Parohia Mănăstirea Cașin I din județul Bacău se pregătește de hram. Sâmbătă este sărbătoarea Sfântului Simeon Noul Teolog, iar parohia este unica din țară ocrotită de sfânt.
Părintele Protopop Ioan Bârgăoanu a anunțat programul sărbătorii.
Vineri seară va fi oficiată slujba Pavecerniței și Privegherea. Răspunsurile la strană vor fi data de Corala Diaconia a Catedralei Arhiepiscopale „Sf. Cuv. Parascheva” din Roman.
Sâmbătă, 12 martie, de la ora 09:00, Sfânta Liturghie va fi oficiată de trei arhierei: Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, și Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei.
Vor mai participa Arhim. Benedict Sauciuc, Starețul Mănăstirii Neamț, Arhim. Arsenie Popa, Starețul Mănăstirii Sihăstria Neamțului și alți stareți și starețe, monahi și monahii.
Răspunsurile la strană vor fi date de Corala Armonia din Constanța.
După slujbă, va fi sfințit altarul de vară al parohiei, care va purta hramul celor trei sfinți ocrotitori ai Anului Comemorativ 2022 în Patriarhia Română: Sf. Simeon Noul Teolog, Sf. Grigorie Palama și Sf. Paisie de la Neamț.
„Vom sărbători o mie de ani de la mutarea la Domnul a Sfântului Simeon Noul Teolog prin prezența a numeroși monahi și monahii, deoarece clericii de mir sunt chemați sâmbătă să slujească Pomenirea Morților în parohiile lor”, a remarcat Părintele Protopop Ioan Bârgăoanu.
„Dar tocmai acest lucru este minunat. Simt că sfântul se vrea (re)descoperit de noi în rugăciune și isihie”, a adăugat Protopopul de Onești.
El mai spune că simte ajutorul sfântului în organizarea hramului: „Toți cei invitați mi-au răspuns cu bucurie”.
Sărbătorile hramului la Parohia Mănăstirea Cașin II vor continua și în ziua următoare, Duminica Ortodoxiei, când răspunsurile la strană vor fi date de Corul Filomelos din Borzești.
Părintele Ioan Bârgăoanu, Protopopul de Onești, este parohul unicei biserici din țară care este pusă sub ocrotirea Sf. Simeon Noul Teolog, considerat un precursor al isihasmului și omagiat în cadrul Anului comemorativ 2022 în Patriarhia Română.
Luna trecută, la inițiativa și sub coordonarea Protopopului de Onești, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului a organizat Simpozionul Internațional „Taina Omului – firescul Rugăciunii. Experiența isihastă în mileniul III”, acțiune care s-a încadrat în Anul comemorativ 2022 în Patriarhia Română.
Vezi și:
- Protoieria Onești: Simpozionul dedicat experienței isihaste în Mileniul III s-a încheiat cu două popasuri spirituale
- Gânduri despre Anul omagial 2022 de la parohul unicei biserici din țară închinate Sf. Simeon Noul Teolog
Foto credit: Parohia Mănăstirea Cașin I
Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 184
Id: 76455
Data: Mar 7, 2022
Imagine:
Treizeci și opt de familii defavorizate au primit duminică pachete cu alimente de strictă necesitate de la Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale. Acțiunea face parte din cadrul Campaniei „Implică-te! Împreună reușim mai mult!” și a fost îndreptată către familiile cu .....
Data: Mar 7, 2022
Ziua de 9 martie, zi de pomenire în calendarul ortodox a celor 40 de Mucenici din Sevastia, este și Ziua comemorării Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989, a celor ce au luptat, cel mai .....
Data: Mar 8, 2022
În data de 8 martie 1961 trecea la Domnul, în închisoarea de la Aiud, preotul Liviu Galaction Munteanu, profesor de teologie. Este unul dintre mărturisitorii din perioada comunistă propuși pentru canonizare în 2025.
Liviu Galaction Munteanu s-a născut la 16 mai 1898 .....
Data: Mar 8, 2022
Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, împreună cu Centrul Bisericesc Român din München (CBROM), organizează în primăvara acestui an o serie de conferinţe online dedicate rugăciunii.
Evenimentele au loc sub auspiciile Anului .....
Data: Mar 8, 2022
Ziua de 8 Martie este marcată pe rețelele de socializare prin campania online „Mamă, îți mulțumesc că m-ai născut!”
Utilizatorii sunt invitați să aleagă
Data: Mar 8, 2022
„În acest an, în care Biserica Ortodoxă Română ne pune înaintea tuturor rugăciunea, va trebui să căutăm să prețuim timpul și să ne rugăm mai mult”, a spus marți seară Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.
„Atunci când Mântuitorul Iisus Hristos i-a îndemnat pe .....
Data: Mar 8, 2022
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).