]]>A apărut numărul pe mai-iunie al publicaţiei „Chemarea Credinţei”, revista Patriarhiei Române pentru copii şi familia creştină, după cum informează TRINITAS TV. Cei mici sunt invitaţi să pătrundă în atmosfera a două mari praznice: al Înălţării Domnului şi respectiv al Pogorârii Sfântului Duh, printr-o serie de texte adaptate lor. Editorialul de la pagina a 3-a a publicaţiei oferă o frumoasă icoană bizantină a Înălţării Domnului. Un articol care explică icoana Pogorârii Sfântului Duh poate fi găsit şi la rubrica „Micul Catehism” de la paginile 22-23. La paginile 15-17, copiii pot învăţa importanţa virtuţilor pentru dobândirea Împărăţiei cerurilor, printr-o serie de jocuri-labirint. Pagina a 25-a este pagina liturgică a ediţiei, în care se face o scurtă explicaţie a cuvintelor „Capetele noastre, Domnului să le plecăm”, care sunt rostite de preot în cadrul mai multor slujbe. În fila de dicţionar a numelor de botez de la pagina 6, atât cei mici cât şi părinţii lor pot descoperi etimologia unor prenume cu nume de flori. Ediţia aceasta vă propune şi două tablouri biblice. Este vorba despre primirea Tablelor Legii de către Moise pe Muntele Sinai, precum şi călătoria magilor către Hristos Pruncul. Două texte de sinaxar adaptate copiilor sunt prezentate la pagina 11 şi respectiv 28 ale ediţiei. Este vorba despre viaţa Sfântului Ierarh Ghelasie de la Râmeţ şi a Sfântului Ioan Gură de Aur, Arhiepiscop al Constantinopolului. Cei mici pot descoperi, de asemenea, în paginile revistei, jocuri şi ghicitori, dar şi povestiri interesante. De asemenea, ei pot face o incursiune în lumea instrumentelor muzicale şi pot învăţa cum să-şi coloreze durabil şi distractiv hăinuţele. Revista Patriarhiei Române dedicată copiilor şi familiei creştine apare o dată la două luni. Cei care doresc s-o cumpere pot scrie la adresa de mail [email protected] sau la adresa redacţiei: Intrarea Miron Cristea, nr. 6, Sector 4 Bucureşti.
Download: Click for download attached file: Un nou numar al revistei Chemarea Credintei
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 564
Id: 51517
Data: May 10, 2015
Imagine:
]]>Pe Şantierul Catedralei Mântuirii Neamului în prezent se lucrează intens pe toate fronturile de lucru. Cei peste 300 de muncitori îşi desfăşoară activitatea între cotele 18 şi 27. .....
Data: May 10, 2015
]]>Duminică, 10 mai 2015, în Duminica a V-a după Paşti, Preasfinţitul Părinte Petroniu a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Ciumărna. .....
Data: May 11, 2015
]]>La Galeria de Arta din municipiul Radauti, jud Suceava, a avut loc astazi, vernisajul expozitiei de pictura Momentele Reinvierii, organizata de Asezamantul de copii – Sf .Ierarh .....
Data: May 11, 2015
]]>În Duminica Samarinencei, credincioşii parohiei Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din municipiul Brăila, au participat la resfinţirea bisericii parohiale de către Înaltpreasfinţitul Părinte .....
Data: May 11, 2015
]]>Cu ocazia prăznuirii Sfântului Mucenic Efrem cel Nou, marți, 5 mai, a avut loc la parohia "Sfântul Mare Mucenic Mina" din Pistoia conferința .....
Data: May 11, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Sf. Teofilact al Bulgariei - Talcuirea Sfintei Evanghelii de la Matei - Capitolul 1
Sf. Teofilact al Bulgariei - Talcuirea Sfintei Evanghelii de la Matei - Capitolul 10
Sf. Teofilact al Bulgariei - Talcuirea Sfintei Evanghelii de la Matei - Capitolul 3
Sf. Teofilact al Bulgariei - Talcuirea Sfintei Evanghelii de la Matei - Capitolul 17
Sf. Teofilact al Bulgariei - Talcuirea Sfintei Evanghelii de la Matei - Capitolul 11
Sf. Teofilact al Bulgariei - Talcuirea Sfintei Evanghelii de la Matei - Capitolul 9
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).