De o bucurie nemarginita a avut parte comunitatea dreptslavitorilor creștini din parohia mehedințeana Comanda, in Duminica a V-a dupa Invierea Domnului. In mijlocul lor s-a aflat Preasfintitul Parinte Nicodim Episcopul Severinului și Strehaiei.Insoțit de un distins sobor clerical, Parintele Episcop a savarșit Sfanta Liturghie in biserica parohiei ce poarta hramul ,,Cuvioasa Parascheva . Dincolo de binecuvantarea arhiereasca și bucuria comuniunii și a rugaciunii obștești, Preasfințitul Parinte le-a facut bunilor creștini un dar neprețuit, instaland un nou preot paroh pentru necesitațile de ordin spiritual ale comunitații. La sfarsitul slujbei, Parintele Episcop a incredințat Evanghelia, Sfanta Cruce și cheia bisericii parintelui Marian Cosmin Florea, care a slujit vreme de 5 ani la parohia Dumbrava de Jos. Mai mult decat atat, noul preot paroh a primit de la ierarhul locului zestrea imateriala lasata de predecesorul sau, parintele Emil Popa, de curand trecut la cele veșnice, și anume, o turma de credincioși bine educata religios și instruita cu pricepere in a purta un dialog fructuos cu pastorul lor sufletesc și conducatorul vieții duhovnicești. In cuvantul prilejuit de instalarea sa, Pr. Marian Cosmin Florea s-a aratat dornic de a incepe o noua colaborare duhovniceasca cu fiii acestui loc, experiența de la parohia Dumbrava de Jos recomandandu-l ca bun chivernisitor al bunurilor Bisericii și propovaduitor iscusit al cuvantului lui Dumnezeu , dupa cum a precizat Catalin Cernatescu, Redactor Știri - Episcopia Severinului și Strehaiei.Cu binecuvantarea Parintelui Episcop, noul preot paroh va continua lucrarile de infrumusețare ale lacașului de cult, solicitandu-le credincioșilor sa ii fie aproape in demersurile sale administrative. Pr. Marian Cosmin Florea este absolvent al Seminarului Teologic Ortodox Neagoe Voda din Curtea de Arges si al Facultatii de Teologie Ortodoxa din Pitesti si are o experienta de 5 ani in pastorația credincioșilor. Parohia Comanda s-a vacantat in urma trecerii la cele vesnice, din data de 09 mai, a preotului Emil Popa.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 533
Id: 31411
Data: Jun 3, 2013
Imagine:
Sute de credinciosi au participat in duminica aceasta la tarnosirea Bisericii ortodoxe ucrainene Sfintii Imparati si Sfintii Apostoli Petru si Pavel din Resita, informeaza TRINITAS .....
Data: Jun 3, 2013
În cadrul primei Campanii de Responsabilitate Socială derulată de Centrul de Pelerinaj „Sfânta Parascheva” în beneficiul altor ONG-uri, altele decât cele aflate sub patronaj propriu, 20 de persoane cu dizabilități .....
Data: Jun 3, 2013
Aula Facultatii de Teologie Sfantul Andrei Şaguna din Sibiu a gazduit astazi conferinta pastorala a preotilor din protopopiatele Sibiu, Medias, Avrig, Saliste si Agnita, informeaza .....
Data: Jun 3, 2013
In fiecare an, cu ocazia Zilei Internationale a Copilului, Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi Romani - filiala Iasi organizeaza o serie de manifestari sub genericul 1 iunie - Ziua .....
Data: Jun 3, 2013
Pe 6 si 7 iunie va avea loc la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Bucuresti un colocviu international de Teologie Biblica. Intalnirea reuneste profesori, studenti, masteranzi si doctoranzi .....
Data: Jun 3, 2013
Cu ajutorul lui Dumnezeu, parohia Nașterea Maicii Domnului din Cremona, pastorita de pr. Doru Fuciu, a cumparat o biserica veche desacralizata, inchinata Maicii Domnului, informeaza .....
Data: Jun 3, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).