In a doua zi de Pasti, Parohia focsaneana Precista a imbracat haine de sarbatoare la implinirea a 300 de ani de la zidire. Cu aceasta ocazie, Inaltpreasfintitul Parinte Arhiepiscop Epifanie a fost prezent in mijlocul binecredinciosilor de aici si a oficiat Sfanta Liturghie impreuna cu un sobor de preoti si diaconi, informeaza TRINITAS TV. Este un moment important in istoria acestei biserici și in istoria eparhiei noastre. Este un moment important și in viața noastra și a fiecareia dintre noi. Toți cei care venim aici și ne rugam ne gandim la parinții, la moșii și stramoșii noștri care au zidit aceasta biserica și care au ingrijit-o și au impodobit-o , a spus cu aceasta ocazie Inaltpreasfintitul Parinte Epifanie, Arhiepiscopul Buzaului și Vrancei.Biserica Precista din Focsani a fost ridicata la inceputul secolului al XVIII-lea pentru credinciosii din partea moldoveana a orasului.Devenit biserica de mir dupa secularizarea lui Cuza, lacasul a fost reparat si consolidat in repetate randuri, ultimele lucrari fiind efectuate de actualul paroh cu sprijinul membrilor Consiliului si Comitetului Parohial si al enoriasilor.La aniversarea Bisericii au participat numerosi credinciosi din parohie si din parohiile invecinate.La Sfanta Litughie au fost prezente si persoane cu deficiente de auz si de limbaj, impreuna cu pastorul lor duhovnicesc, intrucat membrilor acestei comunitatii le-a fost pus la dispozitie paraclisul Parohiei Precista, pana la ridicarea unui lacas de cult pentru ei.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 610
Id: 21324
Data: Apr 16, 2012
Imagine:
Dupa Slujba Invierii de la Biserica Preasfanta Fecioara Maria din Madrid, Preasfințitul Episcop Timotei a fost așteptat de alți credincioși la Paraclisul Episcopal Nașterea Domnului din Villalbilla, Madrid, unde Slujba Invierii a inceput afara, s-a facut inconjurul reședinței episcopale, .....
Data: Apr 16, 2012
In cea de a doua Zi de Pasti, astazi, 16 aprilie 2012, Preasfintitul Parinte Episcop Siluan a savarsit Sfanta Liturghie Arhiereasca la Parohia Micherechi, din soborul slujitor facand parte Parintele Paroh Ioan Bun, Parintele Secretar Eparhial Visarion Tuderici si Arhidiaconul Claudiu de la .....
Data: Apr 16, 2012
Lumina Invierii Domnului a venit pentru romanii ortodocși din capitala Spaniei intr-o atmosfera incarcata de bucurie duhovniceasca, sarbatorind aceasta noapte sfanta in prezența chiriarhului lor. Preasfințitul Parinte Timotei, Episcopul Ortodox Roman al Spaniei și Portugaliei, a poposit și .....
Data: Apr 16, 2012
Crestinii ortodocsi sarbatoresc astazi, 16 aprilie 2012, a doua Zi de Pasti. La Catedrala Patriarhala, Preasfințitul Parinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a oficiat in aceasta zi slujba Sfintei Liturghii, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi, .....
Data: Apr 16, 2012
Aproximativ 2000 de credincioși au primit lumina din Lumina Sfanta a Invierii Domnului la Catedrala Arhiepiscopala din Roman in cea mai frumoasa noapte din an, informeaza site-ul epr.ro.Slujba Invierii a fost oficiata de Preasfințitul Ioachim Bacauanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei .....
Data: Apr 16, 2012
Cu prilejul sarbatorii Invierii Domnului, in Biserica parohiala Sfantul Nectarie Taumaturgul din Coslada, Spania, a fost organizata, prin grija doamnei preotese, Gina Cimpoca, o expozitie de cruci si oua incondeiate, cu titlul: Prin Cruce spre Inviere , a precizat parintele George Cimpoca, .....
Data: Apr 17, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).