Credinciosii din satul Putinei, filie a parohiei Halanga, vor participa Duminica, 2 septembrie 2012, la un eveniment deosebit de important pentru viata religioasa a comunitatii: tarnosirea bisericii satului.Slujba de sfintire va fi oficiata de catre arhiereul locului, Preasfintitul Parinte Nicodim, Episcopul Severinului si Strehaiei care va oficia apoi si Sfanta Liturghie, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi. Piatra de temelie a sfantului locas cu hramul Sfintii Martiri de la Niculitel a fost pusa in anul 2006, de atunci si pana astazi lucrarile fiind coordonate de parintele Marius Ion Porumbel, preotul slujitor al acestei parohii.In luna august a aceluiasi an s-au construit fundatia si elevatia, iar in 2007 s-a turnat placa si s-a inceput construirea acoperisului, insotita de lucrari complementare: placarea exteriorului cu polistiren, vopsirea cu lavabila, pregatirea peretelui interior pentru pictura in fresca, dupa cum ne informeaza Catalin Cernatescu, Redactor Ştiri Episcopia Severinului si Strehaiei. Tot in 2007 a fost montata si instalatia electrica.Prin stradania parintelui Porumbel, biserica este protejata de temperaturile care ar putea afecta viitoarea pictura prin ferestre de termopan cu lemn stratificat si usi sculptate din lemn de cires. In interiorul bisericii a fost pus granit si o scara spiralata prin care se face accesul la cafas.In 2009 s-a acoperit biserica cu tabla de cupru si s-a impodobit cu policandre si alte obiecte cultice necesare desfasurarii slujbelor divine de tot felul.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 589
Id: 24138
Data: Aug 28, 2012
Imagine:
In Duminica a XII-a dupa Rusalii, Inalt Preasfintitul Parinte Teofan, Arhiepiscopul Iasilor si Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, a slujit Sfanta Liturghie in parohia Varatec din Protopopiatul Targu Neamt, judetul Neamt, unde a sfintit casa parohiala a acestei localitati. Sambata, 25 august, .....
Data: Aug 28, 2012
Poetul, istoricul, diplomatul si omul politic Dimitrie Bolintineanu (1819-1972) este evocat marti, 28 august 2012, la Manastirea 'Buna Vestire' din orasul Bolintin Vale, judetul Giurgiu, unde are loc Simpozio-nul 'Dimitrie Bolintineanu - evocare la 140 de ani de la trecerea in vesnicie'. .....
Data: Aug 28, 2012
In cadrul scolii de duminica de la Biserica 'Sfantul Pantelimon' - Foisorul de Foc din Bucuresti (str. Iancu Capitanu 24, sect. II), va avea loc duminica, 2 septembrie 2012, ora 12:00, premiera scenetei 'Pilda lucratorilor rai', o piesa de teatru de umbre cu ajutorul careia va fi interpretata .....
Data: Aug 28, 2012
Desi ziua de pomenire a Taierii Capului Sfantului Ioan Botezatorul a fost randuita de Biserica zi de post si de doliu, unele lacasuri de rugaciune, biserici de mir sau de manastire isi serbeaza in mod deosebit, la 29 august, hramul. Credinciosii au posibilitatea sa se inchine la fragmente din .....
Data: Aug 28, 2012
Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, vor săvârşi astăzi Sfânta Liturghie la Mănăstirea Secu din .....
Data: Aug 28, 2012
Luni, 27 august, cu binecuvântarea şi în prezenţa Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la Centrul Social-Cultural „Sfântul Ilie“ din Miclăuşeni a debutat Programul de iniţiere şi formare pentru tinerii .....
Data: Aug 28, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).