]]>La vremea Vecerniei de sâmbătă, 9 mai, într-o biserică plină de credincioşi, protopopul Reşiţei, Petru Berbentia a venit să prezinte pe cel ce va fi preotul coslujitor la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Oraviţa. În această biserică-monument a Banatului Montan, slujba de seară a fost săvârşită de protopopul Reşiţei, împreună cu noul preot Petru-Tită Stanciu, cu preotul paroh Marinel Zenovie Bobescu, dar şi cu preoţii orăviţeni Ionel Bena, Cornel Hriţcu şi diaconul Florin Falcă. Răspunsurile liturgice au fost susţinute de pr. Ion-Doru Găvădină, cel ce a slujit în această biserică aproape patru decenii, de pr. Gelu Petru Moldovan şi de cântăreţii bisericii, după cum ne-a transmis Darius Herea. După otpustul Vecerniei, protopopul Petru Berbentia, ca reprezentant al Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a dat citire deciziei chiriarhale de numire a părintelui Petru-Tită Stanciu ca preot coslujitor şi a adresat un cuvânt credincioşilor, dar şi tânărului preot, subliniind faptul că: „fiind un trimis al episcopului eparhiot, trebuie să muncească cu sârguinţă şi cu bucurie pentru turma încredinţată, să colaboreze cu preotul paroh şi să fie activ în toate activităţile parohiei”. A rostit un cuvânt de mulţumire și părintele paroh Marinel Bobescu, nou aşezat în această parohie, oferind şi o icoană a Maicii Domnului,iar protopopul a oferit noului preot Sfânta Evanghelie, ca şi semn al misiunii de propovăduire a învăţăturii mântuitoare, Sfânta Cruce, ca şi simbol şi instrument al puterii sfinţitoare ce o are preotul şi Liturghierul pentru săvârşirea serviciilor divine publice.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 672
Id: 51550
Data: May 12, 2015
Imagine:
]]>Elevii claselor a III-a şi a IV-a din judeţul Bacău au participat sâmbătă, 9 mai 2015, la concursul judeţean interdisciplinar „Un copil bun pentru o lume mai bună“. .....
Data: May 12, 2015
]]>Robia poporului sârb sub dominaţia otomană a durat cinci veacuri[1]. Faima regatului Nemanici s-a sfârşit, însă a rămas Biserica Ortodoxă şi credinţa în Mântuitorul Hristos, poporul sârb .....
Data: May 12, 2015
]]>În Duminica a 5-a după Paşti, a Samarinencei, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, a efectuat o vizită pastorală în parohia timişeană .....
Data: May 12, 2015
]]>Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, înconjurat de un sobor numeros de preoţi şi diaconi, a săvârşit duminică, 10 mai 2015, Sfânta Liturghie în .....
Data: May 12, 2015
]]>Duminică, 10 mai 2015, credincioşii din oraşul Vatra Dornei, judeţul Suceava, i-au avut ca oaspeţi pe Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, şi pe Preasfinţitul .....
Data: May 12, 2015
]]>Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a săvârşit duminică, 10 mai, slujba de sfinţire a Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din Parohia Livada, judeţul .....
Data: May 12, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Anghelos - 02 - Doamne, strigat-am, gl. 4, de T. Stupcanu
Anghelos - 03 - Slava..., gl. 2
Anghelos - 04 - Si acum..., gl. 2, de Iacov Protopsaltul
Anghelos - 07 - Slava..., gl. 1, la Stihoavna
Anghelos - 12 - Marimuri, gl. 1
Anghelos - 13 - Stihira dupa Sf. Evanghelie, gl. 6
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).