne bucura si ne primeste asa cum suntem, cu incercarile si lipsurile noastre, cu atat de multa delicatete si iubire ascunsa…' Şi ce ce as putea adauga acum, dupa trei ani de la plecarea parintelui patriarh Teoctist, ca vibratie a trairii? Primul gand ce imi aprinde lumina amintirii parintelui patriarh, la acest ceas de pomenire, este al rezonantei ultimelor sale cuvinte adresate mamei mele, la telefon, cu cateva zile inainte de plecarea sa la Domnul: 'Sa fiti ingaduitori in toate.'Mult timp m-am gandit la aceste ultime cuvinte, pentru a le deslusi adancimea. Mult timp am lasat sa curga pentru a putea scrie ca poate ea, ingaduinta, a fost una din cele mai neintelese si coplesitoare taine a vietii parintelui patriarh. Doar ea, taina ingaduintei, a putut strabate orizontala dreptatii momentelor spre o cuprindere mai adanca a lucrurilor si semenilor care au cautat mereu raspunsuri. Acesta a fost ultimul dar pe care ni l-a asternut in suflet unchiul nostru si il asez acum si aici, spre pururea rodirea sa in sufletele tuturor…Ingaduinta este o taina a sufletului care topeste dreptatea momentului prin orizontul smereniei si intelepciunii…Imi aduc aminte ce destainuia parintele patriarh, la putin timp de la ziua sa aniversara, 2002: 'Foarte greu este sa ierti. Dar a ierta inseamna a-ti jertfi persoana interioara, mandria, iar acesta este darul cel mai placut in fata lui Dumnezeu… Eu nu am suferit niciodata despre ce s-a spus despre mine. Eu sufar insa de sufletul credinciosilor care au suferit o viata intreaga, ca martori ai vietii mele. Ma doare inima pentru durerea lor. Dar, din durere, in orice, se iveste virtutea. Şi am vazut din copilaria mea ca iertarea rodeste bunatate. Trebuie o ofranda din partea noastra… iar pentru iertare trebuie sa postim, sa facem bine… se cere astfel o restituire ca cea ce nu putem implini sa implineasca faptele noastre…' Parintele patriarh a ingaduit mult si a iubit mult. Marturie sunt cuvintele pline de iubire adresate romanilor de pretutindeni, de-a lungul slujirii sale. Şi imi aduc aici aminte de cuvantul sau rostit la Concertul de Inviere 1998 avand aceeasi rezonanta a dorului de iubire, regasita in ultima sa Pastorala adresata la Invierea Domnului din anul 2007: 'Slava unui popor este marturisirea Sfintei Invieri… Prima Euharistie este Cina cea de Taina. 'Am dorit mult sa mananc pastele acesta impreuna cu voi. Cu dor am dorit sa mananc pastele acesta impreuna cu voi.' Doar Sf Apostol Evanghelist Luca a retinut acest detaliu, dar pentru noi, romanii, atat de bogat. Iisus doreste neincetat sa iubim… Sa manance Pastele cu noi. Caci atunci era inceputul Sfintei Euharistii, dar acum trecem de la moarte la viata, de la pamant la cer, din robia pacatului la viata cea vesnica, iar acestea aveau sa se celebreze de 2.000 de ani. Parca aceasta sintagma s-a sadit in sufletul romanilor. Dar cuprinde in ea ce poate fi mai frumos in frumusetea sufletului - iubire, atasament, respect si inca multe altele, ce se pot adauga la nesfarsit. Sa mancam pastele acesta impreuna cu Mantuitorul Hristos la fiecare schit, manastire, parohie…'Despre anii, viata si slujirea crestina nu putem scrie noi, cei inscrisi in neamul parintelui patriarh Teoctist, caci cu greu harul poate strabate orizontala ramurilor de neam: iubirea intru rudenie nu poate avea in nici un chip desavarsirea trairii credinciosului simplu, nestiut, din biserica fata de pastorul sau, coborand-o astfel prin acele legaturi de sange spre un posibil subiectivism. De aceea las cuvintele lui Vasile Tarateanu (Cernauti) sa aprinda candela amintirii parintelui patriarh Teoctist spre pomenirea sa din neam in neam: 'Cu intreaga sa faptura plina de inalta demnitate arhiereasca si jertfelnicie monahala, cu mersu-i apostolic printre mii si mii de credinciosi ce asteptau cuvantul lui, smerit si cuvios, de inteleapta povatuire, cu fata-i iradiind lumina precum fetele sfintilor din stravechile noastre altare, cu vocea-i blanda si molcoma, invaluita in smirna dragostei de aproapele, dupa cum ne invata Sfanta Scriptura, cu sufletu-i generos, larg deschis catre durerile si necazurile milioanelor de romani imprastiati de soarta prin intreaga lume, cu zambetu-i incarcat de bunavointa ce-i inflorea in coltul gurii uneori cand ne aflam in preajma sa, Pastorul sufletelor noastre ratacite pe drumurile intortocheate ale vietii, Preafericitul Parinte Patriarh Teoctist, Intaistatatorul Bisericii noastre Ortodoxe Romanesti, a fost si va ramane in inimile noastre, ale tuturor celor care l-am cunoscut si l-am iubit, ca un adevarat parinte, gratie inaltelor calitati duhovnicesti si Harului cu care a fost investit de la nastere de catre Mantuitorul nostru Iisus Hristos pe care l-a slujit cu vrednicie apostolica multe decenii la rand.' Ne plecam genunchii la mormantul sau si pastram nestinsa candela neuitarii sale, rugandu-ne sa ne regasim, cu totii, la petrecerea cea ingereasca.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 747

Id: 8137

Data: Jul 30, 2010

Imagine: