Un sfert de veac de la trecerea la Domnul a parintelui Paulin Lecca

Se împlinesc 25 de ani de la trecerea în veşnicie a părintelui arhimandrit Paulin Lecca. Renumitul duhovnic, scriitor și misionar al Bisericii a trecut la Domnul în data de 1 februarie 1996.

S-a născut în localitatea Babele, județul Ismail (azi Republica Moldova). A studiat la Seminarul și Facultatea de Teologie Ortodoxă din Chișinău.

În anul 1940 a intrat ca frate în Mănăstirea Frăsinei.

A fost o perioadă stareț al Mănăstirii Arnota, însă a făcut parte din obştea mănăstirilor Govora, Antim – Bucureşti, schitul Rarău şi Gologanu.


„Iubirea de Dumnezeu şi de aproapele nu are nici o valoare fără smerenie. Rugăciunea, de asemenea, are nevoie de smerenie. Postul fără smerenie, la fel, nu este post. Smerenia este piatra unghiulară pe care noi putem construi omul nou. În acest fel, construiţi pe un asemenea fundament, nici un vrăjmaş, văzut sau nevăzut, nu poate să ne distrugă edificiul nostru interior pentru că Dumnezeu ne iubeşte mai mult decât toţi părinţii de pe pământ.

– Arhim. Paulin Lecca


Părintele Paulin Lecca a fost ucenic al lui Nechifor Crainic și al lui Gala Galaction.

Anii 1945-1948 îl găsesc pe părintele Paulin în mijlocul intelectualilor români care s-au grupat în jurul mişcării spirituale „Rugul Aprins” de la Mănăstirea Antim din Bucureşti.

Timp de patru ani, 1968 – 1972, arhim. Paulin Lecca a predat la Şcoala de cântăreţi bisericeşti şi Seminarul teologic din Caransebeş.

A fost exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Dunării de Jos și din Arhiepiscopia Bucureștilor.

În perioada 1994-1996 s-a aflat la Mănăstirea Rogozu, Vrancea. A trecut la Domnul în anul 1996, fiind înmormântat în cimitirul aşezământului monahal, nu departe de biserica în care a slujit.

„La mănăstirea Rogozu, părintele Paulin şi-a petrecut ultimii patru ani ai vieţii pământeşti. Şi-a găsit limanul la noi, iar ultimele sale dorinţe au fost îndeplinite, a fost îngropat sub un brad, lângă toaca mănăstirii, aşa cum şi-a dorit. De-a lungul vieţii a trecut prin multe încercări, a fost condamnat la moarte, dar a trecut la cele veşnice ca un adevărat creştin”, declara în 2015, pentru Agerpres, maica Ecaterina, custodele muzeului.

Dintre cărţile pe care le-a scris părintele Paulin Lecca, menţionăm:

  • De la moarte la viaţă;
  • Ce este moartea?;
  • Frumosul divin în opera lui Dostoievski;
  • Rugăciunea vameşului;
  • Cum să citim Biblia în învăţătura Sfinţilor Părinţi,
  • Adevăr şi paceJurnal duhovnicesc.

Un suflet fără răutate, simplu, smerit, blând, care îşi dezrădăcinează egoismul cu toate patimile lui, este ca o unealtă docilă în mâinile unui meşter. Printr-un asemenea suflet care, în locul egoismului, se umple de darurile Sfântului Duh Dumnezeu lucrează, zideşte, dărâmă şi arde puterile vrăjmaşe.

Arhim. Paulin Lecca

Foto credit: Ziarul Lumina

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 314

Id: 72607

Data: Feb 1, 2021

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).