Urmează mai multe zile consacrate iubirii față de cei adormiți: Moșii de iarnă și Sambetele Postului

Creștinii ortodocși se află in cea mai profundă perioadă liturgică de peste an, Triodul, care include și cateva zile consacrate in mod special pomenirii celor adormiți: Moșii de iarnă (17 februarie) și Sambetele Postului Mare.

Creștinismul, fondat pe Legea Iubirii, pe jertfa supremă și pe Invierea Domnului, are cultul celor adormiți bazat pe iubirea care străbate dincolo de mormant. In cuvantările sale, Patriarhul Daniel a numit adesea pomenirea morților „act de iubire”, „act de credință” și „act de speranță”.

Creștinii au dedicat ziua de sambătă pomenirii morților, in general, iar in special au consacrat acestui „act de iubire” sambetele „Moșilor” și cele din Postul Mare.

Pomenirea morților nu constă doar in a oferi milostenie pentru sufletele celor adormiți. Aceasta este numai una dintre dovezile de iubire față de cei trecuți dincolo.

Creștinii iși amintesc in acceste zile de cei adormiți și ii menționează in rugăciunile particulare, ii trec in pomelnice la Sfintele Liturghii. De asemenea, mențin vie memoria bună a celor care au plecat: ingrijesc mormintele lor, duc mai departe numele, proiectele și faptele lor bune, nu lasă să se stingă binele lucrat de Dumnezeu prin ei.

Firescul credinței in viața de apoi se arată prin faptul că creștinii nu ii numesc „morți” pe cei trecuți la Domnul, ci „adormiți”; cel drag a trecut la cele veșnice, nu a dispărut. De aceea păstrează o legătură vie cu el prin toate faptele amintite.

In decursul anului 2023 mai sunt consacrate pomenirii morților următoarele date:

  • 3 iunie: Sambăta morților – Moșii de vară
  • 4 noiembrie: Sambăta morților – Moșii de toamnă

Incă din vremea Sfinţilor Apostoli se ţineau zile de pomenire a strămoşilor adormiţi in speranţa fericirii veşnice. Astfel de zile pot fi identificate in jurul secolului al VI-lea, cand s-a făcut fixarea definitivă a pericopelor biblice citite in cursul anului bisericesc.

Despre obiceiul de a face rugăciuni de mijlocire pentru cei morţi găsim menţionări la Sfinţii Părinţi şi Scriitori bisericeşti din secolul al II-lea, la Sfantul Ignatie al Antiohiei, Tertulian, Sfantul Ciprian al Cartaginei, apoi incepand cu secolul al IV-lea mărturiile devin numeroase, dintre cei mai importanţi Sfinţi Părinţi putem menţiona pe Sfantul Ioan Gură de Aur.

Citește și:

  • Pomenirea morților, mai mult decat pomană
  • Pomenirea celor adormiți in 12 cuvinte ale Patriarhului

Foto credit: Basilica.ro / Raluca Emanuela Ene


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 222

Id: 77856

Data: Feb 19, 2023

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).