Duminica Tuturor Sfintilor constituie o celebrare liturgica a concretizarii Pogorarii Sfantului Duh, care devine lucrator in sfintii din toata lumea. Taina sfinteniei cuprinde in ea un mister pe care nu trebuie sa-l uitam niciodata, anume faptul ca foarte adesea un sfant este un om pacatos care se pocaieste si primeste mangaierea Sfantului Duh. Aceasta experienta a Duhului Sfant care mangaie Biserica lui Hristos este descrisa de Sfantul Evanghelist Luca in Faptele Apostolilor, ca una fundamentala pentru viata Bisericii. Dupa ce descrie convertirea minunata a lui Saul, viitorul Sfant Apostol Pavel, acesta relateaza ca 'Biserica, in toata Iudeea si Galileea si Samaria, avea pace, zidindu-se si umbland in frica de Domnul, si sporea prin mangaierea Duhului Sfant' (F. Ap. 9, 31).Aceasta viata ce sporeste si se imbogateste prin mangaierea Sfantului Duh constituie o noua cale de viata, 'calea mantuirii'. Calea crestina a inceputurilor avea rezonante ecleziale, deoarece, imbratisand 'Calea', primii crestini adoptau modul de viata, radical innoit, al comunitatii, care fiinteaza prin comuniunea in Duhul Sfant.Invierea lui Hristos si Cincizecimea petrecute la Ierusalim stau la inceputul caii crestine, care isi are astfel originea in marturia inspirata data de comunitatea apostolica despre Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu intrupat, mort si inviat pentru intreaga umanitate. Aceasta marturie are valoarea unei paradigme valabile in orice biserica crestina pana la sfarsitul veacurilor, mijlocindu-ne elementele fundamentale ale ethosului crestin al inceputurilor.Lucrul cel mai minunat pentru Biserica este faptul ca aceasta s-a nascut prin pogorarea Duhului Sfant in ziua Cincizecimii si isi duce existenta in umbra aceluiasi Duh. Aceasta mangaiere a Duhului care se revarsa asupra Bisericii lui Hristos este experienta traita de primele comunitati crestine. Prin aceasta este spus un lucru esential pentru identitatea Bisericii, in sensul in care diferenta fundamentala dintre comunitatea crestina si orice alt tip de comunitate, asociatie, organizatie etc. a fost si trebuie sa ramana calitatea inspirata de Dumnezeu a vietii bisericesti. In timp ce constitutiile statelor, regulamentele organizatiilor sau orice alt tip de legislatie sunt creatie umana, pe baza unei indelungi memorii a umanitatii, in Biserica se traieste dupa poruncile si ethosul inspirate de Dumnezeu si descoperite de Sfantul Duh.Ori de cate ori Biserica doreste sa pastreze si sa-si afirme apostolicitatea, ea trebuie sa reactualizeze momentul Cincizecimii prin invocarea din nou a Duhului Sfant. Apostolii care au primit Duhul Sfant de la Hristos cel Inviat si fusesera botezati in Duh de Rusalii L-au invocat din nou atunci cand i-au hirotonit pe primii sapte diaconi (F. Ap. 6, 6). Acest lucru arata ca viata Bisericii nu poate fi decat una epicletica, adica de invocare a Duhului Sfant. Exista insa o invocare liturgica prezenta in majoritatea slujbelor noastre. Epicleza euharistica, adica invocarea Sfantului Duh pentru a preface darurile, precum si invocarile adresate Sfantului Duh in cadrul Sfintelor Taine si al ierurgiilor constituie aspectele epicletice ale eclesiologiei ortodoxe.In acelasi timp, orice crestin isi incepe randuiala personala de rugaciune prin invocarea Sfantului Duh in rugaciunea Imparate ceresc. Aici Duhul Sfant este numit Mangaietorul. In vechile traduceri romanesti nu se folosea cuvantul Mangaietor, ci acela de Paraclet, o preluare a originalului grec. Cuvantul ce vine din limba greaca (para a langa, iar verbul kaleo a a striga, a chema) inseamna a fi chemat langa. Ce se intampla atunci cand cineva se afla langa celalalt? Aceasta este mangaierea comuniunii si a unei ocrotiri si sigurante. Duhul Sfant este Mangaietor pentru ca este mereu langa noi, el de fapt mangaie Biserica si pe toti cei ce fac parte din ea. Cartea Faptele Apostolilor ne spune ca Biserica veche crestina crestea si se intarea prin mangaierea Duhului Sfant. Aceasta experienta a comuniunii cu Duhul lui Dumnezeu este centrala pentru viata ecleziala si cea personala.Astfel, toata viata unui crestin este dusa in umbra Duhului pe care nu-l putem vedea cu ochii, dar il simtim in inima noastra ca pace si bucurie, ca bunatate, lumina si liniste. Acest Duh Mangaietor, pe care desi nu-l vedem, vine si ne umbreste neincetat. De aceea si cupolele bisericilor sunt rotunde, caci orice biserica simbolizeaza inaltarea noastra catre cer, dar, in acelasi timp, prin cupola rotunda cu Pantocratorul in centru, este simbolizata coborarea Sfantului Duh asupra Bisericii, ca sa nu uitam ca traim in umbra Duhului, a Mangaietorului, Sfantul Duh. Aceasta mangaiere este o atingere sublima, o bucurie care vine si pe care nu o putem dobandi din nici o alta realitate a vietii, ci doar din intalnirea cu Duhul Sfant. In limba latina Mangaietor sau Paraclet s-a tradus prin advocatus: cel care este chemat langa. Avocatii sunt si ei un fel de 'mangaietori'. De ce sunt 'mangaietori'? Pentru ca incearca sa ajute si sa stea alaturi de cel care are o problema sau o suferinta. La fel este Duhul Sfant: El este Cel care vrea sa ne fie alaturi neincetat in orice problema a vietii noastre si de aceea il numim Mangaietor.Cei care au aflat bucuria deplina a 'mangaierii Sfantului Duh' sunt sfintii lui Dumnezeu de la o margine pana la cealalta a pamantului, pentru ale caror rugaciuni Doamne Iisuse Hristoase miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. (Articol publicat in Lumina de Duminica din 10 iunie 2012, semnat de pr. conf. dr. Daniel Benga)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 611

Id: 22554

Data: Jun 10, 2012

Imagine: